ICCJ. Decizia nr. 3931/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3931
Dosar nr. 1737/2002
Şedinţa publică din 25 mai 2004
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele :
Prin cererea înregistrată sub nr. 4595 din 27 septembrie 2000 la Tribunalul Constanţa reclamanţii D.E. şi D.M. au chemat în judecată pe pârâţii B.D., B.E., R.A. şi R.M. solicitând să fie obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 29 situat în Constanţa, şi să se dispună evacuarea pârâţilor din imobil.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că prin sentinţa civilă nr. 14818 din 20 septembrie 1999 a Judecătoriei Constanţa a fost anulată dispoziţia nr. 286 din 14 iunie 1988 al fostului Comitet Executiv al Consiliului popular al Judeţului Constanţa prin care imobilul a trecut în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Au mai precizat reclamanţii că pârâţii deţin imobilul fără titlu.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 633 din 19 septembrie 2001 a respins ca nefondată acţiunea cu motivarea că pârâţii R.A. şi R.M. au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului prin contractul de vânzare-cumpărare din 24 martie 1997 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, act juridic a cărui anulare nu a fost solicitată.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 36 din 26 februarie 2002 a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 633 din 19 septembrie 2001 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, cu motivarea că pârâţii au făcut dovada unui titlu legal care la conferă dreptul de proprietate asupra bunului revendicat.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 36 din 26 februarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, au declarat recurs reclamanţii D.E. şi D.M. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. şi susţinând că: 1. hotărârile atacate cuprind motive străine de natura pricinii, acţiune în revendicare, în cadrul căreia au invocat „caracterizarea mai puternică" a titlului lor de proprietate în raport cu titlul de proprietate al pârâţilor; 2. au fost încălcate dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ. precum şi prevederile art. 2 alin. (2) şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât preluarea bunului de către Statul Român nu s-a făcut în temeiul unui titlu valabil; 3. au un titlu de proprietate intabulat şi deci opozabil tuturor.
Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Decizia recurată nu cuprinde motive străine de natura pricinii iar actul juridic dedus judecăţii nu a fost interpretat greşit.
Imobilul în litigiu a fost proprietatea reclamanţilor D.E. şi D.M. Bunul a fost preluat în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr. 223/1974. Prin sentinţa civilă nr. 14818 din 20 septembrie 1999 a Judecătoriei Constanţa, definitivă, a fost admisă acţiunea formulată de foştii proprietari şi s-a dispus, în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Constanţa, anularea deciziei administrative emise pentru preluarea imobilului.
Anterior, la data de 24 martie 1997 imobilul a fost vândut de RA EDPP Constanţa pârâţilor R.A. şi R.M., în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, act juridic transcris la data de 3 martie 1997.
Prin art. 1 al Legii nr. 112/1995 s-a prevăzut că foştii proprietari sau moştenitorii foştilor proprietari, persoane fizice, ai imobilelor cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului după 6 martie 1945, cu titlu, beneficiază de măsuri reparatorii care sunt, potrivit art. 2 din acelaşi act normativ, restituirea în natură sau despăgubiri.
În principiu, când obiectul contractului de înstrăinare constă într-un bun ce nu aparţinea vânzătorului, recunoaşterea efectului translativ de proprietate al unui asemenea act contravine principiului nemo plus iuris ad allium transferre potest quam ipse habet.
Totuşi, în conflictele de interes legitim dintre adevăratul proprietar şi subdobânditorul de bună credinţă al bunului său imobil este preferat acesta din urmă pentru asigurarea securităţii circuitului civil şi a stabilităţii raporturilor juridice, raţiuni exprimate în adagiul error communis facit jus.
Incidenţa acestui principiu este subsecventă întrunirii cumulative a două condiţii privind eroarea cu referire la calitatea de proprietar a vânzătorului şi buna credinţă a subdobânditorului.
În speţă, subdobânditorii au dobândit dreptul de proprietate prin contractul încheiat la data de 24 martie 1997, anterior anulării prin hotărâre judecătorească definitivă a dispoziţiei administrative de preluare de către Statul Român.
În cadrul acţiunii în revendicare de drept comun formulată de reclamanţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., just instanţele de fond şi de apel au considerat preferabil titlul subdobânditorilor, cumpărători.
Dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speţă întrucât temeiul juridic al acţiunii îl constituie dispoziţiile art. 480-481 C. civ.
Faţă de considerentele menţionate, CURTEA va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.E. şi D.M. împotriva deciziei nr. 36/C din 26 februarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată faţă de intimata RA E.D.P.P. Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4947/2002. Civil. Actiune în revendicare si... | ICCJ. Decizia nr. 3106/2002. Civil. Rectificare carte funciară.... → |
|---|
