CSJ. Decizia nr. 4091/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4091
Dosar nr. 5581/2002
Şedinţa publică din15 octombrie2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 februarie 2000 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta P.V. a chemat în judecată pe pârâta S.A. A. L., jud. Constanţa, solicitând pronunţarea unei hotărâri care să constate vânzarea-cumpărarea intervenită între părţi la data de 30 august 1999, având ca obiect un teren în suprafaţă de 15.783,447 m2 şi două saivane.
În motivarea acţiunii, bazată pe art. 969 din C. civ., reclamanta a arătat că între părţi au avut loc negocieri în vederea înstrăinării de către pârâtă a bunului imobil descris, pentru valoarea de 250 milioane lei, din care la 30 august 1999 s-a achitat suma de 100 milioane, urmând ca restul de preţ să fie achitat cu ocazia autentificării contractului, care nu a mai avut loc, datorită refuzului pârâtei, refuz determinat iniţial de decesul directorului care semnase antecontractul de vânzare-cumpărare, intitulat „minută".
Prin întâmpinari succesive, pârâta a solicitat respingerea acţiunii astfel cum a fost formulată, arătându-se de acord numai cu înstrăinarea unei suprafeţe de 13.724.086 m2 teren.
După administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, verificare de scripte, Tribunalul Constanţa (care prin încheierea din 19 aprilie 2002 s-a declarat competent cu soluţionarea cauzei) a pronunţat sentinţa civilă nr. 585 din 7 iunie 2002 prin care a respins acţiunea ca nefondată.
S-a reţinut în motivarea soluţiei că părţile nu s-au înţeles cu privire la obiectul contractului de vânzare cumpărare şi la propunerea instanţei au refuzatadministrarea probei cu expertiză pentru determinarea întinderii şi vecinătăţilor terenului în discuţie.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin Decizia civilă nr. 138 din 19 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, care a reţinut că în lipsa acordului părţilor nu se poate pronunţa o hotărâre care să consfinţească vânzarea.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamanta, care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 3, 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, într-un prim motiv, este criticată dispoziţia instanţei de apel care i-a impus timbrarea cu mai mult de 1/2 din cât timbrase la fond, cu încălcarea art. 3 pct. 1 din Legea nr. 146/1997.
În al doilea rând, se susţine că greşit i-a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a tribunalului pentru judecarea în fond, în raport cu valoarea obiectului cererii, excepţie asupra căreia Curtea de apel nu s-a pronunţat.
Se mai susţuine că se impunea efectuarea unei experteize, probă solicitată în apel, dar respinsă de Curtea de Apel Constanţa, deşi era instanţă devolutivă de control.
Prin ultimul motiv de recurs se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, cu referire la schiţa cadastrală şi încheierea de intabulare (obţinută de intimata-pârâtă tocmai în vederea autentificării contractului) din care rezultăsuprafaţa de teren precizată în acţiune, iar nu una diminuată, astfel cum susţine pârâta.
Ca act nou în recurs s-a depus copia sentinţei civile nr. 6450/14 aprilie 2003 a Judecătoriei Constanţa prin care s-a respins ca prescrisă acţiuneaS.A. A.C. în rezoluţiunea antecontractului.
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează.
Tribunalul Constanţa, a fost investit cu o acţiune prin care se tinde la executarea silită în natură a obligaţiei de a vinde, asumată de pârâtă faţă de reclamantă printr-un antecontract de vânzare-cumpărare. Potrivit acestuia, preţul vânzării proiectate a fost stabilit la 250 milioane lei. Această valoare nu a fost contestată de pârâtă, care s-a declarat de acord, într-o primă fază, cu încheierea contractului, dezacordul purtând numai asupra întinderii obiectului material al convenţiei. Deşi reclamanta a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, aceasta i-a fost respinsă la 19 aprilie 2002, iar Curtea de Apel Constanţa nu s-a pronunţat asupra acestui motiv de apel.
De aceea, văzând că în mod greşit instanţele au păşit la judecarea în fond, respectiv apel, a cauzei, deşi competenţa materială, în raport cu valoarea aparţine Judecătoriei, Curtea va casa ambele hotărâri pronunţate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Întemeiate sunt şi motivele de recurs care vizează incidenţa art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Potrivit art. 978 din C. civ., aplicabil interpretării convenţiilor, acestea (în speţă, antecontractul) trebuie interpretate în sensul în care să producă un efect, iar nu în aceea ce n-ar produce nici unul.
Din întregul material probator administrat în cauză rezultă fără îndoială intenţia pârâtei de a vinde imobilul, constând din teren şi două construcţii (saivane), potrivit aprobării Consiliului de administraţie din 29 mai 1999. Concomitent cu încheierea antecontractului s-a plătit şi o parte din preţ, iar pârâta a întreprins demersurile necesare intabulării dreptului său de proprietate, operaţiune strict necesară autentificării ulterioare.
Chiar după declanşarea litigiului, prin înscrisurile depuse pârâta a confirmat menţinerea intenţiei de a înstrăina imobilul.
Aşa fiind, în mod greşit acţiunea a fost respinsă, soluţie menţinută în apel, lipsind de eficienţă antecontractul dintre părţi.
Văzând că singuradivergenţă viza întinderea totală a terenului, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă de control, greşit a respins proba cu expertiză topografică, una dintre probele esenţiale în soluţionarea acţiunii. S-a invocat de instanţa de apel atitudinea reclamantei care la fond s-ar fi opus efectuării expertizei. Un asemenea mod de a privi lucrurile contravine însă art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care stabileşte în sarcina judecătorilor obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşealăprivind aflarea adevărului în cauză,putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Neprocedînd în acest mod, ambele instanţe au pronunţat hotărâri nelegale, care vor fi casateprin admiterea recursului, cauza urmând a fi trimisă spre soluţionare în primă instanţă la Judecătoria Constanţa, competentă conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ. Cu ocazia rejudecării, în raport cu concluziile expertizei, se va reglementa şi problema cuantumului taxei de timbrbu datorate, contestate de asemeni prin recurs, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 146/1997.
Pentru aceste motive, văzând şi dispoziţiile art. 312, art. 313 şi art. 314 C. proc. civ., recursul se va admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta P.V. împotriva deciziei nr. 138/C din19 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 585 din 7 iunie 2002 a Tribunalului Constanţa şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4099/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 4062/2002. Civil → |
|---|
