CSJ. Decizia nr. 404/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 404DOSAR NR. 2292 / 2002
Şedinţa publică din 5 februarie 200.
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.1524 din 24 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat intimatele-reclamante P.Ş.şi T.M., ambele personal şi asistate de avocat M.I.şi intimaţii-pârâţi P.N.şi P.I. personal şi asistaţi de avocat G.I.
Procedura completă.
Nefiind chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului în anulare cu care a fost investită.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare, aşa cum a fost formulat.
Avocat M.I. solicită respingerea recursului în anulare.
Avocat G.I. solicită admiterea recursului în anulare.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 22.07.1999, reclamantele P.Ş. şi T.M. au chemat în judecată pârâţii P.N.şi P.I., solicitând a se dispune rezoluţiunea contractului de întreţinere încheiat între părţi la 30.01.1997 pentru neexecutarea de către pârâţi a obligaţiilor contractuale şi repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea casei şi terenului predate în temeiul contractului de întreţinere.
În termen legal, pârâţii au formulat cerere reconvenţională, cerând obligarea reclamantelor la plata sumei de 15.000.000 lei care reprezintă contravaloarea lucrărilor efectuate în gospodărie: gard de metal, turnat beton, amenajat grădina şi reparat căruţa, cu acordarea dreptului de retenţie asupra imobilului până la plata sumei.
Prin sentinţa civilă nr.2100 din 09.06.2000, Judecătoria Giurgiu a admis acţiunea reclamantelor, s-a dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr.225 din 30.01.1997 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Totodată, s-a respins cererea reconvenţională şi pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantei P.Ş. suma de 1.537.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de întreţinere, cheltuielile de înmormântare au fost suportate de reclamantă, care avea bani depuşi la CEC şi i-a scos cu acel prilej, iar , după moartea soţului ei, pârâţii au izolat-o pe reclamantă într-o încăpere din imobil, nu i-au acordat întreţinere, ea a procurat lemne din pensia ei şi a fost ajutată de vecinii săi, pârâţii dezinteresându-se de reclamantă.
Cu referire la acţiunea reconvenţională, probele au dovedit că gardul metalic nu era necesar, cel anterior se afla în stare bună, aleea betonată s-a făcut din materiale de calitate îndoielnică, repararea căruţei era necesară pârâţilor care au folosit-o în exclusivitate, iar amenajarea grădinii a constat în scoaterea viei şi apoi cultivarea ei cu legume, în folosul pârâţilor.
Apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei a fost admis prin Decizia civilă nr.883 din 07.11.2000 a Tribunalului Giurgiu, care a schimbat în totalitate sentinţa în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamante; s-a respins şi cererea reconvenţională a pârâţilor, iar intimatele-reclamante au fost obligate să plătească apelanţilor-pârâţi suma de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel. Instanţa de apel, analizând probele administrate, a apreciat că ele confirmă îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către apelanţii-pârâţi atât faţă de intimata-reclamantă P.Ş. cât şi faţă de soţul acesteia, P.G., decedat ulterior încheierii contractului de întreţinere.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă, prin Decizia nr.1524 din 24.05.2001, a admis recursul reclamantelor, a modificat în tot Decizia pronunţată în apel, în sensul respingerii apelului şi a menţinerii sentinţei instanţei de fond.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că pârâţii au pus la dispoziţia reclamantei P.Ş. o singură cameră din întregul imobil, restul încăperilor fiind încuiate de pârâţi, încălcând prevederile contractului de întreţinere potrivit cărora pârâţii urmau să intre în stăpânirea de fapt a imobilului la decesul soţilor P.G. şi P.Ş.
Martorii audiaţi la cererea reclamantelor au confirmat că P.Ş. a suportat cheltuielile de înmormântare ale soţului ei cu banii personali, dovadă fiind carnetele CEC depuse în instanţă din care rezultă sumele scoase, ceea ce înlătură depoziţia martorului P.G..
În baza dovezilor administrate, curtea de apel a conchis că acţiunea reclamantelor este întemeiată, admiţând recursul şi menţinând soluţia primei instanţe.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ., susţinând că hotărârea atacată este vădit netemeinică, situaţia de fapt reţinută de instanţa de recurs este, în mod evident, în neconcordanţă cu probele administrate în cauză.
Obiectul litigiului îl constituie contractul de întreţinere cu pluralitate de părţi, în care obligaţia de întreţinere este indivizibilă atât activ cât şi pasiv. Drept urmare, neexecutarea faţă de unul dintre creditori poate determina rezoluţiunea întregului contract.
Reclamantele au încercat să dovedească faptul că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile nici faţă de defunctul P.G. şi nici faţă de P.Ş.
Cu referire la P.G., decedat la două zile de la încheierea contractului de întreţinere, în sarcina pârâţilor revenea doar obligaţia suportării cheltuielilor de înmormântare. Privitor la acest aspect, depoziţiile martorilor sunt contradictorii, iar din libretele CEC depuse la dosar rezultă că la 3 februarie 1997 pârâtul P.N.a ridicat suma de 950.000 lei şi reclamanta P.Ş.suma de 250.000 lei, deci nu se poate susţine că aceasta din urmă a suportat în întregime cheltuielile de înmormântare.
În ce priveşte întreţinerea datorată reclamantei P.Ş., instanţa a apreciat eronat probele administrate atunci când a considerat că acţiunea trebuie admisă.
