ICCJ. Decizia nr. 5328/2002. Civil. Constatare nulitte contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5328
Dosar nr. 3167/2002
Şedinţa publică din 10 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta O.M. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. I. S.A. Bucureşti, D.M., P.A., P.I., C.L. şi C.N., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să fie constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6513 din 10 noiembrie 1994 la notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov.
Prin sentinţa nr. 1477 din 15 decembrie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă acţiunea, a fost constatată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare şi au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 38.000 lei cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de pârâta S.C. I. S.A. a fost admis, prin Decizia nr. 175 din 23 aprilie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a fost schimbată sentinţa tribunalului, în tot, în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că instanţa de apel s-a preocupat de valabilitatea titlului său de proprietate, iar nu de nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţi, cerere ce forma obiectul litigiului; că a fost făcută o greşită aplicare a prevederilor art. 1311 C. civ., că în cauză lipseşte obiectul vânzării, imobilul fiind vândut anterior, că a fost dovedită cauza ilicită, respectiv reaua credinţă a vânzătorilor şi că împuternicirea dată cumpărătoarei nu a fost autentificată.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Solicitând prin acţiune constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentic, încheiat de pârâţi, reclamanta a susţinut că acesta are cauză ilicită, fiind încheiat cu rea-credinţă, părţile contractante cunoscând faptul că bunul vândut era proprietatea sa.
Prin argumentele cuprinse în motivarea deciziei curţii de apel, instanţa s-a îndepărtat de obiectul acţiunii, pronunţându-se peste ceea ce se ceruse prin acţiune şi analizând raporturile juridice dintre părţi ca şi când ar fi fost investită cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare, situaţie în care sunt incidente prevederile art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Pe de altă parte, la dosarul acestei instanţe, se află copia de pe adresa nr. 519.417 din 27 iunie 2002 a Inspectoratului de poliţie al judeţului Ilfov din care rezultă că reclamanta a formulat plângere penală care a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propunere de trimitere în judecată.
Se impune în această situaţie a fi verificat modul de soluţionare al plângerii penale, soluţia pronunţată în cauza penală putând avea o înrâurire hotărâtoare în pretinsa cauză ilicită a contractului de vânzare-cumpărare.
În consecinţă, recursul urmează a fi admis, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată Decizia curţii de apel şi a fi trimisă cauza, aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta O.M. împotriva deciziei nr. 175 din 23 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5331/2002. Civil. Iesire din indiviziune.... | CSJ. Decizia nr. 53/2002. Civil → |
|---|
