CSJ. Decizia nr. 427/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 427.
Dosar nr. 3540/2002
Şedinţa publică din 27 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 ianuarie 2000 reclamantul A.L. a chemat în judecată pe pârâţii F.D.T. şi F.M. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 149/15 ianuarie 1996 de notarul public V.M., să se dispună refacerea situaţiei de carte funciară conform celor existente înainte de perfectarea contractului şi, să se dispună evacuarea necondiţionată a pârâţilor din imobilul aflatCluj, înscris în C.F. 13500 Cluj, nr.top 7691/1.
În motivarea acţiunii acesta a arătat, că prin sentinţa penală nr. 2122 din 10 decembrie 1998 s-a constatat nulitatea procurii speciale autentificată la9 ianuarie 1996 de notarul public L.M., prin care numitul H.J. ar fi fost mandatat de către reclamant să înstrăineze imobilul în litigiu, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza acelei procuri false, fiind lovit de nulitate absolută pentru lipsa consimţământului proprietarului, la înstrăinarea imobilului. De vreme ce acesta nu a consimţit niciodată, în calitate de vânzător, la înstrăinarea proprietăţii sale – arată reclamantul în continuare – pârâţii au cumpărat imobilul de la un neproprietar.
Sesizată, Judecătoria Cluj a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, prin încheierea nr. 2901 din 12 aprilie 2000, soluţie menţinută de Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 2748/2000 în dosarul nr. 6077/2000.
Astfel investit, Tribunalul Cluj, secţia civilă prin sentinţa nr. 21/2002 din 25 ianuarie 2002 a admis cererea reclamantului şi în consecinţă:
- a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 149/15 ianuarie 1996 de notarul public V.M.;
- a dispus restabilirea situaţiei anterioare din C.F. 13500 Cluj, nr.top 7691/1 în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor F.D.T. şi F.M. de sub B 19 şi B 20 şi reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantului A.L. sub B 18;
- a dispus evacuarea necondiţionată a pârâţilor din imobilul situat în Cluj Napoca,înscris în C.F. 13500 Cluj, nr.top 7691/1;
- a obligat pârâţii să plătească reclamantului 17.000.000 lei – cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinţei menţionate, tribunalul a reţinut, pe baza constatărilor din sentinţa penală nr. 2122/1998 a Judecătoriei Cluj, că la 8 ianuarie 1997 reclamantul a venit în Cluj unde s-a cazat la hotelul Napoca, ocazie cu care i-a înmânat paşaportul inculpatului H.J. pentru a-i obţine cameră, însă acesta din urmă profitând de situaţie a întocmit două procuri, din care a rezultat că este împuternicit de cetăţeanul italian (reclamantul A.) să înstrăineze imobilele proprietatea acestuia situate în Cluj Napoca.Ulterior, în baza procurilor false inculpatul H. a vândut cele două imobile, imobilul fiind vândut pârâţilor F.D. şi M. conform contractului autentificat sub nr. 149/15 ianuarie 1996 de notarul public V.M., procură judiciară autentificată sub nr. 58 din 9 ianuarie 1996 de notarul public M.L.
În raport de aceste considerente tribunalul a conchis, că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a lipsit cu desăvârşire consimţământul reclamantului, care, nu l-a mandatat pe inculpat să înstrăineze imobilul, procura judiciară de care s-a folosit fiind falsă, şi, în temeiul art. 948 pct. 2 C. civ. şi art. 953 şi urm. din acelaşi cod, a constatat nulitatea absolută a acestui contract.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 34 pct. 1 din Legea nr. 115/1938 a dispus restabilirea situaţiei anterioare şi în temeiul art. 480 C. civ. a dispus evacuarea necondiţionată din imobil a pârâţilor.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă prin Decizia nr. 90 din 14 iunie 2002, ca urmare a respingerii ca nefondat a apelului pârâţilor, prin care aceştia au invocat: lipsa de incidenţă în cauză a art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997; menţinerea ca valabilă a vânzării în temeiul bunei credinţe a dobânditorului şi bazat pe raţiuni de echitate şi utilitate socială; protejarea dobânditorului de bună credinţă cu titlu oneros prin dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938 în cazul îndeplinirii cerinţelor de publicitate imobiliară.
În esenţă, curtea a reţinut şi motivat, că deşi pârâţii au fost îndreptăţiţi să se încreadă în procura autentificată ce-l afirma pe condamnatul H.J. ca mandatar al reclamantului, în speţă, şi culpa reclamantului este exclusă. Între nevoia de a se proteja buna credinţă a pârâţilor şi aceea de a se acorda protecţie dreptului de proprietate a reclamantului, instanţa a considerat că trebuie să prevaleze aceasta din urmă, asigurându-se protecţie însuşi dreptului de proprietate al reclamantului, expres afirmat, inclusiv prin dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţie, în vreme ce, pentru protecţia unor dobânditori de bună credinţă cum sunt pârâţii, nu există un text de protecţie similar, fie el şi conţinut într-un act normativ inferior.