În primul rând, aspectele privind accesul reclamantei în camerele imobilului, lucrările de amenajare a terenului, modul de valorificare a unor bunuri mobile nu au nici o legătură cu obligaţia de întreţinere, atâta timp cât reclamanta şi-a păstrat dreptul de uzufruct asupra acestora. Ele pot fi rezolvate pe calea unei acţiuni separate, întemeiată pe acest drept, acţiune a cărei soluţionare nu poate avea nici un efect asupra contractului de întreţinere.
Singurele probe concludente, dintre cele administrate în cauză, sunt trei declaraţii de martori, dar numai cea a martorului P.G.confirmă parţial susţinerile reclamantei, fără a se corobora cu alte probe, ceea ce impune concluzia că acţiunea în rezoluţiunea contractului trebuia respinsă ca nefondată.
Interesul major în cauză şi implicit în admiterea acţiunii îl are reclamanta T.M., care urmăreşte redobândirea dreptului său de proprietate asupra terenului, la care a renunţat odată cu semnarea contractului de întreţinere.
Criticile formulate împotriva hotărârii atacate prin recursul în anulare sunt nefondate.
Prin contractul încheiat la 30 ianuarie 1997, soţii P.G. şi Ş. împreună cu T.M., coproprietară cu P.G. asupra terenului de 2500 mp, au înstrăinat în favoarea pârâţilor P.N.şi I., imobilul constând în 2500 mp teren şi casă de locuit compusă din două camere, antreu, două verande, bucătărie cu dependinţe, situat în comuna Copăceni satul Dărăşti Vlaşca, judeţul Giurgiu, grevat cu dreptul de uzufruct în favoarea înstrăinătorilor. Dobânditorii s-au obligat, prin acelaşi contract, să întreţină pe soţii P.G. şi Ş. cu toate cele necesare traiului şi să-i înmormânteze.
La data de 2 februarie 1997 a decedat P.G.. Suportarea cheltuielilor de înmormântare revenea pârâţilor P.N.şi I. şi ei erau datori să îşi asume în exclusivitate această obligaţie la care s-au angajat prin contract. Nepreluarea în întregime a sarcinii suportării cheltuielilor de înmormântare prin acceptarea contribuţiei reclamantei P.Ş.echivalează cu neîndeplinirea îndatoririi ce le incumba, de altfel singura, faţă de defunctul P.G., decedat la două zile de la încheierea contractului de întreţinere.
Cu referire la neexecutarea obligaţiilor contractuale faţă de reclamanta P.Ş., declaraţia martorului P.G.nu este singulară. Ea se coroborează cu declaraţiile lui I.G.şi S.N., audiaţi ca martori în dosarul nr.4581/2000 al Judecătoriei Giurgiu, într-un alt litigiu, între aceleaşi părţi (filele 19-21 din dosarul de recurs).
Din relatările acestora rezultă că în luna februarie 1998, ca şi în iernile următoare 1999 şi 2000, reclamanta nu avea lemne de foc, folosea cocenii de la vite, martorii i-au procurat la cererea ei lemne din depozitul de la Singureni şi le-au transportat la domiciliu, plata fiind făcută de reclamantă. Cu acele ocazii reclamanta şi-a exprimat nemulţumirea faţă depârâţicare i-au lăsat în folosinţă o singură cameră, celelalte fiind încuiate, ea se gospodărea singură, uneori era ajutată cu mâncare de vecini şi nu i se îngăduia accesul la grădina de legume.
Conţinutul noţiunii de întreţinere trebuie să fie cuprinzător, interpretat în sens larg, care include tot ceea ce este necesar traiului unei persoane, iar întreţinerea este datorată chiar dacă creditorul obligaţiei de întreţinere are mijloace materiale suficiente pentru a se întreţine.
În cauză, reclamanta este beneficiara unei pensii şi titulara dreptului de uzufruct asupra imobilului înstrăinat, dar acestea nu îi exonerează pe pârâţi de obligaţia de a-i asigura mijloacele necesare de trai, cu atât mai mult condiţii corespunzătoare de locuit şi să nu o oblige, cum rezultă din motivarea recursului în anulare, la promovarea unei acţiuni confesorii împotriva pârâţilor pentru a-şi apăra dreptul de uzufruct.
Sunt într-adevăr străine cauzei aspectele relativ la modul de valorificare a unor bunuri mobile şi amenajarea unui teren, dar probele administrate în instanţă, coroborate cu declaraţiile martorilor evocaţi, chiar audiaţi într-un alt litigiu decât cel prezent, conduc la concluzia neîndeplinirii de către pârâţi a îndatoririlor contractuale, celor deja amintite li se adaugă aceea că, potrivit specificării exprese din contract, ei urmau „să intre în stăpânirea de fapt" a imobilului la decesul înstrăinătorilor, iar ei ocupă imobilul încă din luna februarie 1997.
Interesul reclamantei T.M. în admiterea acţiunii este pe deplin justificat faţă de calitatea ei de coproprietară asupra 1/2 parte din teren, mai ales că ea nu a fost şi nu este beneficiara întreţinerii.
În baza acestor considerente, urmează a se respinge recursul în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.1524 din 24 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 405/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 4013/2002. Civil. LG. 10/2001. Recurs → |
|---|
