ICCJ. Decizia nr. 6563/2002. Civil. Despagubiri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6563
Dosar nr. 3721/2002
Şedinţa publică din 9 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta SC G.S. SA Ploieşti a chemat în judecată Guvernul României şi I.J.Ş. Prahova, solicitând să fie obligat Guvernul României să remită suma de 11.500.000.000 lei reprezentând justa despăgubire la valoarea de piaţă ce i se cuvine în urma preluării de către I.Ş. Prahova a imobilului proprietatea sa, situat în Ploieşti.
S-a arătat că potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, pentru imobilul ce a fost integrat în baza materială a învăţământului i se cuvin despăgubiri, sens în care s-a adresat guvernului, care nu a achitat justa despăgubire.
În cauză s-a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României, de către Ministerul Finanţelor Publice, care a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 107 din 7 martie 2002, Tribunalul Prahova a admis acţiunea, în contradictoriu cu Guvernul României, I.Ş.J. Prahova, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice şi:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Guvernul României;
- a respins cererea de intervenţie formulată de Ministerul Finanţelor Publice.
- a obligat Guvernul României să plătească reclamantei suma de 15.632.492.000 lei, reprezentând despăgubiri şi 185.969.920 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reţinut, esenţial, că, pentru imobilul predat prin protocol I.Ş.J. Prahova, Guvernul României a fost obligat prin sentinţa nr. 227 din 11 septembrie 2000 a Curţii de Apel Ploieşti, să stabilească justa despăgubire şi cum aceasta nu a fost acordată potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi art. 70 din Legea nr. 151/1999 acţiunea trebuie admisă.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 61 din 11 iunie 2002, a admis apelurile declarate de Guvernul României şi de D.G.F.P. Prahova în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei nr. 107 din 7 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Prahova şi, în consecinţă, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins, ca inadmisibilă, acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 numai Guvernului României îi revine obligaţia de a emite hotărârea sau un alt act administrativ de autoritate, prin care să stabilească cuantumul despăgubirilor „după caz", o asemenea prerogativă implicând o serie de acte pregătitoare, de competenţa exclusivă a acestuia.
Întrucât actele guvernului intră numai sub incidenţa Legii nr. 29/1990, Legea contenciosului administrativ şi cum prin sentinţa civilă nr. 227/2000 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, guvernul a fost obligat să emită o hotărâre prin care să stabilească despăgubirile, reclamanta putea formula o acţiune pe contencios administrativ, în baza dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 29/1990.
Deci, arată mai departe instanţa, numai Guvernului îi revine competenţa de a stabili despăgubirile cuvenite reclamantei, în baza dispoziţiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi nu instanţei judecătoreşti astfel că acţiunea este inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.S. SA Ploieşti susţinând că.
- apelurile au fost soluţionate pe baza unei excepţii, aceea a lipsei competenţei materiale a instanţei, care nu a fost ridicată părţi sau de instanţă din oficiu;
- s-a făcut o greşită aplicare şi interpretare a legii, întrucât existând o hotărâre de obligare a guvernului să acorde o justă despăgubire, nu se mai putea formula o nouă acţiune pe calea contenciosului administrativ, astfel încât potrivit Legii nr. 84/1995 şi a prevederilor art. 21 şi art. 4 din Constituţie, dat fiind refuzul Guvernului României de a se conforma legii, reclamanta avea calea liberului acces la justiţie.
În această fază de judecată, recurenta a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a art. 166 alin. (3), alin. (31) şi alin. (32) din Legea învăţământului nr. 84/1995, a art. II din OUG nr. 110/2003 pentru completarea art. 166 din Legea nr. 84/1995, excepţie care a fost respinsă de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 197 din 14 aprilie 2005.
S-a reţinut, în esenţă că, autorul excepţiei critică sintagma „justa despăgubire se acordă, după caz, de Guvern" cuprinsă în textul legii, precum şi procedura de acordare a acesteia, în legătură cu care, prin OUG nr. 110/2003 pentru completarea art. 166 din Legea învăţământului nr. 84/1995, legiuitorul a instituit o procedură administrativă specială de reintegrare, fără plată, a bazei materiale în patrimoniul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, aceasta fiind o opţiune a legiuitorului.
S-a mai reţinut că, de altfel, prin HG nr. 969 din 15 iunie 2004, adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi art. II alin. (1) din OUG nr. 110/2003, s-a aprobat SC G.S. SA plata justei despăgubiri.
Recursul nu este fondat.
Este eronată susţinerea recurentei conform căreia, instanţa de apel a soluţionat cauza, pe baza unei excepţii care nu a fost ridicată de nimeni şi care nu a fost pusă în discuţia părţilor.
Sub acest aspect, prin considerentele aduse instanţa a răspuns motivelor de apel formulate în acest sens de Guvernul României.
Mai departe, aşa cum de altfel s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, corect s-a apreciat că, prin prevederile art. 166 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora justa despăgubire se acordă, după caz, de Guvern, şi în aceleaşi condiţii se reintegrează fără plată, în patrimoniul Ministerului Educaţiei Naţionale şi imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 au trecut în patrimoniul unor societăţi comerciale, indiferent de statutul capitalului social al acestora, s-a instituit o procedură administrativă specială în acest sens. Aşadar, acţiunea de faţă, formulată pe calea dreptului comun, este inadmisibilă, reclamanta putând formula o acţiune pe calea contenciosului administrativ.
De altfel, reclamanta a şi intentat o astfel de acţiune, soluţionată prin sentinţa nr. 42 din 3 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care i s-au acordat daune cominatorii în cuantum de 12.000.000 lei/zi până la adoptarea actului administrativ de acordare a despăgubirilor.
Mai mult, justa despăgubire a şi fost stabilită, pe parcursul judecăţii şi acordată, prin HG nr. 969 din 15 iunie 2004 fiind şi încasată de reclamantă.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC G.S. SA Ploieşti împotriva deciziei nr. 61 din 11 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6900/2002. Civil. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 54/2002. Civil. Perimare. Recurs → |
|---|
