ICCJ. Decizia nr. 495/2002. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 495.
Dosar nr. 5463/2002
Şedinţa publică din 25 noiembrie2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Acţiunea şi hotărârile instanţelor
1.1. La data de 15 februarie 2002 reclamantul B.V. a cerut, în baza art. 504 C. proc. pen., obligarea Statului Român la despăgubiri civile în valoare de 300 milioane lei pentru eroarea judiciară comisă, constând în arestarea ilegală timp de 10 zile, care l-a determinat să „stea în perioada 19-28 decembrie 2001 în greva foamei, ceea ce i-a periclitat sănătatea, atât fizică, precum şi psihică".
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 84 din 27 mai2002, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins acţiunea ca inadmisibilă, întrucât nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute de art. 504 C. proc. pen., care nu vizează cauza, „fiind vorba de executarea unui mandat de închisoare contravenţională emis ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de transformare a amenzii în închisoare".
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 69/A/23 octombrie 2002 a respins apelul reclamantului ca nefondat, cu aceeaşi motivare.
1.3. Contra deciziei a declarat recurs reclamantul, reluând motivele de apel şi invocând acelaşi temei legal din art. 504 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că fapta sa nu există, iar condamnarea sa a fost abuzivă.
2. Recursul este fondat pentru motivul de ordine publică relativ la accesul la justiţie şi la privarea de libertate, ambele garantate de CEDO şi de Constituţia României.
2.1. Privarea de libertate a reclamantului.
2.1.1. Cronologia actelor judiciare
1. La 17 noiembrie 2000 IPS Argeş a cerut Judecătoriei Piteşti transformarea în închisoare contravenţională a amenzii de 500.000 lei aplicatăcontravenientului B.V. prin procesul-verbal din 31 iulie 2000, pe temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 61/1991.
2. Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 3086 din 6 aprilie 2001, definitivă şi executorie, a aplicat reclamantului 50 de zile închisoare contravenţională (10.000 lei/ziînchisoare), soluţie confirmată prin Decizia civilă nr. 1772/2002 din 23 iulie 2001 a Tribunalului Argeş, care a respins recursul contravenientului.
3. Prin Decizia civilă nr. 1905/R din 3 noiembrie 2001 acelaşi tribunal a admis contestaţia în anulare a contravenientului, a desfiinţat cele două hotărâri judecătoreşti – sentinţa nr. 3086/2001 şi Decizia nr. 1772/R/2001 – şi a respins sesizarea Poliţiei pentru transformarea amenzii în închisoare contravenţională, întrucât, anterior, reclamantul achitase amenda, conform chitanţei 204338436/23 iulie 2001.
Ulterior, din oficiu, prin încheierea din 28 decembrie 2001, aceeaşi instanţă de anulare, conform art. 281 C. proc. civ., a introdus (adăugat) în dispozitivul deciziei civile nr.1905/R/03.09.2001, dată în contestaţie în anulare, menţiunea: „Anulează mandatul de închisoare contravenţională nr. 17783 din 23 noiembrie 2001 emis de Judecătoria Piteşti privind pe contestatorul B.V.".
4. La data de 23 noiembrie 2001 Judecătoria Piteşti a emis „mandatul de executare a închisorii nr. 17787, în baza sentinţei civile nr.3086/6 aprilie 2001, rămasă definitivă prin Decizia nr.1772/R/23 iulie 2001" pentru 50 de zile închisoare, fiind trimis Inspectoratului de Poliţie Argeş pentru executare.
5. Contravenientul a fost încarcerat la 19 decembrie 2001 şi pus în libertate după 10 zile, la 28 decembrie 2001, deşi prin Decizia civilă nr. 1905/R/03.09.2001 a Tribunalului Argeş hotărârea de aplicare a închisorii contravenţionale şi mandatul de executare fuseseră anulate.
2.2. Fapta – ca temei al răspunderii contravenţionale.
1. Prin procesul-verbal, încheiat la 31 iulie 2000, organele poliţiei au aplicat reclamantului amenda contravenţională de 500.000 lei, pe care, însă, acesta nu a contestat-o.
Ulterior, la 23 iulie 2001, în ziua judecării recursului contra sentinţei prin care s-a transformat amenda în închisoare contravenţională, reclamantul a achitat amenda, aspect reţinut ca temei al desfiinţării sentinţei şi deciziei în contestaţia de anulare.
