ICCJ. Decizia nr. 5392/2002. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5392
Dosar nr.5182/2002
Şedinţa publică din 15 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 februarie 1998 pe rolul Judecătoriei Bistriţa, reclamantul Consiliul local al municipiului Bistriţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Cooperativa meşteşugărească C., să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune imobiliară, asupra unei suprefeţe de 8351 mp teren, pe malul stâng al râului Bistriţa, şi să se dispună înscrierea în cartea funciară a acestui drept. S-a motivat acţiunea prin aceea că din anii 1970 s-au efectuat lucrări de regularizare a cursului râului Bistrita, de către municipalitate, ceea ce a avut drept consecintă depunerea de aluviuni ce au condus la creşterea suprafeţei de teren a reclamantei, folosită de pârâtă. S-a depus copia unei expertize extrajudiciare, întocmite în luna februarie 1997.
În cauză au formulat cereri de intervenţie C.L. şi U.I.; H.N. şi F., care au solicitat să li se recunoască şi lor, ca proprietari ai terenurilor ce cândva au fost riverane, dreptul corespunzător de proprietate dobândit prin aluviune.
Acelaşi expert P.I. (care întocmise expertiza extrajudiciară) a fost desemnat pentru întocmirea unei expertize judiciare. In urma depunerii acesteia, precum şi a suplimentului, reclamantul Consiliul local al municipiului Bistriţa şi-a restrâns acţiunea la 3817mp.
Pârâta a depus cerere reconvenţională prin care a învederat că potrivit aprobărilor, în anul 1976 a edificat construcţii productive pe terenul înscris în top.5583, a solicitat să i se înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra construcţiilor şi un drept de superficie asupra terenului.
Judecătoria Bistriţa şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrita-Năsăud, în raport cu valoarea obiectului cererilor.
Prin sent.civ. nr. 185/7 mai 1999, Tribunalului Bistrita-Năsăud, secţia civilă, a admis acţiunea, precum şi cererile de intervenţie, a constatat că: reclamanta a dobândit prin aluviune 3817 mp, repartizaţi în două numere topografice din două cărţi funciare; interveninenţii C. şi U. au dobândit în acelaşi mod 2346 mp, iar intervenienţii H. 988 mp. S-a admis în parte cererea reconvenţională, s-a constatat că pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate pe top.5583 şi i s-a recunoscut un drept de superficie asupra construcţiilor aflate pe top. 5583/5, 5583/6 şi în cf.3762 şi 2108 Bistriţa. S-a reţinut în motivare că sunt îndeplinite condiţiile art.495 cod civil privind dobândirea proprietăţii prin aluviune.
În faţa Curţii de apel Cluj au formulat cereri de intervenţie accesorie, în interesul reclamantei, B.D.I., S.V., B.D. şi B.I., care au solicitat admiterea acţiunii. S-a dispus o nouă expertiză, întocmită de expert B.M., au fost audiaţi martori, s-a administrat proba cu cercetare locală. După o primă decizie, casată de Curtea Supremă de Justiţie, s-a pronuntat Decizia civilă nr. 120 din 10 octombrie 2002, prin care au fost admise apelurile reclamatei, pârâtei şi intervenienţilor în interesul reclamantei. S-a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra suprefeţei de 8531 mp teren, înscris sub top.5583/2/1 şi 5583/2/2 prin aluvine, dispunându-se înscrierea în cartea funciară. S-a constatat că pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate pe top. 5583/2/2 şi i s-a recunoscut un drept de superficie pentru 6686 mp, dispunându-se înscrierea ambelor drepturi în CF conform expertizei B.M., omologată. Au fost respinse cererile de interventie în interes propriu formulate de C. L., U.I. şi fam. H., au fost compensate cheltuielile de judecată ale reclamantului şi ale pârâtei, s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei nr. 185/1999.
