ICCJ. Decizia nr. 5233/2002. Civil. Rectificare Carte Funciara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5233
Dosar nr. 1882/2002
Şedinţa publică din 8 decembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 aprilie 1998 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantele S.N. şi R.M.R. au solicitat, în contradictoriu cu Consiliul local Cluj-Napoca, în temeiul art. 34 din Legea cărţilor funciare şi a art. 480 C. civ., anularea încheierii nr. 4327/1955 prin care imobilul situat în Cluj, a fost intabulat pe numele statului român şi înscrierea în cartea funciarăa dreptului lor cu titlu de moştenire şi hotărâre judecătorească.
S-au depus extrasul cărţii funciare, copiile unor certificate de stare civilă, a altor înscrisuri.
D.R. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând să i se recunoască şi ei, alături de reclamante, dreptul de a fi înscrisă ca proprietar în cartea funciară ca descendentă a lui D.L.
Prin încheierea din 22 mai 1998, Judecătoria şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
În faţa Tribunalului Cluj, la 17 decembrie 1998, reclamantele şi intervenienta şi-au modificat şi extins acţiunea, solicitând ca alături de municipiul Cluj-Napoca, să fie chemaţi în judecată şi cumpărătorii apartamentelor situate în imobil, respectiv familiile I.N., G.P., V.I., H.A., ale căror drepturi, dobândite prin cumpărare de la stat le sunt inopozabile. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 34 şi art. 36 din Legea nr. 115/1938, iar ulterior, ale art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 37 din Legea nr. 115/1938. Au fost depuse extrase din cărţile funciare, dezmembrate pe apartamente, contractele de vânzare-cumpărare încheiate de S.C. C. S.A. la: 6 martie 1997 cu I.N. şi I.I. (ap. 2); 20 decembrie 1996 cu H.S. şi H.D.A. (ap. 3); 6 noiembrie 1996 cu G.P. şi G.S. (ap. 4).
De asemeni, s-au depus copii de pe declaraţiile de impunere întocmite la 4 martie 1950, contractele de închiriere încheiate în martie 1949, procesele-verbale de preluare a fiecărui apartament în proprietatea statului la 20 aprilie 1950, cererile adresate de reclamante la 24 iulie 1996 Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 prin care solicitau despăgubiri, copia unei cereri trimise prin poştă la 24 februarie 1997 Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin care aceleaşi reclamante au comunicat, ca urmare a modificării normelor de aplicare a legii, că imobilul nu poate fi vândut chiriaşilor.
Prin sentinţa civilă nr. 237 din 23 mai 2001, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis în parte acţiunea, a constatat nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului, dispunând anularea încheierii de C.F. 4327 din20 noiembrie 1955. A respins capetele de cerere având ca obiect rectificarea C.F. şi restabilirea situaţiei anterioare cu privire la apartamentele 2, 3 şi 4 şi cererea de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare a pârâţilor persoane fizice. A fost admisă cererea de rectificare şi restabilire a situaţiei anterioare cu privire la C.F. colectivă nr.120913 Cluj, top 1541/1/I, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului şi reînscrierea dreptului de proprietate al foştilor proprietari D.L. şi soţia, născută B.E. S-a dispus rectificarea CF 8011 Cluj A+2 , top 1541/2, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului şi reînscrierea dreptului de proprietate al foştilor proprietari D.L. şi soţia, născută B.E. în părţi egale.
În motivarea soluţiei adoptate, instanţa a reţinut că D.L. şi soţia, născută B.E. au fost proprietari tabulari asupra imobilului înscris iniţial în CF 8011 Cluj, top 1541 casă cu etaj, curte şi grădină situat în Cluj-Napoca,în baza încheierii de CF nr. 579/1945 cu titlul de cumpărare în părţi egale. Urmare a preluării proprietăţii de către stat prin naţionalizare, în baza încheierii de C.F. nr. 4327/1955 s-a făcut o împărţire în două imobile, astfel: top.1541/1 teren şi construcţii în suprafată de 274 mp, înscris în cartea funciară nou înfiintatănr. 120914 în favoarea statului şi imobilul cu top 1541/2 teren şi curte în suprafaţă de 500 mp înscris în CF 8011 sub A+1, în favoarea vechilor proprietari. Construcţia a fost compartimentată în 4 apartamente, trei dintre ele fiind vândute pârâţilor persoane fizice.
