ICCJ. Decizia nr. 7145/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7145
Dosar nr. 5555/2002
Şedinţa publică din 15 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţiile nr. 60 şi 61 din 28 februarie 2002 emise de Primarul oraşului Nehoiu, judeţul Buzău, a fost respinsă solicitarea numitului Popescu Radu Ion, adresată prin notificările nr. 41 din 9 august 2001 şi nr. 26 din 6 februarie 2002 privind restituirea în natură a unor imobile sau pentru acordarea de despăgubiri, pe motiv că notificantul nu a respectat prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestor dispoziţii, pe cale separată, a formulat contestaţie, la data de 18 martie 2002, P.R.I. care a reproşat emitentului celor două dispoziţii că a dat o interpretare greşită prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi că în fiecare notificare a individualizat imobilele ce le revendică precum şi autorii care le-au avut în proprietate.
Prin încheierea din 8 mai 2002 Tribunalul Buzău a dispus conexarea dosarelor pentru ca cele două contestaţii să fie judecate împreună.
Prin sentinţa nr. 298 din 28 iunie 2002 Tribunalul Buzău, secţia civilă, a respins contestaţiile, soluţie confirmată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 121 din 29 octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut şi motivat că reclamantul a formulat notificarea nr. 41 din 9 august 2001 adresată Primăriei oraşului Nehoiu prin care a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a unor imobile, case de locuit şi a terenurilor aferente, precizând doar faptul că bunurile au aparţinut celor patru autori ai săi şi menţionând actele în baza cărora aceştia le-au deţinut, fără ca bunurile să fie individualizate, fiecare în parte, pentru a putea fi identificate de comisia constituită potrivit Legii nr. 10/2001 şi fără ca pentru fiecare imobil solicitat reclamantul să formuleze câte o notificare separată, ceea ce înseamnă o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat că atât comisia constituită în baza Legii nr. 10/2001, cât şi instanţele judecătoreşti au fost puse în imposibilitate de a verifica dacă sunt ori nu îndeplinite cerinţele legii pentru a se putea restitui imobilele solicitate sau pentru acordarea de despăgubiri.
Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamantul P.R.I. care a susţinut că greşit au fost respinse contestaţiile prin invocarea unui viciu de formă a notificărilor, cât timp fiecare imobil solicitat a fost individualizat, arătându-se şi autorii de la care bunurile au fost preluate. Chiar dacă nu toate bunurile sunt deţinute de Primăria oraşului Nehoiu, această instituţie notificată trebuia să identifice persoanele care deţin terenurile şi construcţiile solicitate şi să-l înştiinţeze pe reclamant.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
Noţiunea de "notificare" folosită de Legea nr. 10/2001 nu reprezintă şi nu trebuie confundată cu notificarea din dreptul comun, adică cu actul de procedură purtând aceeaşi denumire, săvârşit prin intermediul executorului judecătoresc sau al notarului public şi prin care, exempli gratia, creditorul îl pune în întârziere pe debitor sau prin care cesionarul comunică debitorului cedat cesiunea de creanţă. În terminologia Legii nr. 10/2001, notificarea este chiar acţiunea ori cererea de restituire în natură sau de acordare a altor măsuri reparatorii pentru imobilele ce formează obiectul reglementării.
Legea dispune că în situaţia în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare nemişcător în parte. Chestiunea supusă recursului de faţă este aceea dacă forma cerută de legiuitor pentru întocmirea notificării este absolută ori exclusivă în sensul că, dacă persoana îndreptăţită, întocmind o singură notificare pentru mai multe imobile, demersul ei poate fi sancţionat cu nulitatea absolută, constituind un impediment real şi serios pentru continuarea procedurii administrative şi ulterior, dacă este cazul, a celei judiciare.
Calificând "notificarea" prevăzută de Legea nr. 10/2001 ca fiind o acţiune sau o cerere de restituire în natură a unui imobil sau de acordare a altor măsuri reparatorii, rezolvarea chestiunii supusă prezentului recurs se găseşte în prevederile art. 21 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498 din 14 mai 2003, în conformitate cu care "în cazul în care notificarea s-a făcut în bloc pentru mai multe imobile din aceeaşi localitate, urmează a se considera că notificarea s-a făcut pentru fiecare imobil, disjungându-se fiecare caz".
Pe cale de consecinţă, când persoana îndreptăţită a formulat o singură notificare pentru mai multe imobile ce se găsesc în aceeaşi localitate, aşa cum este cazul în speţă, soluţia nu este respingerea demersului întreprins, cum greşit au procedat atât persoana notificată, cât şi instanţele, ci "disjungerea" notificării pentru fiecare caz în parte.
Chiar şi în situaţia în care notificarea nu ar fi cuprins toate elementele prevăzute de art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana notificată nu putea respinge a priori solicitarea ce i s-a adresat, fiind obligată conform art. 23 alin. (2) şi art. 25 alin. (2) din aceeaşi lege să invite persoana îndreptăţită să-şi susţină cererea în faţa organului de conducere al unităţii deţinătoare pentru clarificarea tuturor aspectelor nelămurite şi pentru a-i comunica persoanei îndreptăţite, dacă este cazul, toate datele de identificare necesare pentru situaţia în care unul sau mai multe nemişcătoare sunt deţinute de o altă persoană fizică sau juridică decât aceea notificată.
Întrucât din notificările depuse la dosar rezultă posibilitatea de identificare a imobilelor solicitate care se găsesc în aceeaşi localitate şi cum instanţele nu au sancţionat conduita culpabilă a persoanei notificate care a respins, fără o motivare reală şi convingătoare solicitarea persoanei îndreptăţite, în loc să disjungă notificarea pentru fiecare imobil în parte, se impune admiterea recursului declarat de reclamant, casarea hotărârilor date în cauză şi reluarea judecăţii de la prima zi de înfăţişare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.R.I. împotriva deciziei nr. 121 din 29 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 298 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Buzău, secţia civilă, şi trimite cauza la acelaşi tribunal pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 428/2002. Civil. Expropriere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 427/2002. Civil → |
|---|
