ICCJ. Decizia nr. 5355/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.5355
Dosar nr. 1029/2002
Şedinţa publică din 12 decembrie2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta R.D.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Local al Municipiului Constanţa, S.C. M. S.A, pentru ca prin hotărârea pronunţată, pârâţii să fie obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul compus din apartamentul nr. 1 parter, situat în Hotelul A. din Mamaia (fost bloc E.), iar în situaţia în care restituirea nu este posibilă, să fie obligaţi pârâţii să o despăgubească cu valoarea de circulaţie a apartamentului, indexată cu rata inflaţiei la data executării hotărârii.
În motivarea acţiunii s-a arătat că imobilul în litigiu, ce a constituit proprietatea reclamantei, a fost preluat fără titlu, prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950, cu nerespectarea identităţii adevăratului proprietar.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 320 din 16 mai 2001, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis acţiunea formulată de reclamantă prin mandatar M.S.N. şi a obligat pârâtele la plata sumei de 372.000.000 lei reprezentând valoarea imobilului situat în Mamaia, Hotel A, apartament nr. 1 parter.
S-a reţinut că statul nu şi-a constituit un titlu valabil de proprietate asupra imobilului din litigiu şi cum restituirea în natură nu mai este posibilă din culpa pârâtelor, pot fi acordate despăgubiri.
Prin Decizia civilă nr. 11 din 22 ianuarie 2002, Curtea de Apel Constanţa, a admis apelurile declarate de pârâţii S.C. M. S.A, Statul Român prin Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa, şi în consecinţă, a schimbat în tot hotărârea instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii faţă de S.C. M. S.A – fiind autoritate de lucru judecat – şi, faţă de Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Consiliul Local al Municipiului Constanţa – pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Puterea lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 C. civ., are la bază regula după care o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată, fiind suficient pentru aceasta să rezulte că scopul final urmărit este acelaşi.
În speţă, în acţiunea în revendicare, soluţionată în dosarul civil nr. 4598/1994 al Judecătoriei Constanţa, s-a respins ca nefondată cererea reclamantei pentru acelaşi bun, iar în actualul proces, reclamanta tinde a se stabili ca acelaşi bun să-i fie restituit sau să i se dea despăgubiri, situaţie în care există autoritate de lucru judecat în contradictoriu cu S.C. M. S.A.
Imobilul în litigiu se află în patrimoniul S.C. M. S.A, conform Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 1041/1990, iar statul nu răspunde, în această situaţie, pentru obligaţiile acestei societăţi, deci nu poate reţine calitatea sa procesuală.
Nu are calitate procesuală nici Consiliul Local al Municipiului Constanţa, în cauză această calitate ar fi aparţinut Municipiului Constanţa prin Primar – ca titular al patrimoniului municipiului.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9C. proc. civ., susţinând în esenţă că,
- şi-a legitimat calitatea procesuală activă ca moştenitoare a mamei sale, iar dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dovedit, imobilul fiind preluat de stat cu nerespectarea Decretului nr. 92/1950, sentinţa primei instanţe fiind corectă.
-hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, interpretându-se greşit actul juridic dedus judecăţii în cadrul acţiunii în revendicare formulată instanţa trebuind să compare titlurile de proprietate.
- greşit s-a reţinut lipsa calităţii procesuale a statului prin Ministerul Finanţelor Publice, care, de altfel nu a promovat apel, precum şi a Consiliului Local Constanţa;
- eronat s-a apreciat asupra existenţei autorităţii de lucru judecat, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 120 C. civ., hotărârea anterioară nesoluţionând pe fond conflictul.
Recursul nu este fondat.
În primul rând este de reţinut că, în raport de soluţia adoptată prin hotărârea atacată, din motivarea recursului, într-o încercare absolut necesară de sistematizare, interesează acele susţineri privind considerentele admise de instanţa de apel în justificarea soluţiei date.
Aşa fiind, sub un prim aspect, în mod corect s-a stabilit existenţa autorităţii lucrului judecat, în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A. În acest sens, între aceleaşi părţi, prin sentinţa civilă nr. 9895 din 16 septembrie 1994 s-a respins acţiunea în revendicare având ca obiect acelaşi imobil apreciindu-se că în speţă naţionalizarea a avut loc cu aplicarea corectă a Decretului nr. 92/1950. Sentinţa a rămas astfel irevocabilă, prin respingerea recursului ca nefondat. În ce priveşte hotărârea intermediară, pronunţată în acelaşi dosar de casare cu trimitere spre rejudecare – Decizia civilă nr. 329/1995 a aceleiaşi curţi de apel -, aceasta nu a statuat asupra existenţei în sine a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei ci a fost dată pe cale de excepţie, în considerarea faptului că, deşi bunul s-a aflat în coproprietate, acţiunea respectivă în revendicare poate fi promovată şi de numai unul din coproprietari.
Ca atare, în cauză, apar ca întrunite fiind cerinţele art. 1201 C. civ., astfel cum a apreciat instanţa de apel, situaţia în care, firesc, acţiunea a fost respinsă pe acest temei.
De asemenea în mod legal, acţiunea a fost respinsă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, în contradictoriu şi cu celelalte două pârâte.
Pentru aceasta,este de reţinut că, de necontestat – şi chiar reclamantul „expres" în numărul său invocă aceasta -, acţiunea este formulată, pe calea dreptului comun, ca o acţiune în revendicare, în temeiul prevederilor art. 480 C. civ., fiind soluţionată ca atare, în considerarea faptului că imobilul nu poate fi restituit în natură. Cum acţiunea în revendicare se caracterizează ca a fi o cerere îndreptatăîmpotriva posesorului neproprietar şi cum imobilul se află în patrimoniul pârâteiS.C. M. S.A, deţinut fiind de aceasta, corect instanţa a respins acţiunea în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa.
În ce priveşte împrejurarea invocată, în sensul că Ministerul Finanţelor Publice nu a atacat cu apel sentinţa primei instanţe şi această susţinere este nefondată, întrucât calea de atac a fost exercitată legal, cu mandat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
Faţă de cele arătate, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta R.D.E. împotriva deciziei nr. 11 Cdin 22 ianuarie 2002a Curţii de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5209/2002. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5343/2002. Civil. Actiune în constatare.... → |
|---|
