CSJ. Decizia nr. 4201/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4201
Dosar nr. 3541/2002
Şedinţa publică din 22 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la 8 iulie 1999 reclamanţii C.M. şi C.M.S. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, ulterior şi pe pârâţii R.M. şi M.R., solicitând ca prinhotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea titlului şi a înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român în temeiul Decretului nr. 223/1974 asupra apartamentului nr.2 situat în Cluj-Napoca,înscris în c.f. colectivă nr.131564 cu nr.top 11055/1, cartea individuală nr.131565 cu nr.top 11055/1/II, compusdin 4 camere şi dependinţe, cu cota de 45,07/100 din părţile indivize comune.
Reclamanţii au mai solicitat ca pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca să fie obligat să le recunoască dreptul de proprietate asupra apartamentului de mai sus şi să se dispună rectificarea înscrierilor în cartea funciară colectivă şi individuală în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului român şi reînscrierii dreptului lor, prin cumpărare, ca bun comun.
Au mai cerut reclamanţii să seconstate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi R.M. şi M.R., prin radierea dreptului lor de proprietate şi restabilirea situaţiei anterioare.
In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au fost proprietarii apartamentului nr. 2 din Cluj-Napocaşi întrucât nu au revenit în România la expirarea termenului prevăzut pentru o excursie în străinătate, Statul Român a preluat apartamentul printr-o decizie emisă în baza Decretului nr. 223/1974. Acest act normativ nu constituia un titlu valabil, era în dezacord cu Constituţia din acea vreme, care în art. 36 şi art. 37 garanta şi ocrotea dreptul de proprietate personală, situaţie în care nu se poate considera că reclamanţii şi-au pierdut dreptul de proprietate asupra apartamentului, ce urmează să le fie restituit.
Cu referire la pârâţii R.M. şi M.R., chiriaşi în apartamentul aflat în litigiu, deşi au fost notificaţi la 3 mai 1996 în sensul de a nu cumpăra apartamentul, ei au încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
În drept, reclamanţii au invocatprevederile art. 480 C. civ., art. 36, art. 37, art. 12, art. 13 şi art. 17 din Constituţia României din 1965 şi art. 34 din Legea nr. 115/1938.
Din actele dosarului instanţa a reţinut temeinicia acţiunii reclamanţilor. Aceştia au dobândit prin cumpărare în 1977 apartamentul care ulterior a fost trecut în proprietatea Statului Român prin Decizia nr. 289 din25 august 1987 în baza Decretului nr. 223/1974, pentrucă reclamanţii, plecaţiîn străinătate în excursie, nu s-au înapoiat în ţară la expirarea termenului stabilit.
Statul român şi-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.
Apartamentul a fost închiriat la 11 martie 1988 pârâţilor R.M. şi M.R., contract reînnoit în 1992, ei având calitatea de chiriaşi la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 şi cu toate că reclamanţii le-au trimis la 2 mai 1996 o notificare prin executorul judecătoresc prin care îi atenţionau să nu cumpere apartamentul, întrucât au iniţiat procedura de retrocedare a imobilului, aceştia au încheiat la 9 ianuarie1997 contractul de vânzare-cumpărare prin S.C. C. SA, în calitate de mandatar al Consiliului Local Cluj-Napoca şi s-au intabulat în cartea funciară.
Instanţa de fond a analizat, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998, titlul în baza căruia statul a preluat apartamentul şi a constatat că Decretul nr. 223/1974 nu reprezenta un titlu valabil pentru că nu a fost emis cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării. Dispoziţiile Decretului nr. 223/1974 erau în flagrantă contradicţie cu Constituţia adoptată în 1965 care, în art. 12, art. 13, art. 36 şi art. 37garanta şi ocrotea dreptul de proprietate personală, prevedea exproprierea numai pentru lucrări de interes obştesc şi cu plata unei juste despăgubiri, garanta exercitarea deplină a drepturilor cetăţeneşti şi dreptul de liberă circulaţie.
Prevederile Decretului nr. 223/1974 intrat în vigoare la 6 decembrie 1974 erau în dezacord şi cu dispoziţiile Decretului nr. 212/31 octombrie 1974 princare s-a ratificat Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, iar art. 12 din decret prevedea dreptul oricărei persoane de a părăsi ţara şi a se afla pe teritoriul altui stat, drept îngrădit în mod flagrant prin Decretul nr. 223/1974.
În consecinţă, prin sentinţa civilă nr. 449 din 22 noiembrie 2001, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis acţiunea, a constatat că apartamentul nr. 2 situat în Cluj-Napoca, a fost preluat fără titlu valabil în proprietatea statului.
