ICCJ. Decizia nr. 5209/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5209
Dosar nr. 2210/2002
Şedinţa publică din 21 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 63 din 23 martie 2001 a Tribunalului Mureş s-a admis acţiunea reclamantei Congregaţia Surorilor Maicii Domnului aşa cum a fost precizată împotriva pârâţilor Primăria oraşului Sovata, SC D.N. SA Târgu-Mureş şi SC B. SA Sovata, constatându-se nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilelor înscrise în C.F. 857 Sovata compus din două vile cu 4 camere şi 34 camere, teren aferent în suprafaţă de 1079 mp + 1187 mp şi teren neconstruit în suprafaţă de 1841 mp.
S-a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin reintabularea celor trei imobile pe numele reclamantei şi s-a respins petitul privind obligarea pârâţilor la plata unor daune cominatorii de 200.000 lei/zi de întârziere, până la data predării efective a imobilelor.
S-a admis cererea reconvenţională a pârâtei nr.2 şi reclamanta a fost obligată să-i plătească 616.000.000 lei reprezentând investiţii la primul imobil, cu instituirea unui drept de retenţie până la achitarea debitului.
În fine, reclamanta a fost obligată la 23.165.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea SC D.N. SA Târgu-Mureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că imobilele din litigiu au fost preluate în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 92/1952, însă în realitate preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 358/1948 privind desfiinţarea Cultului Greco-Catolic, deci în mod abuziv şi fără titlu valabil, situaţie în care nu se mai poate pune problema posesiei de bună credinţă a statului, conform art. 27 din Legea nr. 115/1938, care să atragă uzucapiunea tabulară.
Invocându-se dispoziţiile Decretului-lege nr. 126/1990 şi a OUG nr. 94/2000, privind retrocedarea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România s-a conchis că există cadrul legal pentru ca acţiunea să fie admisă.
În acest context s-a reţinut că în speţă nu sunt incidente prevederile Legii nr. 15/1990 invocate de pârâta nr. 3, dar că reclamanta trebuie să achite pârâtei de ordin 2 investiţiile efectuate de aceasta, altfel operând o îmbogăţire fără justă cauză.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul exonerării de plata sumei de 616.000.000 lei în favoarea pârâtei de ordin 2 motivat de faptul că prin Decretul nr. 358/1948 Cultul Greco-Catolic a fost scos în afara legii şi toate bunurile imobile ale acestuia au trecut în proprietatea statului, pe care le-a posedat de-a lungul anilor, cauzând cultului serioase prejudicii materiale şi morale. S-a mai invocat lipsa calităţii procesuale active de a formula cerere reconvenţională a SC D. SA Târgu-Mureş, nefiind proprietara imobilului la care a efectuat investiţii, având numai un drept de administrare operativă.
Prin apelul declarat de pârâta SC B. SA Sovata s-a solicitat modificarea hotărârii primei instanţe în sensul constatării că este proprietara vilelor nr. 15 şi 55, în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 coroborat cu art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, dar în raport de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. s-a conchis că este o cerere nouă, ce nu a făcut obiectul judecăţii la fond.
Conform art. 293 C. proc. civ. SC D.N. SA Târgu-Mureş prin apelul declarat a solicitat modificarea hotărârii instanţei de fond şi respingerea acţiunii, invocând incidenţa Legii nr. 15/1990, în sensul că imobilul asupra căruia a efectuat investiţii constituie proprietatea sa prin efectul legii. Sub aspect procesual şi-a însuşit şi motivele de apel formulate de SC B. SA Sovata, pe cale de consecinţă urmând să fie respinsă şi cererea reconvenţională.
Prin Decizia civilă nr. 18/A din 22 martie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş s-au admis apelurile reclamantei Congregaţia Surorilor Maicii Domnului Cluj-Napoca şi pârâtelor SC D.N. SA Târgu-Mureş, SC B. SA Târgu-Mureş.
A fost schimbată în tot hotărârea instanţei de fond, în sensul respingerii ca prematur formulată acţiunea reclamantei şi cererea reconvenţională a pârâtei de ordin 1 pentru despăgubiri civile.
