ICCJ. Decizia nr. 4935/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4935
Dosar nr. 3552/2002
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta G.L. a chemat în judecată pe pârâţii M.A., M.B. şi M.M., solicitând: obligarea pârâţilor, în calitate de succesori ai proprietarului tabular M.I. să-i recunoască dreptul de proprietate asupra apartamentului 32 situat în municipiul Cluj Napoca, înscris în C.F. 43749 Cluj, nr.top. 23498/S/XXXII; să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului, în favoarea sa, cu titlu de cumpărare, ca bun propriu, să se dispună evacuarea necondiţionată a pârâtului M.B.din apartamentul în litigiu; obligarea pârâtului M.B.la plata unor daune cominatorii în caz de refuz la evacuare, de 100 USD lunar, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la eliberarea efectivă a apartamentului.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, pentru fiica sa, care este căsătorită cu pârâtul M.M., fiul defunctului M.I., a încheiat, cu acesta din urmă, un antecontract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul menţionat, achitând suma de 17 milioane lei.
Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 461 din 30 noiembrie 2001, a admis în parte, aşa cum a fost precizată şi extinsă, acţiunea în contradictoriu cu pârâţii M.A., M.B., M.M. şi S.T. şi în consecinţă: a constatat că între defunctul M.I. şi reclamantă, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, sub semnătură privată, pentru apartamentul nr. 32 situat în Cluj Napoca, cuprins în C.F. 43749 Cluj nr.top. 23498/S/XXXII, compus din 3 camere, bucătărie, 1 cămară, o baie, un vestibul, 2 debarale, 1 logie, WC, în suprafaţă de 63,26 mp, cu părţi indivize comune de 2,22%, pentru suma de 17.000.000 lei, la data de 19.04.1996; a constatat că pârâţii 1-3, sunt succesorii legali ai defunctului I.M., pe care l-a obligat să încheie cu reclamanta act apt de intabulare, iar în caz de refuz hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; a dispus intabularea imobilului în C.F., pe numele reclamantei, cu drept de cumpărare, ca bun propriu; a dispus obligarea pârâtului nr. 3, la daune cominatorii de câte 50 USD lunar, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la eliberarea apartamentului; a dispus evacuarea pârâţilor din spaţiu şi i-a obligat, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, a respins restul pretenţiilor.
S-a reţinut pentru aceasta că, raportat la prevederile art. 977 C. civ., din probele administrate rezultă că la preţul de atunci, s-a achiziţionat întreg apartamentul, de către reclamantă, nu numai cota de ½.
Prin Decizia civilă nr. 99 din 27 iunie 2002, Curtea de Apel Cluj, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii M.A., M.B., M.M. şi S. T., împotriva sentinţei civile nr. 461/30 noiembrie 2001 a Tribunalului Cluj, pe care amenţinut-o în întregime.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
- este neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, faţă de natura juridică a acestei acţiuni, întemeiată pe dispoz. art. 1295 şi urm. C. civ., art. 480 C. civ., art. 17 şi 22 din Legea nr. 115/1938, în speţă, vânzarea producându-şi efectele prin transmiterea dreptului de proprietate, odată cu încheierea convenţiei;
- obiect al vânzării s-a constituit întreg apartamentul şi nu numai cota de ½ parte – actul încheiat necuprinzând clauze îndoielnice în acest sens, iar din probele administrate rezultă acest lucru.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii, întemeindu-l în principal pe motivele de casare prev. de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., şi, în subsidiar pe cele prev. de art. 304 pct. 8, 9 şi10 C. proc. civ.
Se susţine de recurenţi că:
- în speţă, competenţa materială de soluţionare a acţiunii, raportat la valoarea imobilului din litigiu – 26.000.000 lei la 19.04.1996 -, revenea Judecătoriei Cluj ca instanţă de fond;
- sentinţa apelată cuprinde grave erori în ce priveşte obligarea la plata daunelor cominatorii, cu referire specială la pârâtul recurent M.M.;
- reclamanta a dobândit în proprietate, nu întreg imobilul, cu numai cota de ½ parte din acesta, împrejurare dovedită cu actele depuse la dosar şi probe testimoniale, cu privire la valoarea reală a apartamentului;
- s-a interpretat greşit actul intitulat „Declaraţie" din data de 15.04.2000, depus în apel, din care ar rezulta deasemeni că, prin împărţirea între reclamantă şi pârâtul recurent M.B. a cheltuielilor de întreţinere pentru apartament, în cote de câte 50%, se face dovada achiziţionării de către reclamantă numai a cotei de ½ din acesta;
- deşi în discuţie a fost suma de 26.000.000 lei, prima instanţă a constatat încheierea actului pentru suma de 17.000.000 lei, în mod evident, eronat.
Recursul nu este întemeiat.
Referitor la motivul de casare invocat sub pct. 3 art. 304 C. proc. civ., este de reţinut că prin acţiunea introductivă de instanţă, formulată la 10 mai 2000, valoarea litigiului a fost estimată de reclamant la suma de 160.000.000 lei, necontestată de pârâţi. Aşa fiind, în raport de norma procedurală în vigoare la acea dată, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul, ca instanţă de fond a fost legal investit, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţinându-i.
În ce priveşte motivele de casare prevăzute de pct. 8, 9 şi 10, art.304 C. proc. civ., cele invocate în scris fără dezvoltarea lor separată pentru fiecare temei juridic în parte, nu permit nicicum încadrarea lor în textele indicate, sau în oricare din motivele prev. de art. 304 C. proc. civ.
Dimpotrivă, chiar reclamantul vorbind de o eronată apreciere a probelor administrate, apare evident faptul că, recursul nu vizează în realitate o chestiune de legalitate, ci una de netemeinicie, în prezent de neadmis în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., ce reglementează tocmai, o asemenea ipoteză.
Mai mult, cele arătate sub pct. II recurs referitor la problema daunelor cominatorii, sau pct. V cu privire la suma reală achitată, nu au fost invocate în apel, nefăcând obiect de cercetare în acea fază de judecată.
În atare situaţie, oricum, prima dată în recurs, nu pot fi supuse cercetării judecătoreşti, hotărârea atacată pe această cale fiind, nu sentinţa civilănr. 461/2000 - la care se referă expres recurenţii -, ci hotărârea dată în apel în considerarea motivelor invocate atunci.
Apoi, aşa cum s-a arătat, cu referire la motivele III, IV recurs, prin care se face analiza probelor administrate, în cauză, inclusiv a actului depus în apel intitulat „Declaraţie" acesta vizează evident, temeinicia sau netemeinicia hotărârii atacate, nefiind vorba de încălcarea s-au aplicarea greşită a legii.
De altfel, este de reţinut că instanţa de apel, sub acest aspect, a făcut o corectă apreciere a probelor administrate, pe care le-a analizat corespunzător, reţinând, neechivoc, că obiect al acţiunii de vânzare-cumpărare l-a constituit întregul apartament şi nu numai cota de ½ parte din acesta.
Aşa fiind şi pentru cele arătate recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâţii M.A., M.B., M.M., S.T. împotriva deciziei nr. 99 din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 495/2002. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 492/2002. Civil. Actiune în constatare... → |
|---|
