ICCJ. Decizia nr. 5395/2002. Civil. Nulitate absoluta contr. v.c. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală
Decizia nr. 5395
Dosar nr. 2244/2002
Şedinţa publică de la 1 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 2 aprilie 1998, prin acţiune precizată ulterior, S.A. a chemat în judecată pe C.M., SC F. SA Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru revendicarea apartamentului nr. 2 situat în municipiul Bucureşti. Totodată a cerut constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2749 din 20 martie 1997 încheiat între pârâţi şi repunerea părţilor în situaţia anterioară actului de înstrăinare atacat.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2348 din 28 februarie 2000, a admis acţiunea în parte şi a obligat pe pârâta C.M. să lase reclamantului, în deplină proprietate şi posesie, imobilul din litigiu. A respins capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2749 din 20 martie 1997 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Soluţia instanţei de fond a rămas definitivă prin decizia nr. 22541 din 16 octombrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, şi irevocabilă prin decizia nr. 1514 din 22 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut că apartamentul din litigiu, proprietatea autorilor reclamantului, a fost naţionalizat şi vândut, la data de 20 martie 1997 pârâtei C.M. Întrucât naţionalizarea s-a făcut cu încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950, rezultă că titlul statului nu este valabil. În schimb, actul de înstrăinare a bunului, nefiind lovit de nulitate, are valoare legală. Cum însă, prin comparare de titluri, acest act de înstrăinare este inferior titlului reclamantului, s-a apreciat ca întemeiat capătul de cerere referitor la revendicarea bunului.
Împotriva soluţiei instanţelor privind revendicarea bunului dedus judecăţii, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare solicitând a fi reformată pentru încălcarea esenţială a legii, ce a determinat o rezolvare greşită a cauzei pe fond. Respectiv, instanţele au violat cadrul procesual dedus judecăţii în sensul că, nerespectând dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., au schimbat acţiunea în constatarea nulităţii într-o acţiune în revendicare şi, prin comparare de titluri, aplicată nelegal, a obligat-o pe pârâta C.M. să restituie bunul. S-a făcut precizarea că, în cauză a fost declarată procedura executării silite având ca obiect evacuarea pârâtei din imobil, deşi, aceasta nu beneficiază de locuinţă şi are o stare materială precară.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit petitului modificat al acţiunii, capătul de cerere privind revendicarea bunului există, dar, în raport cu dispoziţia instanţelor de validare a actului de înstrăinare, a fost soluţionat greşit.
Într-adevăr, menţinerea judiciară a actului de înstrăinare a bunului altuia consolidează transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului în patrimoniul subdobânditorului. Un asemenea efect este de esenţa contractului de vânzare-cumpărare şi nu poate fi anihilat prin compararea titlurilor, ca simplă ipoteză de probaţiune a revendicării. Această operaţiune vizează, exclusiv, situaţia, inexistentă în speţă, când ambele părţi ale revendicării produc titluri deosebite care emană de la autori diferiţi şi care sunt fără vreo legătură (raport) între ele. Or, în speţă, titlurile invocate sunt, în succesiunea lor, într-o strânsă legătură, bazată, mai întâi, pe existenţa unui autor comun care a transmis derivat proprietatea bunului, iar, apoi, pe intervenţia legii de naţionalizare, care, originar, a dispus preluarea bunului de către stat şi, prin convenţie, înstrăinarea lui către subdobânditor. În acest cadru, ipoteza cerută probaţiunii prin compararea titlurilor fiind, în speţă, absentă, rezultă că ilegal şi excesiv instanţele au înlăturat efectul translativ de proprietate al actului de înstrăinare validat judiciar, soluţie neapelată de reclamant.
Aşa fiind, se impune admiterea recursului în anulare şi casarea hotărârilor atacate în sensul respingerii şi a capătului de cerere privind revendicarea bunului dedus judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1514 din 22 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, deciziei civile nr. 22541 din 16 octombrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi sentinţei civile nr. 2348 din 28 februarie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Casează în parte aceste hotărâri şi, pe fond, respinge şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei C.M. de a lăsa în deplină proprietate şi posesie reclamantului imobilul în litigiu.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5550/2002. Civil. Nulitate titlu de... | ICCJ. Decizia nr. 5326/2002. Civil. Nulitate absolută contract... → |
|---|