S-a dispus rectificarea în c.f. 131564 colectivă Cluj, c.f.131566 nr.top 11055/2 şi c.f. individuală 131565 Cluj, prin radierea dreptului de proprietate al Statului român asupra apartamentului nr. 2 şi reînscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor, cu titlu de cumpărare, ca bun comun, inclusiv asupra cotei din părţile indivize comune ce au fost evidenţiate în c.f. colectivă 3443 Cluj.
A fost obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca să le recunoască reclamanţilor dreptul de proprietate asupra imobilului de mai sus.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. C. S.A. şi pârâţii R.M. şi M.R., înregistrat sub nr.32271/9 ianuarie 1997, având ca obiect apartamentul nr. 2 situat în Cluj-Napocaşi identificat sub nr. top 11055/1/II.
S-a dispus rectificarea în c.f. 137263 Cluj, nr.top 11055/1/II prin radierea dreptului de proprietate al pârâţilor R. şi înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată, astfel : pârâţii R.M. şi M. în sumă de 4.000.000 lei şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca în sumă de 4.000.000 lei.
Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii R.M. şi M.R., precum şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca.
Prin Decizia nr. 51/11 aprilie 2002, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a respins ca nefondate apelurile.
Răspunzând criticilor apelanţilor R.M. şi M.R., instanţa de apel a învederat că tribunalul a reţinut corect preluarea abuzivă a apartamentului de către stat, instanţa avea competenţa să stabilească valabilitatea titlului de proprietate conform art. 6 alin. (3) dinLegea nr. 213/1998 şi a conchisîntemeiat asupra trecerii la stat a imobilului fără titlu valabil cu consecinţa constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, statul nefiind proprietar nu putea dispunede apartament prin înstrăinare.
Cu referire la apelul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca,curtea de apel a respins critica acestuia privind lipsa de calitate a instanţei de a cenzura neconstituţionalitatea Decretului nr. 223/1974, învederând că în prerogativa dea analiza dacă bunurile dobândite de stat în perioada 6.03.1945-22.12.1989 au intrat în proprietatea acestuia cu titlu valabilsau fără titlu valabil, se include şi examinarea actului normativ în temeiul căruia s-a făcut preluarea, inclusiv a concordanţei prevederilor lui cu Constituţia, tratatele internaţionale ratificate de România şi legile în vigoare la data preluării, cumarată expres art. 6 alin. (1) - (3) din Legea nr. 213/1998.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de pârâţi.
Prin recursul introdus de pârâţii R.M. şi M.R.secere în principal casarea deciziei şi a sentinţei cu trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea introducerii în proces avânzătorului S.C. C. SA prin lichidator, litigiul fiind soluţionat în lipsa acestei părţi. Se invocă şi excepţia necompetenţei materiale a tribunalului care a judecat în primă instanţă, deşi valoarea apartamentului din litigiu este de 44.566.301 lei menţionată în contractul de vânzare-cumpărare, ceea ce determină soluţionarea cauzei de Judecătoria Cluj-Napoca, căreia urmează a i se trimite dosarul.
În subsidiar, recurenţii-pârâţi solicită casarea deciziei atacate, admiterea apelului lor şi schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii introduse deintimaţii reclamanţi.
Greşit au reţinut instanţele, susţinrecurenţii, că Decretul nr. 223/1974 nu a constituit un titlu valabil pentru preluarea de către stat a apartamentului, el a produs efecte juridice de la data adoptării lui - 3.12.1974 până la data abrogării – 31.12.1989, iar abrogarea nu avea efect retroactiv şi Decizia de trecere la stat nu s-a putut comunica cu intimaţii reclamanţi pentru că aceştia nu au făcut cunoscut domiciliul lor din străinătate.
De altfel, art. 1 alin. (2) din HG nr. 11/1997 prevede că Decretul nr. 223/1974 este considerat printre actele normative ca o preluare cu titlu.
De asemenea, reaua-credinţă a recurenţilor a fost eronat stabilită, eis-au conformat dispoziţiilor legale în vigoare, au depus diligenţele necesare interesându-se la şeful oficiului de vânzarea locuinţelor care i-a asigurat că foştii proprietari nu au dreptul decât la despăgubiri, aşadar nu există nici un temei pentru constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.
Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca solicită prin recursul său casarea deciziei atacate, admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei prin respingerea acţiunii intimaţilor reclamanţi.
În motivarea recursului se învederează că Decizia de trecere în proprietatea statului a apartamentului în baza Decretului nr. 223/1974 era constitutivă de drepturi, în momentul emiterii ei s-a stins dreptul de proprietate al intimaţilor reclamanţi şi bunul a trecut în proprietatea statului. Necomunicarea deciziei cu intimaţii nu produce nici un efect juridic privitor la dobândirea dreptului de proprietate de către stat, intimaţii, dacă erau nemulţumiţi demăsura luată, puteau să introducă plângere la instanţă, conform art. 4 alin. (2) din decret, dar nu au făcut-o.
