ICCJ. Decizia nr. 4581/2002. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4581
Dosar nr.3873/2002
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 925 din 30 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V- a civilă a fost respinsă acţiunea formulată de N. M. împotriva pârâţilor N.B. şi F.F. pentru contestarea dobândirii dreptului de proprietate a cotei de 2/6 din imobilul situat în Bucureşti. A fost respinsă deasemenea ca neîntemeiată cererea de înterventie în interes propriu formulată cu C.C. şi N.E. având acelaşi obiect.
Pentru a hotarâ astfel, înstanta de judecată a hotărât că nu sunt îndeplinite în cauza condiţiile impuse de art. 1874 şi 1853 C. civ. pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, precum şi cererea de aderare la apel formulată de N.E. au fost repinse prin Decizia nr. 286 din 21.06.2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă.
S-a avut în vedere că vointareală a părţii a fost de a se constata dobândirea dreptului de proprietate asupra întregului imobil şi nu numai asupra unei cote părţi, întrucât o atare cerere este inadmisibilă şi că nu a exercitat o posesie civilă pentru sine, ci împreună cu N.E., care revendică şi ea aceleaşi drepturi.
N.M. a declarat recursul de faţă împotriva acestei hotarâri, solicitând casarea ei şi admiterea acţiunii.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că în dovedirea cererii a invocatposesia de 30 de ani a părinţilor săi pe perioada 1951 – dată cumpărării cotei de 2/6, prîn act sub semnătură privată şi până la decesul mamei sale 1992.
În al doilea rand invocă greşita abordare de către instanţă a problemei intervertirii posesiei exercitate în devălmăşie, în posesie exclusivă, susţînând că a intervenit o manifestare exterioară cu voinţă unuia dintre condivizari pentru intervertirea în fapt a posesiei din comună în exclusivă.
Recursul nu este întemeiat urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietatii unui bun imobil, ca efect al exercitării posesiunii utile asupra unui bun, un interval de timp determinat de lege.
Pentru dobândirea dreptului deproprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, este necesar potrivit art. 1890 din C. civ. să fie îndeplinite cumulativ doua condiţii si anume: posesia propriuzisă să fie utilă adică neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt. Potrivit art. 1846 C. civ. posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată una sau alta, denoi înşine sau de altul în numele nostru. Rezultă ca posesiunea juridică constă atât în exercitarea în fapt aunor acte asupra bunului, cât şi în posibilitatea de a exercita unele acte de manifestare a pretenţiunii existenţei unui drept asupra bunului respectiv, fie sub forma dreptului de proprietate în întregul său, fie sub forma unui atribut al acestuia.
În conformitate cu prevederile art. 1847 din C. civ., ca sa se poată prescrie, se cere ca posesiunea sa fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietate, iar prin art. 1853 din C. civ. se prevede că între altele actele ce se exercită asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a acestuia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
Se constată că în speţă nu sunt întrunite condiţiile redate nici în ceea ce o priveste pe autoarea reclamantei, nici daca s-ar lua în calcul termenul de prescripţie cumulat al autoarei şi al reclamantei. Şi aceasta în primul rând pentru că nu s-a exercitat o posesie exclusivă asupra imobilului. Dimpotrivă toti martorii audiaţi au confirmat ca mamareclamantei a locuit în adevăr permanent în imobil, dar impreuna cu N.E., care la randul sau se considera proprietara asupra întregului imobil, ea venînd legal la succesiunea bunicii sale alături de reclamanta şi de C.C.
Nu este corectă teza cuprinsă în motivul doi de recurs, în sensul intervertirii în fapt a posesiei din comuna în exclusivă, ca urmare a manifestării cu voinţa a mamei reclamantei, constând în semnarea contractului de vanzare – cumparare, ca act sub semnatură privată, în situaţia în care părînţii reclamantei asa cum s-a aratat nu au ocupat întregul imobil, ci numai parte din el. Prin urmare, nu au exercitat o posesie utila sub nume de proprietar, astfel ca nu sunt realizate în cauză cerinţele legii pentru dobândirea dreptului de proprietate pentru uzucapiune.
Oricum, acţiunea nu putea fi admisă pentru că cererea vizeaza numai o cota parte a dreptului de proprietate asupra unui imobil şi nu întregul său cum este reglementat prin textele redate.
Asa fiind recursul de faţa este neîntemeiat, urmand a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.M. împotriva deciziei nr.286 din 21 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi7 noiembrie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 463/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 458/2002. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