S-a constatat că în anexa Decretului nr. 92/1950 figura D.L. ca proprietar, acesta fiind însă decedat din mai 1949, naţionalizarea s-a făcut pe numele altei persoane decât adevăratul proprietar (care erau succesorii săi în drepturi cu condiţia acceptării moştenirii). Cât priveşte cota soţiei, de ½, s-a constatat că aceasta a fost doar în fapt trecută în proprietatea statului, întrucât D.E.nu figura în anexa decretului. Ca atare, în baza art. 111 C. proc. civ. şi a art. 1 alin. (3) din N.M de aplicare aLegii nr. 112/1995, s-a constatat nelegalitatea preluării imobilului în proprietatea statului.
Ţinând seama de buna credinţă a cumpărătorilor, dedusă din mai multe împrejurări de fapt (solicitarea de către reclamante doar a despăgubirilor, lipsa notificării privind intenţia de redobândire în natură a bunului, lipsa menţionării în orice formă de publicitate a exceptării imobilului de la vânzare, formularea acţiunii abia la 13 aprilie 1998), instanţa a constatat valabilitatea titlurilor pârâţilor persoane fizice asupra apartamentelor cumpărate, astfel că a respins capătul de cerere ce viza anularea încheierilor din anul 1997 prin care acestora li s-a intabulat în C.F. dreptul de proprietate. Cu privire la apartamentul care nu a fost vândut, ocupat cu chirie de V.I., s-a radiat dreptul statului şi s-a reînscris în favoarea foştilor proprietari tabulari.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Consiliul local Cluj, chiriaşa V.I., precum şi reclamantele şi intervenienta în interes propriu. Prin Decizia nr. 8 din 22 ianuarie 2002, Curtea de apel Cluj, secţia civilă, a respins primele două apeluri şi l-a admis pe ultimul, a schimbat în parte sentinţa şi a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, dispunând în consecinţă radierea din cartea funciară şi reînscrierea pe numele foştilor proprietari a imobilului în întregul său.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că naţionalizarea a fost nelegală, întrucât proprietarul era decedat iar moştenitorii nu au fost nominalizaţi, art. V din Decretul nr. 92/1950 nefiind aplicabil. S-a mai arătat că pârâta-apelantă V.I., chiar dacă făcuse cerere de cumpărare şi achitase preţul, nu avea nici un drept prioritar de cumpărare. Cu privire la contractele de vânzare-cumpărare încheiate, s-a reţinut că deşi reclamantele solicitaseră iniţial doar despăgubiri, ulterior şi-au precizat poziţia şi au solicitat restituirea în natură, astfel că în orice caz contractul încheiat de familia I. este nul absolut. Dar şi celelalte două contracte, anterioare schimbării poziţiei reclamantelor, s-a susţinut că sunt tot nule absolut, având ca obiect bunul altuia.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs reclamantele şi intervenienta în interes propriu, pârâtele G.S şi B.V. (succesoarele pârâtului decedat G.P.), H.S. şi soţia D.A., I.N.şi soţia I., Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca.
În recursul comun al reclamantelor şi intervenientei D.R., bazat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susţine că ambele instanţe au omis să anuleze parţial şi încheierile nr. 4237/1955 şi 2130/1997 cu privire la apartamentul 1 al imobilului.
Recurentele G.S. şi B.V. au invocat incidenţa art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. În esenţă, s-a susţinut că la pronunţarea deciziei, instanţa de apel a ignorat dovezile care atestau că ei, chiriaşii ap. 4, au fost de totală bună credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare: nu au fost notificaţi să nu cumpere, în cartea funciară era înscris statul ca proprietar, reclamantele solicitaseră despăgubiri. Ca atare, soluţia instantei de apel, care nu a motivat respingerea prezumţiei de bună credinţă, a considerat nul absolut contractul încheiat la 6 noiembrie 1996 este contradictorie şi dată cu încălcarea legii.
