ICCJ. Decizia nr. 5326/2002. Civil. Nulitate absolută contract vânzare - cumpărare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia civilă
Decizia nr. 5326
Dosar nr. 227/2002
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2004
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 386 din 9 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins acţiunea principală formulată de reclamanta D.C.V., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, B.G., B.S. şi chemata în garanţie SC O. SA Bucureşti, ca neîntemeiată; s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţi, precum şi cererea de chemare în garanţie ca fiind rămase fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut faptul că prin decizia nr. 1853/1985 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974. Deci, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza unui titlu valabil.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că actul de vânzare-cumpărare întocmit la data de 17 decembrie 1996 ce a avut ca obiect imobilul în litigiu şi a cărui nulitate s-a solicitat prin modificarea acţiunii introductive, a fost încheiat cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995.
Prin decizia civilă nr. 548 din 14 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia invocată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu privire la lipsa calităţii procesuale a sa, în cererea de chemare în garanţie; a admis apelul formulat de apelanta D.C.V., în contradictoriu cu intimaţii: Consiliul General al Municipiului Bucureşti, B.G. şi B.S., împotriva sentinţei civile nr. 386 din 9 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti şi în consecinţă: a schimbat în parte sentinţa menţionată şi pe fond a admis în parte acţiunea reclamantei D.C.V. şi cererea de chemare în garanţie formulată de B.G. şi B.S.; a dispus restituirea în deplină proprietate şi posesie a imobilului în litigiu către reclamantă, imobil deţinut de pârâţii B.G. şi B.S.; chemaţii în garanţie Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC O. SA Bucureşti au fost obligaţi să plătească pârâţilor B.G. şi B.S., suma de 263.092.000 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că excepţia invocată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu privire la lipsa calităţii procesuale a sa în cererea de chemare în garanţie nu are fundament juridic deoarece ca mandant al vânzării imobilului în litigiu către pârâţi a avut obligaţia de a răspunde de evicţiune lucrului vândut în condiţiile art. 1337-1351 C. civ.
S-a mai reţinut de instanţa de apel şi faptul că imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului, în mod abuziv, în condiţiile Decretului nr. 223/1974 care nu constituie un titlu valabil.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, au declarat recurs SC O. SA Bucureşti, B.G. şi B.S., Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General.
SC O. SA Bucureşti, critică decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu, respectiv în baza Decretului nr. 223/1974;
Acţiunea în revendicare formulată de reclamantă este inadmisibilă, de vreme ce pârâţii B.G. şi B.S. au cumpărat imobilul litigios cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995, deci au fost cumpărători de bună credinţă;
Instanţa de apel, în mod greşit a obligat pe chemaţii în garanţie Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC O. SA Bucureşti la plata sumei de 263.092.000 lei faţă de pârâţii B.G. şi B.S., de vreme ce sumele de bani încasate prin vânzare de imobile, de către SC O. SA Bucureşti, se virează Primăriei Municipiului Bucureşti. Deci numai aceasta din urmă putea fi obligată la plata sumei menţionată faţă de pârâţi.
B.G. şi B.S., critică decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală invocând prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7, 10 C. proc. civ. deoarece:
Acţiunea în revendicarea imobilului în litigiu este inadmisibilă cu privire la subsemnaţii, deoarece nu suntem părţi în această acţiune, ci suntem pârâţi doar în cererea privitoare la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 510 din 17 decembrie 1996;
Reţinerea de către instanţa de apel a faptului că imobilul în litigiu a trecut fără titlu în proprietatea statului şi cea referitoare la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, este nemotivată;
Instanţa de apel a ignorat apărările noastre în sensul că am fost cumpărători de bună-credinţă în momentul cumpărării imobilului în litigiu.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, critică decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:
În mod greşit instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în cadrul cererii de chemare în garanţie, întrucât sumele de bani obţinute din vânzarea de imobile către foştii chiriaşi, în condiţiile Legii 112/1995, se constituie la dispoziţia Ministerului Finanţelor Publice. Deci, aceasta din urmă are calitate procesuală pasivă.
Recursurile nu sunt fondate.
Obiectul litigiului dintre reclamanta D.C.V. pe de o parte, pârâţii: B.G., B.S., SC O. SA Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, pe de altă parte, îl constituie, imobilul situat în municipiul Bucureşti.