S-a reţinut că potrivit extraselor de carte funciară, cele trei imobile ce au format proprietatea reclamantei au trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.
În realitate, trecerea imobilelor în posesia Statului Român s-a făcut în baza Decretului nr. 358/1948 care a desfiinţat Cultul Greco-Catolic, act normativ ce s-a abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989, în baza căruia Biserica Greco-Catolică a fost recunoscută oficial de către stat.
Iniţial, reclamanta a solicitat în baza Legii nr. 112/1995 Consiliului judeţean Mureş restituirea în natură a celor trei imobile din litigiu, însă prin Hotărârea nr. 666/1997 s-a respins cererea reclamatei, motivat de faptul că aceasta are calitatea de persoană juridică şi nu de persoană fizică, iar imobilele solicitate nu aveau destinaţia de locuinţă.
În atare situaţie, s-a apreciat că reclamanta a promovat acţiunea civilă pe calea dreptului comun, înregistrată la Tribunalul Mureş la data de 10 decembrie 1998, invocând dispoziţiile Decretului nr. 126/1990 coroborat cu art. 20 din HG nr. 11/1997, art. 480 C. civ. şi art. 41 din Constituţia României.
În baza Decretului-lege nr. 126/1990 s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 şi s-a stabilit că bunurile preluate de la Biserica Greco-Catolică de către stat vor fi restituite acesteia, sens în care se va constitui o comisie de specialitate formată din reprezentanţii statului şi bisericii, numiţi prin hotărâre guvernamentală.
Se mai arată că legiuitorul a înţeles în acest mod să transmită în competenţa comisiei mixte de dialog toate situaţiile litigioase legate de retrocedarea bunurilor imobile ale Bisericii Greco-Catolice, instanţele de judecată neavând nici o competenţă materială în acest sens.
S-a reţinut că prin cele dispuse, nu se încalcă principiile constituţionale ale apărării dreptului de proprietate imobiliară, precum cele ale accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil pentru toate persoanele fizice sau juridice îndreptăţite.
În fine, prin art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a statuat că regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, preluate de stat sau alte persoane juridice va fi reglementat prin acte normative speciale.
Acest act normativ este OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, retrocedare care se dispune prin decizie motivată a comisiei speciale de retrocedare, având componenţa stabilită în art. 2. Această decizie constituie titlu executoriu şi poate fi atacat în termen de 30 de zile de la comunicarea instanţei de contencios administrativ, hotărârea pronunţată fiind supusă căilor de atac potrivit dreptului comun.
S-a concluzionat că acţiunea reclamantei şi cererea reconvenţională a pârâtei SC D.N. SA Târgu-Mureş au fost prematur formulate, deoarece instanţele de judecată nu au competenţa materială de a le soluţiona nefiind incidentă Legea nr. 10/2001, ci prevederile OUG nr. 94/2000.
Procedându-se altfel s-ar depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti, motiv de ordine publică ce ar impune casarea hotărârii şi care ar constitui şi un abuz de drept. Toate aceste considerente au dus la soluţia pronunţată de către instanţa de apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Congregaţia Surorilor Maicii Domnului Cluj-Napoca.
În dezvoltarea criticilor formulate întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că prin admiterea apelului pârâtei SC D.N. SA Târgu-Mureş s-au încălcat dispoziţiile art. 293 C. proc. civ., deoarece soluţia admiterii era posibilă numai în condiţiile admiterii apelului principal, al reclamantei (care în speţă a fost respins).
Critica vizează şi admiterea apelului pârâtei SC B. SA Sovata cu încălcarea prevederilor art. 294 C. proc. civ., cuprinzând o solicitare ce nu a făcut obiectul judecăţii instanţei de fond, fiind o cerere nouă în calea de atac.
