ICCJ. Decizia nr. 463/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 463.
Dosar nr. 4667/2002
Şedinţa publică din11 noiembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă, constată cele ce urmează:
I. În fapt
1.Prin Decizia nr. 123297 din 27 martie 2000 a Ministerului de Interne – Serviciul de pensii, începând cu data de 29 februarie 2000, reclamantul A.G. a fost trecut în rezervă cu drept de pensie, acordându-i-se, în baza art. 31alin. (1) din Legea nr. 138/1999,un ajutorstabilit în raport cu solda lunară brută avută în ultima lună de activitate (egal cu 20 de solde brute).
Reclamantul, la 27 aprilie 2001, a cerut obligarea pârâtului, Ministerul de Interne, la plata diferenţei dintre ajutorul brut datorat (20 de solde lunare brute) şi ajutorul net plătit, actualizată conform indicelui de inflaţie, începând cu luna martie 2000 la zi.
2. Judecătoria Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 4856/14 iunie 2001 a admis acţiunea şi i-a acordat reclamantului diferenţa de 55.982.351 lei, actualizată, pe perioada 1 martie 2000 – 31 mai 2001, soluţie confirmată, în recurs, de Tribunalul Sibiu prin Decizia nr. 1261 din 1 iunie 2001.
Instanţele au reţinut, în esenţă, că Legea nr. 136/1999 are prevederi speciale, derogatorii de la OG nr. 73/1999 care reglementează limitativ situaţiile de venituri neimpozabile.
3. Împotriva deciziei şi sentinţei Procurorul General a declarat recurs în anulare pe temiul din art. 330 pct.2 C. proc. civ., pentru încălcarea esenţială a legii, adică a disp. art. 416,art. 23 şiart. 86 din OG nr. 73/1999, astfel că ajutorul, sub forma soldei, la care reclamantul a fost îndreptăţitnu constituie un caz de scutire legală de impozit.
II. În drep.
1. Recursul în anulare vizează, într-adevăr, o încălcare esenţială a legii cu consecinţa pronunţării unei soluţii eronate pe fondul cauzei, adică o hotărâre contrară celei preconizate în această cale extraordinară de atac, fiind aplicabile, deci, dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
2. Problema de principiu vizează, mai întâi, determinarea sferei deaplicare a fiecărui din cele două acte normative, a caracterului special al unuia din ele şi a naturii ajutoarelor reglementate.
2.1. Prin Legea nr. 138/20 iulie1999, publicată în M.Of., Partea I, nr. 347/22.07.1999 se reglementează „salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii", astfel că acest act normativ constituie dreptul comun în materia drepturilor salariale ale militarilor.
Într-adevăr, textul invocat de reclamant şi de ambele instanţe prevede că la trecerea în rezervă... cu drept de pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă... beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută[art. 31 alin. (2) din Legea nr.138/1999].
2.2. OG nr. 73/1999 are ca obiect reglementarea impozitului pe veniturilepersoanelor fizice, fiind, deci, legea specială aplicabilă în această materie, iar, pe de altă parte, este şi legea nouă, care conţine dispoziţii speciale de drept fiscal cu aplicare imediată.
Potrivit art. 86 din OG nr. 73/1999 s-au abrogat expres numeroase dispoziţii speciale care prevedeau scutiri de impozite, precum şi „orice altedispoziţii contrare, sub care se află şi cele din art. 31 al Legii nr. 136/1999 privind cadrele militare.
În acest sens, între ajutoarele scutite de impozit prin art. 5 lit. a) din OG nr. 73/1999 şi enumerate în HG nr. 1066/1999 de aplicare a Normelor metodologice de aplicare a ordonanţei, nu mai este prevăzut şi ajutorul acordat la trecerea în rezervă, care reprezintă un venit salarial, astfel cum este definit de art. 23 din OG nr. 73/1999 şi art. 3 lit. c) din Norme.
2.3. Prin urmare, pentru perioada în litigiu, nu se aplică retroactiv nici prevederile OUG nr. 135/2000 intrată în vigoare la 22 septembrie 2000, astfel că ajutoarele acordate militarilor sunt venituri salariale şi nu indemnizaţii cu caracter special de natura celor ce constituie forme directe de sprijin a celor aflaţi în nevoie şi enumerate în normele metodologice aprobate prin HG nr. 1066/1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia civilă nr. 1261 din 1 noiembrie 2001 a Tribunalului Sibiu şi sentinţa civilă nr. 4256 din 14 iunie 2001 a Judecătoriei Sibiu şi respinge acţiunea formulată de reclamantul A.G., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi11 noiembrie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 464/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4581/2002. Civil. Uzucapiune. Recurs → |
|---|