Reclamanta a făcut dovada calităţii de proprietar cu privire la imobilul în litigiu, acte doveditoare dosar nr. 8030/1999 al Judecătoriei sector 6 Bucureşti, precum şi faptul că imobilul respectiv i-a fost preluat în mod abuziv de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, adresa nr. 694 din 4 aprilie 2000 eliberată de SC O. SA Bucureşti din dosarul mai sus menţionat.
Instanţa de apel în mod judicios a statuat faptul că titlul statului nu este valabil, decizia administrativă nr. 1853 din 24 decembrie 1985, dosar nr. 8030/1999, emisă în baza Decretului nr. 223/1974 nu a fost comunicată reclamantei şi este în contradicţie cu prevederile art. 36 din Constituţia din 1965, cu art. 480 şi art. 481 C. civ., precum şi cu tratatele şi convenţiile internaţionale la care România era parte.
Mai mult, contractul de vânzare-cumpărare nr. 285/510/17 decembrie 1996, în baza căruia pârâţii B.G. şi B.S. au cumpărat imobilul în litigiu a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995, deoarece reclamanta deşi a depus cerere de restituire în natură a imobilului: nr. 263 şi 349 din 22 august 1996, dosar apel, totuşi Primăria Municipiului Bucureşti prin mandatar SC O. SA Bucureşti, a vândut imobilul respectiv pârâţilor, la data de 17 decembrie 1996.
De asemenea, au fost încălcate şi prevederile art. 13 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, publicate în M. Of. nr. 16 din 23 ianuarie 1996 şi republicate în M. Of. nr. 27 din 18 februarie 1997, atunci când s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare nr. 285/510/1996.
Instanţa de apel corect a rezolvat problema chemaţilor în garanţie Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General şi SC O. SA Bucureşti, deoarece cei doi chemaţi în garanţie fiind vânzători ai imobilului în litigiu, în contractul de vânzare-cumpărare mai sus menţionat, au fost obligaţi la despăgubiri şi faţă de B.G. şi B.S.
Acţiunea în revendicarea imobilului în litigiu formulată de reclamantă este admisibilă deoarece reclamanta a făcut atât dovada calităţii de proprietar cu privire la imobilul revendicat cât şi dovada deţinerii nelegale a imobilului de către pârâţii B.G. şi B.S. Deţinerea nelegală a imobilului de către pârâţi constă în aceea că actul de vânzare-cumpărare nr. 285/1996 a fost întocmit cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Acţiunea introductivă de revendicare formulată de reclamantă a fost completată la data de 21 octombrie 1999, dosar nr. 8030/1999 ataşat la dosarul cauzei, în sensul că au fost introduşi în cauză pârâţii B.G. şi B.S. şi de asemenea s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare nr. 510 din 17 decembrie 1996. În atare, situaţie pârâţii au calitatea de părţi ai acţiunii introductive aşa cum a fost ea completată.
Instanţa de apel a făcut o motivare amplă a deciziei criticată, ocazie cu care a evidenţiat atât starea de fapt cât şi temeiurile de drept pe baza cărora şi-a fundamentat considerentele deciziei respective.
De vreme ce contractul de vânzare-cumpărare nr. 510/1996 a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995, iar pârâţii-cumpărători ai imobilului în litigiu cu minime diligenţe şi-ar fi dat seama că statul în calitate de vânzător nu este titularul dreptului de proprietate al imobilului respectiv, în cauză problema bunei credinţe a pârâţilor-cumpărători nu poate fi pusă în discuţie.
Primăria Municipiului Bucureşti prin mandatarul său SC O. SA, figurează în contractul de vânzare-cumpărare nr. 510/1996 în calitate de vânzătoare. În atare situaţie, instanţa de apel în mod corect a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti prin Primăria Municipiului Bucureşti, în cadrul cererii de chemare în garanţie, statuând că acesta şi SC O. SA au obligaţia să plătească despăgubiri pârâţilor B.G. şi B.S., ca urmare a constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 510/1996.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că, motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 9, 10 C. proc. civ. şi în consecinţă urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 548 din 14 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile pârâţilor Consiliul General al Municipiului Bucureşti, B.G. şi B.S.A., precum şi recursul chematei în garanţie SC O. SA Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 548 din 14 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, 28 septembrie astăzi 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5395/2002. Civil. Nulitate absoluta contr.... | ICCJ. Decizia nr. 3516/2002. Civil. Revendicare; constatare nulit... → |
|---|