În fine, se mai susţine că respingerea acţiunii în revendicare pe considerentul că ar fi prematură este nelegală şi netemeinică, încălcându-se dispoziţiile art. 129 alin. (2) şi ultim C. proc. civ., cât şi art. 21 din Constituţia României şi Decretul-lege nr. 126/1990. Respingându-i-se judecata litigiului, pretinde că i s-a încălcat dreptul constituţional al accesului la justiţie. Soluţionarea acţiunii sale în revendicare, fondată pe prevederile art. 480 C. civ. este de competenţa exclusivă a instanţelor şi art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu instituie o procedură specială, care înlocuieşte procedura de drept comun, cu atât mai mult că acea „comisie mixtă" prevăzută de acest text, ca fiind chemată să stabilească situaţia juridică a imobilelor nu a ajuns la o soluţie.
Recurenta mai susţine că nu şi-a pierdut calitatea de proprietate asupra imobilelor care au fost preluate abuziv prin Decretul nr. 358/1948, dreptul de proprietate este garantat prin procedura cuprinsă în art. 41 din Constituţia în vigoare la data promovării acţiunii, iar accesul liber la justiţie este comparat prin art. 21 din Constituţie, precum şi prin art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, cu luarea în considerare şi a dispoziţiilor art. 3 C. civ. şi a prevederilor cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale adoptată la 4 noiembrie 1950.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 126 din 24 aprilie 1990, situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a imobilelor care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma, căreia îi aparţine şi reclamanta, ce au fost preluate abuziv prin Decretul nr. 358/1948 trebuie stabilită de o comisie constituită conform acestui act normativ.
Comisia Judeţeană Mureş pentru aplicarea Decretului-lege nr. 126/1990 a constatat că imobilele în litigiu nu au fost preluate în baza Decretului nr. 358/1948, negăsindu-se pe lista bunurilor ce se predau din proprietatea statului, în proprietatea Bisericii Greco-Catolice.
Este adevărat că instanţa de apel nu a distins între prevederile art. 2 din acest act normativ conform căruia statul se obligă să restituie toate bunurile imobile preluate abuziv şi art. 3 în care se prevede că situaţia juridică a imobilelor sacre se reglementează prin dialog între reprezentanţii bisericii de rit diferit.
În art. 2 se prevede o procedură administrativă de restituire a bunurilor din posesia statului, prin numirea unei Comisii Guvernamentale care să identifice aceste imobile şi să dispună restituirea lor vechilor proprietari.
Această procedură administrativă a fost stabilită în condiţiile în care nu exista o normă legală care să reglementeze dreptul de proprietate.
Prin promulgarea Constituţiei României s-a asigurat prin art. 21, dreptul persoanelor fizice sau juridice să-şi valorifice drepturile legitime prin instanţele judecătoreşti, stabilindu-se prin alin. (2), că nici o altă lege nu poate să îngrădească acest drept.
Neurmarea procedurii administrative nu poate să împiedice accesul liber al recurentei-reclamante la justiţie, deoarece ar fi contrar principiului consacrat în art. 21 din Constituţia în vigoare la data introducerii prezentei acţiuni, potrivit căruia, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.
Ideea este reluată de art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data pronunţării acţiunii, care adaugă că instanţele judecătoreşti înfăptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi a celorlalte demersuri şi interese legitime deduse judecăţii. Instanţele judecă toate procesele privind raporturile juridice civile (etc.), pentru care legea nu stabileşte o altă competenţă.
Tot astfel, în art. 3 C. civ. s-a prevăzut că judecătorul care va refuza să judece sub cuvânt că legea nu prevede sau este întunecată sau neîndestulătoare, va fi urmărit drept culpabil de denegare de dreptate.
Faţă de aceste considerente, se constată că hotărârea citată, prin care acţiunea s-a respins ca prematur formulată este nelegală, se impune casarea ei, cu trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere toate celelalte critici şi dispoziţiile art. 2 din prezenta Lege nr. 126/1990 completate prin OG nr. 64 din 18 aprilie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Congregaţia Surorilor Maicii Domnului Cluj.
Casează Decizia nr. 18 A din 22 martie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5666/2002. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5355/2002. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