În motivarea deciziei sale, instanta de apel a reţinut în esenţă, că între albia râului Bistrita , Str. G. şi o alee s-a format prin aluviune o suprafată de 9698 mp teren, din care se reţine pentru admiterea acţiunii suprafaţa de 8531 mp, constatată prin expertizele anterioare, teren ce face parte din parcela cu top.5583 în CF nr.2108- râul Bistriţa, proprietatea oraşului Bistriţa. Cum între reclamant şi pârâtă a existat o convenţie încă din anul 1976 privind edificarea construcţiilor, s-a admis intabularea dreptului de superficie al pârâtei-reclamante reconvenţionale. Cu privire la intervenienţii în interes propriu, instanta a constatat că acesţia nu au şi nu au avut terenuri riverane, pentru a pretinde dobândirea proprietăţii asupra terenului format prin aluviune. Pe de altă parte, s-a reţinut că extinderea terenului s-a datorat nu doar unor cauze naturale, ci intervenţiei autorităţilor locale şi ale pârâtei. S-a mai reţinut în considerente că se impune relocarea parcelei intervenientului U.I., potrivit anexei 5 din raportul de expertiză, urmând a fi obligată pârâta să niveleze terenul şi să demoleze cele două ziduri aflate în fază avansată de degradare.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs intervenienţii C.L. şiU.I., care au invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ, în dezvoltarea cărora au susţinut în esenţă că prin Decizia pronuntată Curtea de apel Cluj:
- a acordat mai mult decât s-a cerut: cu referire la restrângerea acţiunii de către reclamant la 3817mp;
- a motivat contradictoriu sau străin de natura pricinii, cu referire la reţinerea unui drept de proprietate al statului, prin Consiliul local, asupra unei porţiuni de teren denumită de expert "aleea A", neevidenţiată în cartea funciară şi propunerea de "relocare" a unei porţiuni din terenul proprietatea lor, ceea ce echivalează cu o expropriere; de asemeni, contradicţia dintre considerente şi dispozitiv, în care pârâta nu a fost cu nimic obligată, deşi în considerente s-a menţionat o obligatie în sarcina acesteia;
- a încălcat sau a aplicat greşit dispoziţiile art. 495 şi art. 496 din C. civ., fiind necontestat că la terenul proprietatea lor s-au realizat aluvionările, care trebuie să le profite potrivit expertizei P.E.
Intervenienţii H.N. şi H.F. au formulat o cerere intitulată "aderare la recurs", prin care au învederat că sentinţa de fond trebuie menţinută, ca fiind legală şi temeinică, fiind dispuşi ca în viitor să cedeze, dacă nevoi publice o impun, o parte din proprietatea lor. Intrucât în sistemul procesual civil roman nu se cunoaşte instituţia aderării la recurs, petiţia urmează a fi interpretată ca fiind o întâmpinare.
Prin întâmpinare, reclamantul, pârâta şi intervenienţii accesorii B. şi S.au solicitat respingerea recursului.
Recursul este întemeiat în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilităţii, specific procesului civil, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Iar conform art. 304 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
În speţă, astfel cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, reclamantul care solicitase iniţial recunoaşterea unui drept de proprietate asupra a 8351 mp teren şi-a restrâns acţiunea, în urma constatărilor expertului a cărui lucrare fusese depusă chiar de reclamant, odată cu acţiunea. Admiţând pe fond acţiunea pentru suprafaţa iniţial solicitată, fără a ţine seama de restrângerea acţiunii, instanţa de apel a acordat, evident, mai mult decât s-a cerut. Aşadar primul motiv al recursului se priveşte ca fiind fondat.
Şi cel de-al doilea motiv invocat de recurenţi este întemeiat, Decizia pronunţată în apel fiind contradictorie, în înţelesul dat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Omologând expertiza întocmită de ing. B.M., instanţa a încălcat dreptul de proprietate al recurenţilor asupra terenului înscris pe numele lor în cartea funciară şi a dispus practic un schimb forţat de imobile, inadmisibil în sistemul nostru juridic actual. Se constată de asemeni contradicţia dintre considerentele în care se reţine că pârâta va efectua anumite lucrări de degajare a terenului şi dispozitiv, care nu conţine nimic sub acest aspect.
Se impune de aceea casarea atât a acestei decizii, cât şi a sentinţei de fond, date fiind contradicţiile dintre cele două lucrări tehnice de specialitate, omologate pe rând de către cele două instanţe. Se impune de aceea , în condiţiile art. 201 C. proc. civ., întocmirea unei noi expertize de o comisie formată din trei experţi, care să se pronunţe în cauză asupra implicaţiilor recunoaşterii dreptului de proprietate asupra terenului şi a construcţiilor, cu destinaţia actuală, ţinând seama şi de exigenţele impuse de Legea apelor nr. 107/1996.
Cu ocazia rejudecării se va lua în discuţie şi legalitatea cererii intervenienţilor-recurenţi de recunoaştere a dreptului lor de proprietate pentru o suprafaţă de teren constituită prin aluviune, ţinând seama de data la care ei au devenit proprietari în zonă şi de configuaţia terenului la acel moment. Intrucât situaţia de fapt, ce urmează a fi determinată cu exactitate prin expertiză, nu este pe deplin lămurită în sensul art. 314 C. proc. civ., această Inaltă Curte nu poat ehotărâ asupra fondului pricinii.
Pentru considerentele anterior expuse, recursul se va admite în baza art. 312 C. proc. civ., cauza urmând a fi trimisă pentru rejudecare la Tribunalul Bistriţa-Năsăud ca instanţă de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intervenienţii C.L. şi U.I. împotriva deciziei nr. 120 din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 185 din 7 mai 1999 a Tribunalului Bistriţa Năsăud şi trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi15 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7137/2002. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 539/2002. Civil. Restituire imobil. Recurs → |
|---|
