ICCJ. Decizia nr. 4946/2002. Civil. Actiune în pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4946
Dosar nr. 3481/2002
Şedinţa publică din 1 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanţii V.P. şi D.C. au chemat în judecată pe pârâtul S.I., solicitând obligarea la plata sumei de 370.000.000 lei reprezentând împrumut nerestituit, 63.701.712 lei reprezentând rata inflaţiei pe perioada 5 august 2000–31 ianuarie 2001, 99.301.831 lei dobândă aferentă.
Pârâtul a formulat cerere reconvenţională, solicitând să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată încheiat între părţi la 28 iulie 2000.
Tribunalul Alba, prin sentinţa civilă nr. 568 din 16 noiembrie 2001, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 370.000.000 lei cu titlul de pretenţii, la plata dobânzilor legale aferente sumei menţionate calculată la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Naţională a României, diminuat cu 20%, începând cu data promovării acţiunii şi până la plata integrală a debitului, a respins celelalte capete de cerere, a respins acţiunea reconvenţională.
S-a reţinut că la data de 28 iulie 2000 printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanţă" pârâtul a recunoscut că a împrumutat suma de 370.000.000 lei, obligându-se să o restituie până la 5 august 2000.
Prin Decizia civilă nr. 42 din 29 martie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de pârât împotriva sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că susţinerile din apel contrazic pe cele din acţiunea reconvenţională, nu s-a făcut dovada cauzei false a convenţiei, lipsa menţiunilor prevăzute de art. 1180 C. civ. nu sunt de natură să ducă la nulitatea actului, câtă vreme nu se contestă primirea sumei de bani sau din probele administrate rezultă neechivoc raporturile dintre părţi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul susţinând că raporturile contractuale dintre părţi sunt cu totul altele decât cele reţinute de instanţa de fond, decurgând din relaţii comerciale, actul încheiat având o cauză falsă, cauză care nu a fost analizată corespunzător prin sentinţă conform art. 966 C. civ.
De asemenea, se susţine mai departe, instanţa de fond nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1180 C. civ., iar probele administrate au fost apreciate necorespunzător.
Intimaţii-reclamanţi au invocat, printre altele, excepţia tardivităţii recursului, arătând că hotărârea a fost comunicată părţii la data de 12 aprilie 2002, recursul fiind înregistrat la 14 iunie 2002.
În raport de modul în care a fost efectuată comunicarea hotărârii atacate, actul procedural întocmit în acest sens este viciat, întrucât nu atestă locul afişării (f. 29), recursul apare ca fiind exercitat în termen.
Recursul nu este însă întemeiat.
Sub un prim aspect este de observat că în mod explicit criticile formulate vizează în mod evident hotărârea primei instanţe şi nu pe cea dată în apel, recursul formulat fiind numai o reproducere exactă, ad literam, a apelului.
Aşadar, din acest punct de vedere, recursul nu poate fi primit, raportat la prevederile art. 299 C. proc. civ. potrivit cărora supusă recursului nu poate fi decât hotărârea dată în apel.
Chiar dacă s-ar trece peste aceasta, oricum Decizia instanţei de apel ce a avut în vedere firesc criticile aduse prin apelul formulat, este temeinică şi legală, reţinându-se în mod corect că susţinerile formulate astfel sunt cu totul altele decât cele din acţiunea reconvenţională, în ce priveşte titlul cu care a fost dată suma în litigiu, iar, pe de altă parte, menţiunile cuprinse în actul încheiat cu această ocazie, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi (apreciate corespunzător) converg spre concluzia netemeiniciei acestor susţineri.
Mai departe, instanţa de apel (dacă trebuie să ne referim la hotărârea atacată şi nu la sentinţa primei instanţe), a dat o rezolvare legală şi obiecţiunilor invocate în legătură cu incidenţa prevederilor art. 966 C. civ. şi cele ale art. 1180 C. civ., confirmând aprecierea instanţei de fond, în sensul că nu s-a dovedit existenţa unei cauze false a înscrisului întocmit şi că, lipsa menţiunilor prevăzute de art. 1180 nu sunt de natură a duce la nulitatea actului.
În ce priveşte motivul vizând probaţiunea administrată în cauză, astfel formulat, el constituie, evident, o chestiune de eventuală netemeinicie a hotărârii, ceea ce, în prezent, în această fază de judecată, nu mai poate fi examinată, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. ce reglementa anterior o astfel de ipoteză, fiind abrogat.
Aşa fiind, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S.I. împotriva deciziei civile nr. 42 /A din 29 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 645/2002. Civil. Contestatie desfacere... | ICCJ. Decizia nr. 3066/2002. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
