CSJ. Decizia nr. 4233/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.4233
Dosar nr. 4447/2002
Şedinţa publică din 24
octombri.
2003
Deliberând asupra recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 103 pronunţate la 5 ianuarie 2001 de Judecătoria Ploieşti, deciziei nr. 971 pronunţate la 30 mai 2001 de Tribunalul Prahova şi deciziei nr. 2682 pronunţate la 9 octombrie 2001 de secţia civilă a Curţii de Apel Ploieşti, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 11592 pronunţată la 12 noiembrie 1998 Judecătoria Ploieşti a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului compus din teren şi construcţii situat în Ploieşti, prin partajarea acestuia în natură.
În consecinţă au fost constituite trei loturi care au fost atribuite în proprietate exclusivă familiei N.I. şi N.E., lui P.N. şi respectiv lui P.G.
În urma rămânerii definitive şi irevocabile sentinţa menţionată a fost investită cu formulă executorie procedându-se la executarea silită a acesteia.
La 30 iunie 2000 P.N. a formulat o contestaţie la executare susţinând în esenţă că prin modul în care a stabilit hotarele loturilor atribuite lui P.G. pe de-o parte şi familiei N.I. şi N.E. pe de altă parte executorul judecătoresc a încălcat drepturile de proprietate ale contestatorului.
Această contestaţie, formulată în contradictoriu cu intimaţii C.(fostă P.)G., N.I. şi N.E., a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti cu numărul de dosar 9310/2000.
La 31 august 2000 N.I. şi N.E. au formulat la rândul lor o contestaţie îndreptată împotriva aceloraşi forme de executare, contestaţie care a fost înregistrată la aceeaşi instanţă cu numărul de dosar 12 347/2000.
Prin încheierea de la 11 octombrie 2000 Judecătoria Ploieşti a dispus conexarea celor două dosare sub numărul 9310/2000, iar prin sentinţa civilă nr. 103 pronunţată la 5 ianuarie 2001 aceeaşi instanţă a respins ambele contestaţii ca neîntemeiate.
Apelurile făcute ulterior împotriva acestei sentinţe de contestatorul P.N. pe de-o parte şi de contestatorii N.I. şi N.E. pe de altă parte au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 971 pronunţată de secţia civilă a Tribunalului Prahova în dosarul nr. 3765/2001, iar recursurile declarate de aceştia în cauză au fost de asemenea respinse prin Decizia nr. 2682 pronunţată de secţia civilă a Curţii de Apel Ploieşti în dosarul nr. 5303/2001.
Pronunţând aceste decizii instanţele de apel şi de recurs au reţinut că în speţă contestatorii tindeau la o modificare a dispoziţiilor conţinute în hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu apreciind totodată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 399 şi urm. C. proc. civ.
La 9 octombrie 2002, în temeiul art. 330 pct. 2C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva tuturor hotărârilor mai sus menţionate, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 4447/2002.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că soluţionarea cauzei s-a făcut fără a se ţine seama de natură juridică a contestaţiei la executare definită ca "mijloc procedural prin intermediul căruia oricare dintre părţi şi terţe persoane interesate pot obţine desfiinţarea măsurilor ilegale de urmărire silită".
S-a subliniat de asemenea că scopul ultim al contestaţiei consta în "înlăturarea neregularităţilor comise cu prilejul executării silite" afirmându-se că în speţă acest obiectiv nu a fost respectat de către "instanţele de judecată, deşi [acestea] au constatat neregularităţi în modul de aducere la îndeplinire a titlului executoriu de către executorul judecătoresc".
În sprijinul acestor afirmaţii s-a relevat că "nu exista nici un dubiu în modul de delimitare a loturilor" astfel cum acestea au fost individualizate în schiţa topografică care face "parte integrantă din titlu" subliniindu-se că, potrivit aceleiaşi schiţe, aliniamentul care desparte lotul 2 de lotul 1 este "clar determinat".
Totodată s-a relevat că în pofida acestor premise favorabile cu ocazia executării silite au intervenit mai multe impedimente ce de exemplu:
- imposibilitatea asigurării accesului la terenul aferent lotului nr. 2 altfel decât prin practicarea unei uşi în zidul din spatele casei.
- diminuarea cu 12 mp a suprafeţei de teren prevăzute în titlul executoriu ca fiind aferentă lotului nr. 3;
- identificarea unui gard din plăci de beton existent pe terenul proprietatea contestatorului P.N. şi care prin modul său de amplasare contravine constatărilor din "raportul de expertiză ce face parte integrantă din hotărârea ce se execută".
Printr-o altă critică s-a susţinut că în speţă instanţele nu au dat eficienţă juridică prevederilor art. 4001C. proc. civ. care statuează că "împărţirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă, la cererea părţii interesate, în cadrul judecării contestaţiei la executare".