2. Aşadar fapta contravenţională a fost săvârşită, iar amenda achitată, deci sancţiunea aplicată s-a executat de către contravenient, motiv pentru care arestarea acestuia, ulterior (la 19 decembrie 2001) este fără temei legal, ceea ce s-a constatat şi prin Decizia civilă nr. 1905/R/03 septembrie 2003 2001, dată în contestaţia în anulare. Pe de altă parte, nici o persoană nu poate fi obligată să execute două sancţiuni diferite pentru aceeaşi faptă.
2.3. Temeiul juridic al răspunderii statuluipentru eroarea judiciară comisă cu consecinţa privării de libertate a reclamantului.
1.Închisoarea contravenţională, executată în penitenciar, constituie o privare de libertate în sensul art. 5 alin. (1)din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi conform art. 23 din Constituţia României.
De altfel, în viitor, conform art. 23 pct. 13 introdus prin legea de revizuire a Constituţiei: „Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală".
Indicarea, repetată, de către reclamant a textului art. 504 C. proc. pen., ca temei al răspunderii statului în cauză nu leagă instanţa civilă de despăgubiri cu această calificare juridică, fiind atributul suveran al acesteia în stabilirea naturii răspunderii civile. Or, în speţă, ambele instanţe s-au limitat la raportarea simplistă a textului art. 504 C. proc. pen., la cadrul contravenţional, deşi, în mod vădit privarea de libertate nu s-a datorat unei hotărâri penale, astfel că, în mod evident, nu a fost cercetat raportul juridic dedus judecăţii.
2. România a ratificat prin Legea nr. 30/20 iunie 1994 CEDO, iar de la această dată ea a devenit, conform art. 11 alin. (2) din Constituţie, parte a dreptului intern, având prioritate faţă de reglementările interne contrare (art. 504 C. proc. pen.), conferită expres, ca un principiu constituţional, prin art. 20 alin. (2) din aceeaşi Constituţie.
Potrivit art. 5 alin. (5) din Convenţie orice persoană victimă a unei arestări sau detenţii în condiţii contrare dispoziţiilor art. 5 parag. 1 şi 4 are drept la despăgubiri. Acest drept la despăgubiri se referă la orice fel de privare ilegală de libertate din care să decurgă în mod direct un prejudiciu material sau moral.
Aşadar, problema esenţială de drept priveşte aplicarea directă a art. 5 din CEDO în ordinea juridică naţională, în strânsă legătură cu art. 23 şi 52 alin. (3) din Constituţie. De altfel, noul text constituţional [art. 52 alin. (3)] introdus prin legea de revizuire, aprobată prin referendumul din 18- 19 octombrie 2003, este concordant cu cel din CEDO şi constituie un temei neechivoc al răspunderii obiective a statului pentru eroarea judiciară comisă în speţă.
Edificator este că prin legea de revizuire s-a înlăturat din Constituţie expresia „săvârşite în procesele penale" şi, astfel, s-a extins răspunderea statului pentru alte erori judiciare, inclusiv abuzul administrativ constând dintr-o gravă neglijenţă privind punerea în executare a unei hotărâri de transformare a amenzii în închisoare contravenţională care a fost anulată şi în privarea ilegală de libertate a reclamantului.
Relevantă este, totodată, forţa obligatorie a jurisprudenţei CEDO în aplicarea art. 5 alin. (1) din Convenţie privind calificarea contravenţiei ca delict şi asimilarea închisorii contravenţionale cu privarea de libertate ca sancţiune penală, ceea ce constituie o violare a dreptului fundamental la libertate şi siguranţă, cu consecinţa despăgubirii morale şi materiale pentru prejudiciul produs.
Întrucât, cum s-a arătat, instanţa de apel nu a cercetat raportul juridic dedus judecăţii, nu l-a calificat în drept şi nu a judecat fondul cauzei, în limitele dezlegării date în recurs, conform art. 313 şi 315 C. proc. civ., Decizia va fi casată, iar cauza trimisă în apel pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.V. împotriva deciziei nr. 69 A din 23 octombrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi25 noiembrie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 494/2002. Civil. Epropriere teren. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4935/2002. Civil → |
|---|