S-a mai reţinut că, lipsa consimţământului reclamantului ca proprietar, constituie o cauză suficientă pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, contract ce apare lipsit de existenţa juridică.
Pârâţii au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, pe care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Au invocat motivele de casare prevăzute în art. 304 pct. 7,8 şi 9 din C. proc. civ.susţinând că în mod greşit instanţa: a considerat, că în speţă operează scutirea de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit.o) din Legea nr. 146/1997; nu a făcut aplicarea principiului „error comunis facit jus", deşi s-a dovedit că la momentul vânzării exista o eroare comună şi invincibilă care creează a aparenţă de drept; nu a reţinut existenţa culpei demonstrate a reclamantului care, la 8 ianuarie 1997 i-a înmânat inculpatului H. paşaportul pentru a-i obţine cameră la hotel, creând astfel posibilitatea falsificării procurii, situaţie în care, protecţia dreptului său de proprietate nu poate prevala faţă de totala bună credinţă a pârâţilor.
Recursul este fondat, dar, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 149 din 15 ianuarie 1996 de notarul public V.M.
Pentru dovedirea existenţei contractului a cărui nulitate a cerut a se constata, reclamantul a făcut trimitere la anexa 4 la acţiune ce cuprinde numărul şi data autentificării, numele notarului, cu precizarea că nu posedă contractul, deţinut de pârâţi, şi indicarea art. 172 combinat cu art. 174 C. proc. civ. (înscris în xerocopie ce poartă semnătura şi parafa avocatului L. P.).
Din nici un act aflat la dosar nu rezultă că instanţa ar fi ordonat pârâţilor înfăţişarea contractului, sau că aceştia l-ar fi ascuns sau distrus, sau ar fi refuzat să-l înfăţişeze la cererea instanţei.
Rezultă însă din încheierea de şedinţă de la 22 martie 2000 că instanţa a încuviinţat cererea pârâţilor de a se ataşa dosarele nr. 4999/1996, 2540/1996 şi 8790/1996 ale Judecătoriei Cluj Napoca prin care au fost soluţionate unele probleme legate direct de petitele acţiunii introductive, şi cu privire la aceleaşi părţi, conţinând dovezi pertinente şi concludente, dar, nu a fost ataşat decâtdosarul nr. 4999/1996 în care, printre altele, reclamantul a fost chemat în judecată pentru constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 1994 prin care A.L. a devenit proprietarul imobilului în litigiu. Nu a fost ataşat dosarul nr. 8790/1997 despre care, în dispozitivul sentinţei penale nr. 2122/1998 din 10 decembrie a Judecătoriei Cluj Napoca se menţionează, că partea civilă A. va valorifica pretenţiile civile pe calea acţiunii civile înregistrate pe rolul acestei instanţe sub nr. 8790/10 septembrie 1996 în curs de judecată şi, nici dosarul 2540/1996.
Mai rezultă din actele dosarului, că instanţa, deşi a încuviinţat ataşarea dosarului penal nr. 1175/1997 al Judecătoriei Cluj, precum şi interogatoriul reclamantului, nici aceste probe nu au fost administrate.
Din situaţia astfel relatată se reţine că instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare care nu a fost depus la dosar.
Potrivit art. 129 alin. (5) din C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşealăprivind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Or, în raport de ceea ce s-a cerut prin acţiune – constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare – prezenţa la dosar a acestui contract este esenţială pentru soluţionarea pricinii, atât ca mijloc de probă, cât şi ca obiect al acţiunii.
Soluţionând cauza fără a exista la dosar contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a constatat, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică susceptibilă de casare.
În consecinţă recursul urmează a fi admis, iar Decizia pronunţată de Curtea de Apel urmează a fi casată cu trimitere, pentru completarea probatoriului, respectiv pentru a se depune la dosar contractul de vânzare-cumpărare ce se pretinde a fi fost încheiat între mandatarul inculpat H. şi pârâţi. În raport de conţinutul şi eventualele clauze ale contractului, se vor putea administra orice alte probe ce vor fi considerate necesare.
Celelalte motive de recurs vor putea fi invocate ca apărări, instanţa de rejudecare urmând să le analizeze.
Având în vedere caracterul devolutiv al apelului, cauza va fi trimisă aceleiaşi curţi, pentru rejudecarea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii F.D. şi F.M. împotriva deciziei nr. 90/2002 din 14 iunie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi curţi, pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi27 octombrie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7145/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | CSJ. Decizia nr. 423/2002. Civil → |
|---|