În concluzie s-a afirmat că în soluţionarea cauzei:
-"trebuiau avute în vedere apărările de fond ale contestatorului care nu priveau aspecte noi asupra cărora instanţele s-au pronunţat deja prin titlul executoriu, ci probleme de fond legate de executarea silită şi anume respectarea întocmai a expertizei topo şi a schiţei aferente titlului executoriu" şi că
- "instanţele trebuiau în mod corect să admită contestaţia la executare pentru neregularităţile sesizate de expertul topo chiar în raportul de expertiză, efectuat în cadrul contestaţiei, să ordone ieşirea din indiviziune conform loturilor deja stabilite şi pe aliniamentele fixate anterior prin schiţa anexă sentinţei pusă în executare".
În ceea ce îi priveşte intimaţii contestatori P.N., N.I. şi N.E. au solicitat admiterea recursului în anulare.
La rândul său intimata C.(fostă P.) G. a formulat o întâmpinare la care a ataşat copii ale diverselor înscrisuri administrate în cauză solicitând respingerea recursului în anulare.
Având a se pronunţa asupra recursului în anulare Curtea reţine că art. 4001 C. proc. civ. este aplicabil în acele situaţii în care se efectuează forme de urmărire silită în legătură cu unul sau mai multe bunuri care formează obiect al proprietăţii comune, iar unii dintre titularii dreptului de proprietate comună nu au calitatea de debitori ai obligaţiei puse în executare.
În speţă, odată cu rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii ce constituie titlul executoriu şi prin care părţile au ieşit din indiviziune nu mai subzistă nici o formă de proprietate comună.
Prin urmare sunt nefondate criticile referitoare la omisiunea instanţelor de a face aplicarea art. 4001 C. proc. civ., text de lege care nu îşi găseşte incidenţa în cauză de faţă.
Pentru considerente similare nu poate fi primită nici critica conform căreia instanţele ar fi avut îndatorirea de a dispune o nouă ieşire din indiviziune, subsecventă celei decise cu ocazia pronunţării hotărârii care constituie titlul executoriu.
În altă ordine de idei Curtea are în vedere ca singurele elemente noi ale situaţiei de fapt în raport cu data emiterii titlului executoriu constau în construirea unor garduri prin care intimate C.(fostă P.) G. şi intimaţii contestatori N.I. şi N.E. au îngrădit loturile care le-au fost atribuite în urma procesului de ieşire din indiviziune.
Probele administrate în cauză atestă însă că aceste garduri au fost construite în baza unor autorizaţii administrative, iar expertul desemnat de către instanţă investită cu judecarea contestaţiei la executare a constatat că loturile astfel îngrădite au suprafeţe mai reduse decât acelea menţionate în titlul executoriu.În speţă delimitarea şi îngrădirea unei suprafeţe de teren mai mici decât aceea care - conform titlului - se cuvenea familiei N.I. şi N.E. s-a făcut în cadrul executării silite pe care chiar aceşti contestatori au iniţiat-o.
Este de principiu însă că eventualele neregularităţi intervenite în cadrul executării silite nu pot fi evocate ca temei al contestaţiei la executare de către partea aflată în culpă.
Cu atât mai puţin se legitimează demersul procesual al contestatorului P.N., singurul dintre foştii coproprietari care beneficiază de o suprafaţă de teren mai mare decât aceea la care ar fi avut dreptul conform aceluiaşi titlu, aspect confirmat expres de expertul desemnat de instanţă.
Acelaşi expert a evidenţiat unele dificultăţi în folosirea de către P.N. a propriului lot fără a putea confirma totuşi aserţiunile respectivului contestator referitoare la nerespectarea de către C.(fostă P.) G. a hotarului avut în vedere de către instanţa care a stabilit loturile ori existenţa altor elemente de fapt susceptibile de a împiedica o executare silită conforma dispoziţiilor titlului .
Prin urmare şi din acest punct de vedere contestaţiile la executare apar ca nefondate în raport cu prevederile legale aplicabile în materie, în special cu acelea ale art. 399 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Având în vedere că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 330 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Curtea urmează a face aplicarea art. 212 alin. (1) raportat la art. 3303 din acelaşi cod respingând recursul în anulare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 103 din 5 ianuarie 2001 a Judecătoriei Ploieşti, a deciziei nr. 971 din 30 mai 2001 a Tribunalului Prahova şi a deciziei nr. 2682 din 9 octombrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată înşedinţă publică, astăzi24 octombrie 2002.
| ← CSJ. Decizia nr. 4235/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 422/2002. Civil → |
|---|
