CSJ. Decizia nr. 405/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.405Dosar nr.3631/2002
Şedinţa publică din 5 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 3445 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, deciziei civile nr. 1232/R din 5 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV – a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: intimata contestatoare U.P.A.personal şi intimatul Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor reprezentat de avocat A.R..
Procedura completă.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
Intimata contestatoare U.P.A.solicită respingerea recursului în anulare.
Avocat A.R. solicită admiterea recursului în anulare şi depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti – secţia a IV – a civilă în 9 februarie 2001, contestatoarea U.P.A.a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, în calitate de succesor al Agenţiei Naţionale pentru Comunicaţii şi Informatică, reintegrarea în funcţia deţinută anterior cu plata drepturilor salariale de la 10 ianuarie 2001 până la efectiva integrare.
În motivarea contestaţiei se arată că la 19 ianuarie 2001, Agenţia Naţională pentru Comunicaţii şi Informaticăi-a comunicat contestatoarei adresa nr. 654 din 9 ianuarie 2001, prin care se aduce la cunoştinţă că în baza art. 130 alin.1 lit. b şi art. 131 C. mun. i se acordă un preaviz de 15 zile, contestatoarea fiind încadrată ca referent gradul 1 la agenţie.
În carnetul de muncă al contestatoarei se menţionează că a fost eliberată din funcţie în temeiul art. 92 lit. b din Legea nr.188/1999, ca urmare a desfiinţării Agenţiei Naţionale pentru Comunicaţii şi Informatică, în baza art. 14 din OUGnr.2/2001.
Prin sentinţa nr. 192 din 28 februarie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5, invocând prevederile art. 1 C.proc.civ.şi art. 70 din Legea nr.168/1999.
Contestaţia a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 5 ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 3445 din 30 aprilie 2001.
În motivarea sentinţei, se arată că Agenţia Naţională pentru Comunicaţii şi Informatică, a cărei angajată a fost contestatoarea, s-a desfiinţat, măsura desfiinţării contractului ei de muncă este legală şi ea avea posibilitatea de a se angaja pe bază de examen la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.
Recursul declarat de contestatoare a fost admis prin Decizia nr. 1232/R din 5 septembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a, s-a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul admiterii contestaţiei, s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior, cu obligarea intimatei de a plăti contestatoarei drepturile salariale cuvenite, începând cu 10 ianuarie 2001 până la efectiva reintegrare.
S-a respins capătul de cerere formulat de recurentă privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 3445 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi deciziei nr. 1232 din 5 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV – a civilă.
Hotărârile judecătoreşti, se arată în motivarea recursului în anulare, au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, fiind, totodată, vădit netemeinice.
Agenţia Naţională pentru Comunicaţii şi Informatică, în care intimata contestatoare ocupa postul de referent gradul I, s-a desfiinţat potrivit art. 14 din OUGnr. 2/2001, iar Hotărârea de Guvern nr.20/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţii a prevăzut în art. 6 alin. 3 un număr de 70 de posturi, stabilind că personalul va fi încadrat numai pe bază de examen în condiţiile legii.
Potrivit art. 130 alin. 1 lit. b C.mun., contractul de muncă poate fi desfăcut din iniţiativa unităţii în cazul în care unitatea îşi încetează activitatea prin dizolvare, iar în cazul funcţionarului public, art. 92 lit. b din Legea nr.188/1999 stabileşte că funcţionarul public va fi eliberat din funcţie atunci când autoritatea sau instituţia publică îşi încetează activitatea.
Întrucât intimata contestatoare avea calitatea de funcţionar public, competenţa de soluţionare a litigiilor privind eliberarea din funcţie aparţine instanţei de contencios administrativ, potrivit prevederilor art. 95 din Legea nr.188/1999, iar instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri nelegale soluţionând cauze care nu erau în competenţa lor.
Se solicită în baza art. 313 C.proc.civ.admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă.
Recursul în anulare este întemeiat şi se va admite pentru motivele care se vor expune.
Intimata contestatoare U.P.A.a ocupat funcţia de referent gradul I la Agenţia Naţională pentru Comunicaţii şi Informatică.
La data de 9 ianuarie 2001, cu actul nr. 654 agenţia îi comunică acordarea unui preaviz de 15 zile, începând cu 10 ianuarie 2001, iar în carnetul de muncă al contestatoarei se menţionează la poziţia 55 "eliberat din funcţie în temeiul art.92 lit. b din Legea nr.188/1999, urmare a desfiinţării agenţiei".
Prin derogare de la normele de competenţă materială referitoare la judecarea conflictelor de muncă prevăzute în art.2 pct. 1 litera b 1 C.proc.civ., art. 95 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici stabileşte că în cazul eliberării din funcţie, funcţionarul public poate cere instanţei de contencios administrativ anularea ordinului sau a dispoziţiei de eliberare din funcţie.
Calitatea de funcţionar public a intimatei contestatoare impunea aplicarea dispoziţiilor evocate, cuprinse într-o lege specială dispoziţii care au caracter imperativ, fiind obligatorie şi soluţionarea cauzei de o altă instanţă decât cea de contencios administrativ,ceea ce atrage casarea hotărârilor pronunţate cu încălcarea normelor de competenţă de ordine publică.
În consecinţă, recursul în anulare se va admite, se vor casa hotărârile recurate şi se va trimite cauza pentru soluţionare în primă instanţă la Curtea de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ, competentă potrivit art. 3 pct. 1 C.proc.civ., aşa cum a fost modificat prin OUGnr. 138/2000 şi OUGnr.59/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1232/R din 5 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV – a civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr.3445 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi trimite cauza pentru soluţionare în primă instanţă la Curtea de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, asatăzi 5 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 405/2002. Civil. Pretentii. Recurs în anulare | CSJ. Decizia nr. 404/2002. Civil → |
|---|
