ICCJ. Decizia nr. 5372/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5372
Dosar nr. 1819/2002
Şedinţa publică din 29 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele F.L. şi C.S. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar şi R.A.E.D.P.P. Constanţa, pentru a se dispune obligarea acestora să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul format din teren în suprafaţă de 300 mp şi construcţie P + 1, situat în Constanţa, imobil care a fost proprietatea Băncii „Creditul Dobrogei" şi care, în anul 1941, a fost cumpărat de autoarea reclamantelor, B.A.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că imobilul a fost naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950, cu toate că autoarea lor se încadra în prevederile art. II, fiind învăţătoare.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 587/1999 a respins acţiunea ca nefondată.
Prin Decizia nr. 85/2001, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să lase reclamantelor imobilul în deplină proprietate şi liniştită posesie.
Recursurile formulate de R.A.E.D.P.P. Constanţa, Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin Primar au fost admise de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 2067/2001, hotărârile pronunţate au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Constanţa.
S-a apreciat că reclamantele nu au produs suficiente dovezi cu privire la acceptarea succesiunii şi că urmează să se stabilească identitatea imobilului, întrucât, din unele acte, rezultă că această construcţie este situată la adrese diferite.
În fond după casare s-au administrat probe noi, respectiv proba testimonială pentru dovedirea acceptării tacite a succesiunii de către B.A. şi expertiză tehnică pentru identificarea imobilului.
Prin sentinţa nr. 812 din 18 decembrie 2001, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea în revendicare a reclamantelor, ca nefondată.
Instanţa a reţinut aplicarea corectă a actului de naţionalizare, deoarece autoarea reclamantelor avea şi alte imobile, care au fost folosite în scopul închirierii, deci al exploatării.
Reclamantele au declarat apel împotriva acestei hotărâri.
Prin Decizia civilă nr. 48/C din 26 martie 2002, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul.
Instanţa de apel a reţinut, în principal, că imobilul în litigiu a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, cu toate că la data naţionalizării B.A. era învăţătoare, deci se încadra în categoriile prevăzute de art.II al decretului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Constanţa, R.A.E.D.P.P. Constanţa, Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin Primar.
Pârâţii R.A.E.D.P.P. Constanţa, Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin Primar, şi-au întemeiat recursurile, în esenţă, pe susţinerea că instanţa de apel a interpretat în mod eronat prevederile Decretului nr. 92/1950, considerând că autoarea reclamantelor făcea parte din categoriile exceptate de la naţionalizare, prevăzute în art. II, întrucât, deţinând mai multe imobile, în mod evident s-a făcut corecta aplicare a dispoziţiilor art. 1 din prezentul decret.
Prin recursul declarat, Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Constanţa susţine faptul că acţiunea în revendicare, formulată de reclamante, având ca temei de drept art. 6 din Legea nr. 213/1998, este inadmisibilă pentru că nu îndeplineşte cumulativ cele trei condiţii, respectiv bunul să fi intrat în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, să fi fost preluat fără un titlu valabil şi să nu existe o lege specială de reparaţie, iar în prezent sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la recursurile formulate de R.A.E.D.P.P. Constanţa, de Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, acestea se vor analiza împreună, întrucât se bazează pe aceleaşi critici.
În mod corect instanţa de apel a reţinut faptul că autoarea reclamantelor, B.A. era exceptată de la naţionalizare, încadrându-se în prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, deoarece, la data naţionalizării, era învăţătoare.
Potrivit art. II din actul normativ arătat, nu intră în prevederile acestuia şi nu pot fi naţionalizate imobilele clădite, proprietatea muncitorilor şi a pensionarilor proveniţi din muncitori, precum şi a funcţionarilor, micilor meseriaşi, intelectualilor profesionişti şi a celorlalţi pensionari proveniţi din muncă.
În atare situaţie, încălcarea dispoziţiilor art. II din Decretul nr. 92/1950 dă caracterul abuziv al măsurii de naţionalizare şi un astfel de titlu, dat cu încălcarea legii, nu poate fi considerat valabil.
Este lipsită de relevanţă susţinerea că autoarea reclamantelor deţinea mai multe imobile în Constanţa şi le folosea în scop de închiriere, fapt ce ar fi încadrat-o în dispoziţiile art. 1 din sus-amintitul decret, de vreme ce aceasta era învăţătoare, deci îşi câştiga existenţa din exercitarea profesiei.
De altfel, în cauză, obiectul cererii în revendicare îl formează doar imobilul situat în str. P. Colţ cu str. A.K.
În cauză nu s-au administrat probe în sensul că B.A. şi-ar fi asigurat existenţa din închirierea imobilelor, iar enumerarea contractelor de închiriere încheiate cu diverşi chiriaşi, de către R.A.E.D.P.P., nu are relevanţă juridică, în speţă, toate contractele fiind încheiate după anul 1996.
În ceea ce priveşte recursul formulat de Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Constanţa, nu poate fi primită excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare.
În cauza de faţă, instanţele au avut de soluţionat pe calea dreptului comun o acţiune în revendicare introdusă la data de 11 martie 1999, cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Cu toate că, într-adevăr, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie şi, sub acest aspect, la data judecării prezentei cauze este în vigoare Legea nr. 10/2001, totuşi, în cazul în care persoana îndreptăţită nu înţelege să recurgă la procedura specială de restituire instituită de normele Legii nr. 10/2001, în raport cu principiul disponibilităţii, exerciţiul dreptului procesual îi aparţine, iar judecata acţiunii formulate pe calea dreptului comun poate şi trebuie să continue, instanţa putând verifica valabilitatea titlului cu care statul a preluat bunul litigios.
Faţă de aspectele analizate, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Municipiul Constanţa, prin Primar, Consiliul local Constanţa, de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Constanţa şi de R.A.E.D.P.P. Constanţa împotriva deciziei nr. 48/C din 26 martie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 419/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 516/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
