ICCJ. Decizia nr. 54/2002. Civil. Perimare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 54

Dosar nr. 657/1/2002

(nr. vechi 264/2002.

Şedinţa publică din 5 ianuarie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 22 februarie 2000, reclamantul N.G. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul municipal Craiova şi Statul Român prin D.G.F.P. Dolj şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca aceştia să fie obligaţi să-i lase în liniştită posesie şi folosinţă un teren de 303,67 mp, situat în Craiova.

În motivarea acţiunii, întemeiate pe art. 480-481 C. civ., reclamantul a susţinut că:

- imobilul menţionat a aparţinut părinţilor săi ( în prezent decedaţi) şi a fost expropriat prin Decretul nr. 67/1985;

- la expropriere s-au acordat despăgubiri doar pentru construcţia amplasată pe terenul în discuţie;

- ulterior, construcţia a fost demolată dar până în prezent finalitatea exproprierii nu s-a realizat, ceea ce face ca deţinerea terenului de către pârâţi să fie ilegală, fără titlu.

Judecătoria Craiova, prin sentinţa civilă nr. 4349 din 20 martie 2000, neapelată şi nemotivată, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Dolj.

La 17 aprilie 2000, reclamantul a formulat o cerere identică, îndreptată împotriva aceloraşi pârâţi şi având acelaşi obiect, cauză şi temei juridic.

Tribunalul Dolj, secţia civilă, a conexat cele două cereri la 7 iulie 2000 şi ulterior, prin sentinţa nr. 115 din 9 martie 2001, a admis în parte acţiunea, a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul B.M., i-a obligat pe pârâţi să-i restituie reclamantului terenul de 258,75 mp, situat în Craiova, şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

S-a reţinut că, potrivit expertizei tehnice, terenul revendicat măsoară 258,75 mp şi nu este cuprins în planul actual de sistematizare.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 186 din 13 noiembrie 2001, a admis apelul declarat de pârâtul Consiliul local Craiova, a desfiinţat sentinţa şi a respins acţiunea, cu motivarea că scopul exproprierii a fost realizat, pe imobilul revendicat fiind amplasate spaţii verzi, iar reclamantul şi mama acestuia au primit la 11 decembrie 1985 suma de 51.390 lei despăgubiri pentru construcţie şi teren.

Reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului pârâtului şi menţinerii sentinţei.

Concret, recurentul a susţinut că motivarea deciziei atacate este străină de natura pricinii şi contrară art. 462, art. 463,art. 468, art. 480 şi urm. C. civ., art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 41 şi art. 135 din Constituţie şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului deoarece:

- ambele expertize efectuate în cauză au evidenţiat că scopul exproprierii nu a fost realizat, iar din terenul revendicat este liberă suprafaţa de 258, 75 mp;

- eventualele pretenţii ale unui proprietar învecinat nu pot să-i afecteze dreptul la restituire;

- în anul 1985, la expropriere, a primit o sumă derizorie (461,25 lei) pentru teren şi, oricum, este de acord să restituie integral despăgubirile de 51.390,45 lei (care în prezent se ridică la 525.691.236 lei).

La 11 aprilie 2003, judecata recursului a fost suspendată la cererea recurentului, conform art. 47 din Legea nr. 10/2001, cauza fiind repusă pe rol, din oficiu, la 3 octombrie 2005.

Cu ocazia dezbaterii recursului, mandatara recurentului a prezentat mai multe înscrisuri, potrivit cărora Primăria municipiului Craiova, prin Dispoziţia nr. 6657 din 24 februarie 2004, i-a restituit acestuia suprafaţa de 205 mp, care forma obiectul revendicării.

Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins, ca rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul N.D.G. împotriva deciziei nr. 186 din 13 mai 2001 a Curţii de Apel Craiova ca rămas fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 ianuarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 54/2002. Civil. Perimare. Recurs