Recurenţii H.S. şi H.D.A. au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi au susţinut în esenţă că Decizia atacată nu conţine motivele în drept ale constatării nulităţii contractului lor, încheiat cu bună credinţă la 20 decembrie 1996. Afirmă astfel că abia în prezentul proces – pornit în aprilie 1998 – s-astabilit că titlul statului nu ar fi fost valabil, astfel că la data cumpărării nici obiectiv nici subiectiv nu exista vreo îndoială cu privire la validitatea acestuia. Au susţinut că este pe deplin aplicabilă teoria validităţii aparentei în drept, care a primit şi o consacrare legislativă prin art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
I.N. şi I.I. au atacat de asemeni cu recurs Decizia, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10. Astfel, în raport cu data introducerii acţiunii, mult ulterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, s-a invocat existenţa unei aparenţe care creează drept, cu referire la validitatea titlului statului şi consecutiv a dreptului lor, dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca a susţinut că Decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, cu referire la art. 43 şi art. 45 din Legea nr. 115/1938 care indică legea ca temei al intabulării. Se mai afirmă că necontestarea îndelungată de către cei care se credeau nedreptăţiţi a dus la consolidarea titlului statului, dobândit prin lege şi legal transmis chiriaşilor. Se observă că nici instanţa de apel nu a fost convinsă de justeţea soluţiei sale, menţionând în motivare, cu privire la aceste contracte, că "apar a fi nule".
Pe parcursul judecării recursului a decedat recurenta H.D.A., în cauză fiind introduşi, pe baza certificatului de calitate care atestă acceptarea în termen a succesiunii, H.S., soţ supravieţuitor şi C.D.C.M., fiică.
S-au depus ca acte noi în recurs: certificate de la Arhivele statuluiprivind ocupanţii imobilului în anii 1948 urm., extrase de C.F., hotărâri judecătoreşti prin care reclamantelor li s-au restituit proprietăţi agrare în com. Mociu, cartea de imobil. De asemeni, H.S. a depus traducerile în limba română ale unor înscrieri din cartea funciară, susţinând că există numeroase neconcordanţe cu privire la proprietatea şi sarcinile ce grevau bunul în perioada 1940-1944, care pun sub semnul îndoielii legalitatea înscrierii Dr. D.L. şi a soţiei în cartea funciară.
Prin note scrise, au susţinut motivul de ordine publică, discutat oral la 28 noiembrie 2003, privind prescripţia acţiunii în rectificare de carte funciară, invocând în acest sens art. 38 din Legea nr. 7/1996 şi art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Cu privire la recursul formulat de reclamante şi de intervenienta în interes propriu: s-a cerut anularea acestuia ca netimbrat, faţă de dispoziţia instanţei din 29 noiembrie 2002, reluată la 16 mai 2003.Sub acest aspect, se impune observaţia că reclamantele nu au solicitat pe parcursul judecării cauzei declararea nulităţii celor trei contracte de vânzare-cumpărare, ci doar constatarea inopozabilităţii acestora. Or, o atare cerere în constatare nu era supusă timbrajului la valoare. Iarcererea cu efect de repunere în situaţia anterioară formulată în contradictoriu cu statul (reprezentat prin Consiliul local, deşi reclamantele şi-au modificat şi sub acest aspect cererea) este scutită de taxă de timbru, în conformitate cu art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997. Dar recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele motive. Astfel cum rezultă din expunerea lucrărilor dosarului, prima instanţă a admis în parte acţiunea, iar Curtea de apel a admis apelul reclamantelor şi al intervenientei în interes propriu, dispunând reînscriereadreptului de proprietate al dr. D.L. şi a soţiei în cartea funciară, cu privire la întregul imobil. Aşadar, pretinsa omisiune a instanţei (care de altfel nu se circumscrie art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat) nu s-a confirmat, motiv pentru care recursul acestor părţi va fi respins.
Recursurile formulate de Consiliul local Cluj şi de pârâţii persoane fizice vor fi admise, cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, conform art. 313 C. proc. civ., pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează.
Potrivit art. 1169 C.civ, cel ce face o propunere înaintea judecătii trebuie să o dovedească. Iar conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronuntării unei hotărâri temeinice şi legale.
