ICCJ. Decizia nr. 5550/2002. Civil. Nulitate titlu de proprietate + anulare contract de vânzare - cumparare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală
Decizia nr. 5550
Dosar nr. 3050/2002
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
B.F.N. a chemat în judecată pe pârâţii M.C., S.T. şi Comisia judeţeană Bacău pentru aplicarea Legii nr. 18/991 solicitând să se constate nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. 5989 din 8 septembrie 1999, emis în favoarea lui M.C., pentru terenul în suprafaţă de 1543 mp din tarlaua 83 şi anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cei doi pârâţi, cu privire la terenul în suprafaţă de 1240 mp.
Reclamanta a arătat în motivarea acţiunii că în mod greşit i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pârâtului M.C. pe terenul pe care-l cumpărase ea în anul 1982 de la C.M. şi pe care se găsea o casă construită din paiantă.
Prin sentinţa civilă nr. 1909 din 10 martie 2000 a Judecătoriei Bacău a fost respinsă ca nefondată acţiunea celei în cauză, ca şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de S.T., ca lipsită de interes.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, situat în Bacău, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/991 construcţia fusese demolată, iar terenul intrase în proprietatea statului conform art. 30 şi art. 32 din Legea nr. 58/974. El se regăseşte în titlul de proprietate nr. 589 din 8 septembrie 1992 emis pe numele pârâtului M.C., care a vândut o parcelă însemnată din acest teren celui pârât, şi intervenient în cauză, neexistând motive de anulare a acestei înstrăinări. S-a avut în vedere şi că prin decizia nr. 1845 din 24 iunie 2000 a C.S.J., secţia civilă, s-a dispus anularea ordinului nr. 242 din 18 septembrie 1996 prin care s-a atribuit suprafaţa de 1000 mp din acelaşi teren reclamantei ca nelegal, întrucât cea în cauză nu beneficia de prevederile art. 36 alin. (3) din Legii nr. 18/991 .
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1980 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, pentru considerentele avute în vedere şi de instanţa de fond.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce a fost respins prin decizia nr. 379 din 6 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Împotriva acestei decizii, dată în recurs, F.B.N. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 1140 din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, a fost admisă contestaţia în anulare, dispunându-se anularea deciziei şi admiterea recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 1980 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, ce a fost modificată în totalitate, astfel fiind admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei, cu consecinţa admiterii acţiunii. S-a constatat nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. 5989 din 8 septembrie 1992 emis pe numele pârâtului M.C. cu privire la terenul în litigiu în suprafaţă de 1543 mp. S-a dispus apoi anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 17791 din 24 august 1994 autentificat la notariatul Judeţean Bacău încheiat între M.C. în calitate de vânzător şi S.T. în calitate de cumpărător, cu privire la terenul în suprafaţă de 1246 mp, teren arabil intravilan sola 83, situat în Bacău. A fost respinsă ca nefondată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de S.T.
În motivarea soluţiei de admitere a contestaţiei în anulare s-a reţinut că sunt întrunite cerinţele art. 318 C. proc. civ, întrucât instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze toate motivele de casare. Acestea au fost structurate pe trei critici de netemeinicie şi nelegalitate, însă instanţa a respins recursul ca nefondat având în vedere exclusiv decizia Curţii Supreme de Justiţie, în raport de care a apreciat că nu mai este cazul să fie supus analizei fiecare motiv de recurs.
Considerând că această ultimă hotărâre, dată în soluţionarea contestaţiei în anulare a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, totodată fiind şi netemeinică, prin recursul în anulare de faţă, promovat în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ, în vigoare la data investirii instanţei, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea acestei decizii şi menţinerea hotărârii pronunţate în recurs.
Se susţine că nu sunt întrunite în speţă cerinţele art. 318 C. proc. civ, în prezenţa cărora poate fi admisă contestaţia în anulare, întrucât nici contestatoarea nu invocă greşeli grave în soluţionarea cauzei, care intră sub incidenţa tezei I din textul citat, toate susţinerile fiind practic critici de fond aduse hotărârii, ce pot fi invocate numai prin căile ordinare de atac. De asemenea nu subzistă nici teza II a textului invocat, pentru că recursul declarat de contestatori este nesistematizat, făcându-se numai o expunere a situaţiei de fapt, fără a fi întemeiat pe motivele de casare prev. de art. 304 C. proc. civ. Ca atare nu se poate susţine cu temei că instanţa a omis să examineze vreunul din motivele de recurs.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează:
Potrivit art. 318 C. proc. civ hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prima ipoteză are în vedere erori materiale evidente, esenţiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale extraordinară de atac neputând fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale.
Ori, în speţă nici nu se invocă astfel de greşeli materiale, avute în vedere de textul redat, ci dimpotrivă contestatoarea susţinând că hotărârea este rezultatul unor greşeli ce ţin de esenţa dreptului de proprietate, deoarece singura persoană îndreptăţită la restituire era deţinătoarea construcţiilor. Iată, cum cea în cauză invocă chestiuni de fond, de apreciere a probelor şi aplicarea unor dispoziţii legale. Ori, acestea nu pot fi încadrate în aşa numitele greşeli materiale, care pot fi remediate pe calea contestaţiei în anulare.
Nici teza a II a textului redat nu este incidentă în cauză, pentru că art. 318 C. proc. civ are în vedere numai omisiunea de a examina unul ori mai multe din motivele de casare invocate, iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de recurent.
Dar, recursul în discuţie nu numai că nu este sistematizat, cuprinzând numai o expunere a situaţiei de fapt, cu accentuarea îndreptăţirii reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, dar el nu este întemeiat pe motivele de casare prev. de art. 304 C. proc. civ, nu este motivat în drept, astfel că nu se poate pretinde că instanţa a omis să cerceteze vreunul dintre motive. Din hotărârea atacată, rezultă că instanţa de recurs a sistematizat criticile formulate şi le-a analizat în ansamblu, fiind în drept să răspundă printr-un considerent comun şi primordial.
Prin urmare, nu sunt realizate în speţă cerinţele art. 318 C. proc. civ, astfel că numai prin încălcarea esenţială a legii a fost admisă contestaţia în anulare.
Aşa fiind, recursul în anulare de faţă urmează a fi admis, în raport de cele ce preced, a se casa decizia atacată şi a se respinge contestaţia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1140 din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează decizia menţionată şi respinge contestaţia în anulare promovată de F.B.N. împotriva deciziei nr. 579 din 6 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bacău în contradictoriu cu M.C., S.T. şi Comisia Judeţeană Bacău de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5165/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5395/2002. Civil. Nulitate absoluta contr.... → |
|---|
