ICCJ. Decizia nr. 4214/2002. Civil. Despagubiri civile. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4214
Dosar nr. 5614/2002
Şedinţa publică din 4 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 2 februarie 2001, G.S.M. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Braşov, pe Consiliul judeţean Braşov şi Municipiul Braşov cerând întoarcerea executării pedepsei complementare a confiscării averii aplicată fostului ei soţ G.L., decedat în anul 1994, prin sentinţa penală nr. 102 din 3 mai 1956 a Tribunalului Militar Timişoara. Întrucât bunurile confiscate au fost înstrăinate, a solicitat obligarea pârâţilor să-i plătească suma de 3.230.658.000 lei despăgubiri.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa nr. 240 din 9 mai 2002, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţii Municipiul Braşov şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să-i plătească suma de 1.578.621.110 lei despăgubiri civile.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 76 din 21 octombrie 2002 a admis apelul reclamantei şi pârâtului Municipiul Braşov şi a modificat parţial sentinţa în sensul indexării creanţei de 1.578.621.110 lei la data plăţii cu dobânda legală, datorată de la data pronunţării sentinţei. A înlăturat obligaţia de plată a pârâtului recurent Municipiul Braşov şi a respins, ca nefondat, apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. a judeţului Braşov.
În motivarea deciziei din apel, instanţa a reţinut că pedeapsa complementară a confiscării averii aplicată soţului reclamantei, decedat în anul 1994, prin sentinţa penală nr. 102 din 3 mai 1956 a Tribunalului Militar Timişoara, a fost înlăturată prin Decizia nr. 52 din 9 decembrie 1991 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală. Întrucât această pedeapsă a fost executată asupra cotei de ½ din imobilul situat în Braşov, şi deoarece bunul confiscat nu mai există în patrimoniul statului, fiind înstrăinat, succesiv în anii 1972 şi 1998, s-a apreciat că reclamanta are un drept de creanţă. Cuantificarea valorică a acestui drept a fost făcută prin expertiza judiciară, iar indexarea creanţei stabilită prin sentinţa apelată, are în vedere rata inflaţiei.
Împotriva acestei decizii pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a judeţului Braşov, a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că instanţele erau obligate, făcând aplicarea art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995 şi art. 46 din Legea nr. 10/2001, să respingă acţiunea. Nu mai puţin, soluţia respingerii acţiunii faţă de pârâtul Municipiul Braşov, este nelegală de vreme ce preţul vânzării bunului din litigiu n-a fost preluat la bugetul statului.
Recursul este nefondat.
Acţiunea în restituire, în natură sau prin echivalent, a bunurilor care au format obiectul confiscării parţiale sau totale a averii, atunci când după săvârşirea executării, intervine casarea hotărârii prin cares-a aplicat această pedeapsă complimentară şi, ca urmare, înlăturarea ei, este, tipic, o acţiune reală de întoarcerea executării silite. Fundamentul ei juridic îl constituie, prin analogie, dispoziţiile art. 311 alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul de drept potrivit căruia actele de executare făcute în puterea unei hotărâri casate sunt desfiinţate de drept.
Aşa fiind şi cum textele art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995 precum şi art. 46 din Legea nr. 10/2000, invocate de recurent, reglementează măsuri reparatorii deduse din alte raporturi de drept decât întoarcerea executării, rezultă că sunt străine pricinii şi, ca atare, nu pot justifica, prin admiterea recursului, reformarea soluţiei recurate.
După cum, fiind dovedit că în raportul de drept privind executarea, înlăturarea şi întoarcerea executării pedepsei complementare a confiscării averii, calitatea de parte o are statul şi nu entitatea administrativă pe al cărui teritoriu se află imobilele confiscate, rezultă că, temeinic şi legal, plata creanţei dedusă judecăţii, a fost stabilită, exclusiv, în sarcina pârâtului recurent.
În consecinţă, se impune respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de D.G.F.P. Braşov, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice, pentru Statul Român împotriva deciziei nr. 76 Ap din 21 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 432/2002. Civil. Anulare contract vînzare -... | ICCJ. Decizia nr. 4282/2002. Civil. Daune - 504 Cod procedura... → |
|---|