Decretul nr. 223/1974, arată recurentul, nu era neconstituţional în raport cu Constituţia din 1965, iar instanţele nu pot cenzura şi declara neconstituţional un act normativ.
Criticile aduse de recurenţi deciziei atacate sunt ntemeinice.
Cu referire la recursul declarat de pârâţiii R.M.şi M.R., casarea cu trimitere a deciziei nu se impune, S.C. C. SA a încheiat contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului în baza protocolului nr. 28871/30 iulie 1996 încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, aspect ce rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 32271/9.01.1997, mandat care i s-a retras, rolul mandatarului a încetat, iar mandantul – consiliul local – este parte în prezentul litigiu.
Nici excepţia necompetenţei materiale a tribunalului nu poate fi acceptată. Cu toate că în contractul de vânzare-cumpărare preţul locuinţei este 44.566.301 lei, la termenul de judecată din1 noiembrie 2001, în faţa primei instanţe, reprezentantul intimaţilor a declarat că valoarea litigiului era de peste 150 milioanela data sesizării instanţei - 8.07.1999 – valoare la care a aderat şi reprezentantul recurenţilor şi care ar fi fost confirmată dacă se admitea efectuarea expertizei de evaluare, aşadar competenţa aparţinea tribunalului conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.în redactarea avută până la modificarea survenită prin OUG nr.138/2000.
În ce priveşte preluarea apartamentului de către stat, el (statul) avea calitatea de vânzător şi transmiterea ar fi fost legală dacă titlul de preluare de la intimaţi era un titlu valabil, atât prinrespectarea prevederilor cuprinse în actul normativ de preluare cât şi a respectării Constituţiei, a tratatelor internaţionale lacare România a aderat şi a legilor în vigoare la acea dată. Concluzia se desprinde din prevederile art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 112/1995, art. 1 din HG nr. 11/1997 şi art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi chiar dacă Decretul nr. 223/1974 este enumerat printre actele normative în baza cărora a operat preluarea el, pentru a fi titlu valabil, trebuie să întrunească cerinţele mai sus enunţate.
Dezacordul dintre prevederile Decretului nr. 223/1974 şi actele normative mai sus arătate a fost pus în evidenţă în considerentele hotărârii primei instanţe, care a făcut o analiză corectă şi completă, la care se adaugă încălcarea prevederii art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974, prin necomunicarea deciziei administrative, chiar la vechea adresă a reclamanţilor, dacă cea nouă nu era cunoscută.
Temeiul constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare constă în încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, care permit vânzarea către chiriaşi numai a imobilelor trecute la stat cu titlu valabil, iar dacă titlul nu este valabil, situaţie existentă în prezentul litigiu, înstrăinarea este lovită de nulitate.
Reaua-credinţă a recurenţilor este demonstrată nu numai de faptul că nu s-au informat complet de la persoane competente privind situaţia apartamentului dar, avertizaţi prin notificarea trimisă la 2 mai 1996 prinexecutorul judecătoresc de intimaţi asupra pretenţiilor acestora de a li se retroceda imobilul, recurenţii l-au cumpărat la 9 ianuarie 1997, ignorând şi cartea funciară, în care, la acea vreme, figurau ca proprietari intimaţii reclamanţi, statul nu îşi intabulase încă dreptul de proprietate.
Referitor la recursul introdus de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, contrar susţinerii recurentului, necomunicarea deciziei emisă în baza Decretului nr. 223/1974 face ca efectul constitutiv de drepturi să nu opereze, omisiunea încalcă chiar prevederile decretului, pe lângă dezacordul actului normativ cu Constituţia şi tratatele internaţionale la care România era parte, aspect analizat de prima instanţă, cu precizarea că, potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 instanţele judecătoreşti sunt competente să stabileascăvalabilitatea titlului, inclusiv să examineze titlul în baza căruia bunurile au trecut la stat şi dacă el este în concordanţă cu Constituţia, tratatele internaţionale semnate de România şi celelalte acte normative în vigoare la data preluării bunurilor.
Pentru considerente exprese, urmează a respinge recursurile declarate şi prin dispozitivul deciziei a obliga recurenţii pârâţi R.M. şi M.R. să plătească sumele datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar aferente apelului, în baza art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, dispozitivul constituind titlu executoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii R.M., M.R. şi, respectiv Consiliullocal al Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 51 din 11 aprilie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţiacivilă.
În temeiul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată prin OG nr. 34/2001, obligă pe recurenţii R.M. şi M.R. să plătească 1.659.489 lei taxă judiciară de timbru şi 15.000 lei timbru judiciar aferente apelului, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5796/2002. Civil. Pretenţii. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4200/2002. Civil → |
|---|
