CSJ. Decizia nr. 4111/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.4111
Dosar nr. 4845/2002
Şedinţa publică din 17 octombrie 2003
Deliberând asupra recursului declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 104 din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, constată următoarele.
Prin acţiunea formulată la 4 aprilie 2001 C.A. a chemat în judecată pe Z.D. precum şi S.C. A. SRL solicitând obligarea acestora în solidar la plata de daune morale în valoare de 1 200 000 000 lei precum şi la plata unor daune materiale al căror cuantum nu a fost precizat.
În motivarea acestei cereri s-a susţinut că respectivul prejudiciu a fost cauzat în urma publicării, sub semnătura pârâtului Z.D., a unui articol cu caracter calomnios şi insultător la adresa reclamantului.
S-a menţionat de asemenea că întrucât articolul a fost publicat la 30 ianuarie 2001 în cotidianul A.A, ziar care aparţine pârâtei S.C. A. SRL, această din urma răspunde în solidar cu semnatarul pentru prejudiciul creat.
Prin aceeaşi acţiune reclamantul a solicitat instanţei ca, pe lângă obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor solicitate, să dispună şi publicarea în trei numere consecutive a hotărârii judecătoreşti care urma a fi pronunţate în cauză.
Acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad cu numărul de dosar 2077/2001, iar la 24 mai 2001 reclamantul a precizat în scris că nu mai susţine cererea de acordare a unor daune materiale.
Prin sentinţa civilă nr. 185 pronunţată la 22 aprilie 2002 instanţa astfel sesizată a respins acţiunea pe considerentul că reclamantul nu plătise cauţiunea stabilită în sarcina sa conform prevederilor cuprinse în OUG nr. 53/2000, act normativ aflat în vigoare la data introducerii acţiunii.
Apelul făcut ulterior de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 104 pronunţată de secţia civilă a Curţii de Apel Timişoara în dosarul nr. 4349/C/2002.
Ca urmare sentinţa a fost anulată pe considerentul că "instanţa de fond a încălcat principiul aplicării imediate a normelor de drept procesual, în sensul că la data judecării cauzei, 22 aprilie 2002, a dat eficienţa unei norme cu caracter procedural cuprinsă în art. 1 alin. (2) din OUG nr. 53/2000" deşi respectivul act normativ fusese abrogat la 28 august 2001 în urma publicării şi intrării în vigoare a OG nr. 34/2001.
Prin aceeaşi decizie instanţa de apel a rejudecat cauza şi a respins acţiunea ca nefondată, reţinând în esenţa că articolul evocat de reclamant "are valoarea unui pamflet cu caracter impersonal" .
În acest context s-a apreciat că în speţă nu s-a cauzat "compromiterea sau lezarea demnităţii reclamantului" şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 998 şi art. 1000 alin. (3) C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.
La 23 octombrie 2002 reclamantul C.A. a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 4845/2002.
În motivarea recursului a fost evocat faptul că instanţa de fond a aplicat în mod greşit în cauză prevederile OUG nr. 53/2000 după ce această fusese abrogată.
S-a susţinut de asemenea de către recurentul-reclamant că datorită absenţei sale din ţară nu a fost în măsură să motiveze apelul pe care îl declarase, iar pe de altă parte instanţa investită cu soluţionarea cauzei în acea fază procesuală a respins acţiunea evocând fondul.
În acest context s-a susţinut că apelul a fost judecat fără a se analiza chestiunea competenţei materiale de soluţionare în fond a cauzei neobservându-se că acţiunea trebuia judecată nu de Tribunalul Arad ci de Judecătoria Arad.
În altă ordine de idei s-a afirmat că articolul publicat în numărul din 30 ianuarie 2001 al cotidianului A.A. sub titlul "Un încurcă lume bolnav de putere" avea un conţinut insultător şi calomnios fiind îndreptat în mod vădit împotriva recurentului-reclamant C.A., individualizat nu prin indicarea numelui ci prin evocarea unora dintre prerogativele administrative sau politice pe care acesta le îndeplinea.
Dată fiind notorietatea pe plan local a exercitării respectivelor atribuţii de către recurent s-a afirmat că aprecierea instanţei de apel referitoare la caracterul impersonal al articolului este lipsită de suport.