În spetă, acţiunea a fost pornită la 13 aprilie 1998 de două reclamante, care au afirmat că sunt adevăratele proprietare a ½ părţi din ale imobilul înscris în C.F. 8011 cu nr.top.1541, naţionalizat pe numele D.L., dobândit prin moştenire de la D.L., decedat în 1949, fiind fiica, respectiv nepoata de fiică a defunctului. Cu privire la cealaltă jumătate, au arătat că a aparţinut mamei lor, soţia lui D.L., care era casnică. Ulterior a emis pretenţii şi D.R., fiica lui A.Z., care a afirmat că şi mama ei era moştenitoarea lui D.L., în calitate de fiică. S-a susţinut că potrivit art. 26 din Legea cărţilor funciare, dreptul real a fost dobândit de ele fără înscriere în cartea funciară, fiind provenit din succesiune.
Pentru dovedirea dreptului de proprietate nu s-a depus nici un titlu, ci s-a depus în copie necertificată extras din cartea funciară, cuprinzând atât menţiuni în limba română, cât şi în limba maghiară. Din filele 192 verso şi 197 verso (dosar tribunal) rezultă că proprietar figura M.L. iar imobilul era grevat de sarcini, fiind chiar menţionată scoaterea la licitaţie. Actele noi depuse în recurs de recurentul H.S., reprezentând traducerile unor înscrisuri din limba maghiară sunt de natură a lămuri în fapt şi în drept situaţia reală a acestui imobil, care fusese încă din 1918 dezmembrat în două numere topografice. Or, cum acţiunea are ca obiect tocmai rectificări în cartea funciară, este necesarăadministrarea unor probe suficiente pentru lămurirea fără dubii a evoluţiei dreptului de proprietate până în anul 1950. Nici instanţa de fond, nici cea de apel nu au fost preocupate de aceste aspecte pentru a pronunţa hotărâri temeinice şi legale, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
De aceea se impune casarea ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond, pentru lămurirea situaţiei de fapt şi de drept de carte funciară. Cu ocazia rejudecării se va pune în discuţia părţilor efectuarea unei expertize sub acest aspect şi de asemeni legitimarea procesuală activă a reclamantelor şi a intevenientei, faţă de contradicţiile care apar între diferitele înscrisuri de la dosar. Astfel, ladosar judecătorie se găseşte o decizie prin care văduvei dr. D.L. i se stabileşte pensia de urmaş, purtând menţiunea că soţii nu au avut copii; din certificatul de calitate emis în anul 1998 care dezbate mai multe succesiuni rezultă că A.A.Z. era decedată din anul 1943; deşi într-o variantă a cărţii funciare soţia dr. D.L. (năs. B.) apare ca şi coproprietară, iar reclamantele şi intervenienta au emis pretenţii cu privire la întregul bun, din nici unînscris nu rezultă cine sunt moştenitorii acesteia, decedată în anul 1974. Tot cu ocazia rejudecării se va discuta problema de ordine publică ridicată prin concluziile orale şi scrise, vizând aplicarea în speţă a art. 38 din Legea nr. 7/1996, respectiv de art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938.
In contextulacestor acte normative (invocate chiar de reclamante în acţiune) trebuia discutată problema bunei sau relei credinţe a subdobânditorilor bunului încris din anul 1955 în cartea funciară în favoarea statului, ţinând seama, după caz, şi de afirmaţia făcută de reclamante în răspunsul la întâmpinare aflat la dosarul tribunalului.
Pentru considerentele anterior expuse, văzând că sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., recursurile pârâţilor se vor admite, vor fi casate ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, G.S. şi B.I.V., H.S. şi H.D.A. (a cărei succesoare este C.D.C.M.), I.N. şi I.I. împotriva deciziei civile nr. 8 din 22 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 237 din 23 mai 2001 a Tribunalului Cluj şi trimite cauza pentru rejudecare la această din urmă instanţă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele S.N. şi R.M.R. şi de intervenienta D.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi8 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 523/2002. Civil. Constatare nulitate... | CSJ. Decizia nr. 520/2002. Civil → |
|---|