Tot în susţinerea recursului reclamantul a amintit şi faptul că acelaşi autor a publicat în ziarul A.A. şi alte articole de aceeaşi factură unele dintre ele fiind depuse în copie în dosarul cauzei.
În ceea ce îi priveşte intimaţii-pârâţi S.C. A. SRL Arad şi Z.D. au solicitat respingerea recursului formulând în acest sens întâmpinări depuse în dosarul cauzei.
Având a se pronunţa asupra recursului astfel declarat Curtea reţine că prin natura lor argumentele aduse în susţinerea lui corespund sub aspect formal prevederilor art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin urmare aceste texte de lege pot fi avute în vedere în analizarea recursului deşi nu au fost invocate în mod expres de reclamantul-recurent, respectiva deficienţa de motivare fiind remediabilă din oficiu în raport cu prevederile art. 306 alin. ultim C. proc. civ.
Odată făcută această precizare prealabilă de ordin procedural, Curtea reţine că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În acest sens Curtea reţine că greşita aplicare de către instanţa de fond a prevederilor OUG nr. 53/2000 a fost remediată în apel şi că prin urmare evocarea în recurs a aceleiaşi chestiuni apare ca irelevantă şi lipsită de orice interes în ceea ce îl priveşte pe reclamant .
Referirile reclamantului la absenţa sa din ţară care l-a pus în imposibilitatea de a motiva şi de a susţine apelul sunt de asemenea lipsite de orice semnificaţie juridică întrucât lipsa de diligenţă a părţilor în gestionarea propriilor mijloace procedurale de apărare nu poate fi imputată instanţei.
În altă ordine de idei Curtea are în vedere ca la data de 4 aprilie 2001 când reclamantul s-a adresat instanţei de judecată C. proc. civ. prevedea în art. 2 pct. I lit. b) ca judecarea acţiunilor civile al căror obiect avea o valoare de peste 150 de milioane lei intra în competenţa materială a tribunalelor.
Aceste prevederi legale îşi găseau aplicarea şi în cazul acţiunii reclamantului care avea în mod incontestabil caracter civil şi al cărei obiect depăşea limita valorică minimă prevăzută de textul amintit.
Este de asemenea de observat că deşi la acea dată fusese publicată OUG nr. 138/2000 în baza căreia limita valorică mai sus amintită urma să fie majorată la 2 miliarde lei, acest act normativ nu a intrat în vigoare decât ulterior formulării acţiunii, art. 725 alin. (2) C. proc. civ. prevăzând expres ca procesele aflate în curs de judecată urmau să fie soluţionate de instanţele investite legal potrivit reglementării anterioare.
Aşa fiind nu poate fi primită critica recurentului referitoare la judecarea cauzei în fond de către o instanţă necompetent material.
În ceea ce priveşte conţinutul articolului "Un încurcă lume bolnav de putere" publicat la 30 ianuarie 2001 în cotidianul A.A. Curtea constată că simpla indicare, într-o manieră ironică, a unora dintre prerogative pe care şi C.A. le putea exercita nu echivala cu o nominalizare a acestuia şi nici nu era de natură a sugera cititorilor că textul respectiv se referă cu certitudine la persoana reclamantului.
Prin urmare aprecierea instanţei de apel referitoare la caracterul impersonal al respectivului demers ziaristic este justificată.
În plus Curtea are în vedere că o altă interpretare a conţinutului articolului, de genul celei avute în vedere de recurentul-reclamant, ar echivala cu o îngrădire a libertăţii presei încălcând principiul constituţional al libertăţii de exprimare.
În altă ordine de idei Curtea reţine că publicarea de către A.A. a altor articole cu un conţinut asemănător - indiferent că acestea au fost scrise sau nu de către intimatul-parat Z.D., nu este de natură a duce la o altă concluzie, cu atât mai mult cu cât respectivele materiale au apărut numai după sesizarea instanţelor de judecată.
Constatând deci că în cauză nu sunt incidente nici una dintre prevederile art. 304 C. proc. civ., Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) din acelaşi cod respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 104 din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată înşedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2002.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4000/2002. Civil. Legea nr.115/1996. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4110/2002. Civil → |
|---|
