ICCJ. Decizia nr. 5458/2002. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5458
Dosar nr. 3124/2002
Şedinţa publică din 6 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În calitate de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, C.C.E. şi M.C.C. au cerut Primăriei Comunei Licurici, judeţul Gorj, restituirea în natură a unei părţi din terenul de 7295 mp, de care au fost deposedaţi abuziv antecesorii lor şi anume suprafaţa de 1158 mp aflată în folosinţa Şcolii primare nr. 2 din Licuriciul de Sus, precum şi acordarea de despăgubiri pentru diferenţă.
În subsidiar, reclamanţii au solicitat atribuirea unui teren echivalent sau acordarea de despăgubiri băneşti.
Prin dispoziţia nr. 39 din 23 august 2001, Primarul Comunei Licurici a respins notificarea, cu motivarea că terenul în suprafaţă de 7295 mp, fosta proprietate a părinţilor celor doi reclamanţi ar fi fost expropriată pentru utilitate publică, în vederea construirii şcolii din satul Licuriciul de Sus, conform hotărârii judecătoreşti nr. 2 din 14 iunie 1949 a Tribunalului Judeţean Gorj.
Prin dispoziţia menţionată s-a mai arătat că pentru întregul teren expropriat s-a atribuit titlu de proprietate în favoarea Şcolii Licuriciul de Sus, în baza sentinţei civile nr. 4891 din 30 iunie 1992 a Judecătoriei Tg. Cărbuneşti, judeţul Gorj.
Prin contestaţia înregistrată la 26 septembrie 2001 la Tribunalul Gorj, reclamanţii au susţinut în esenţă că dispoziţia ar fi nelegală întrucât exproprierea ar fi fost abuzivă şi fără plata despăgubirilor, suprafaţa de teren de 1158 mp este înscrisă în domeniul privat al comunei, aşadar la dispoziţia Primăriei cât şi faptul că aceasta în calitate de deţinător legal nu s-a pronunţat asupra cererilor lor făcute în subsidiar în sensul atribuirii unui alt teren echivalent sau acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor.
Soluţionând cauza în primă instanţă, prin sentinţa nr. 261 din 29 noiembrie 2001, Tribunalul Gorj, secţia civilă, a respins contestaţia ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a considerat că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul expropriat de la autorii contestatorilor ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991, din sentinţa civilă definitivă nr. 4891 din 30 iunie 1992 a Judecătoriei Tg. Cărbuneşti rezultând că pentru suprafaţa de 7295 mp, în litigiu, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea Şcolii generale nr. 2 din comuna Licurici.
Hotărârea primei instanţa a fost menţinută prin Decizia nr. 30 din 13 martie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, ca urmare a respingerii apelului contestatorilor.
Instanţa de apel a considerat la rândul său că apelanţii-contestatori nu ar putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât terenul ar fi intrat în domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991.
Contrar însă celor stabilite de prima instanţă, Curtea a socotit că înşişi contestatorii ar fi beneficiat de prevederile Legii nr. 18/1991, întrucât prin sentinţa civilă nr. 4891 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Tg. Cărbuneşti a fost desfiinţată hotărârea nr. 95/1998 a Comisiei Judeţene Gorj de aplicare a Legii fondului funciar şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lor.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs în termenul şi cu respectarea cerinţelor procedurale, contestatorii C.C.E. şi M.C.C.
Invocând lipsa de temei legal a deciziei atacate, aplicarea greşită a legii şi nesocotirea unor dovezi esenţiale pentru stabilirea regimului juridic real al imobilului, recurenţii au pretins punctual că a fost încălcat dreptul la apărare al contestatorului M.C., s-a omis examinarea şi pronunţarea asupra capătului de cerere privind acordarea unor măsuri reparatorii în echivalent pentru o parte din terenul cerut şi totodată că nu au fost examinate toate motivele de apel.
Recursul se dovedeşte fondat.
În garantarea dreptului fundamental la apărare, potrivit dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ., instanţa poate acorda la cererea părţii un singur termen pentru lipsa de apărare temeinic motivată.
Prin cererea depusă de apelantul M.C.C. înaintea primului termen de judecată (fila 9 dosar apel) s-a solicitat instanţei de apel amânarea judecăţii cu motivarea că apelantul este bolnav, netransportabil şi că doreşte să-şi angajeze un apărător.
În dovedirea cererii, apelantul a depus la dosarul cauzei şi adeverinţa medicală (fila 8 dosar apel) care atestă că la data de 12 martie 2002, cu o zi înaintea termenului, se afla în imposibilitate de deplasare din cauze medicale.
Din a analiza deciziei atacate rezultă însă că instanţa a procedat la dezbaterea în fond a cauzei, la primul termen de judecată, în lipsa apelantului M.C. şi fără să fie luată în discuţie cererea acestuia de amânare pentru lipsa de apărare.
Incontestabil, aceasta reprezintă în condiţiile legii, o încălcare vădită a dreptului la apărare, motiv de natură să conducă, cu precădere, la admiterea apelului şi casarea hotărârii, cu consecinţa rejudecării cauzei.
În rejudecare, instanţa de apel va trebui însă să ţină seama de faptul că în stabilirea temeiului de drept şi în aplicarea dispoziţiilor legii speciale, şi-a întemeiat hotărârea pe constatarea flagrant greşită că reclamanţii ar fi beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991, în raport de care li s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în litigiu, prin sentinţa civilă nr. 4891 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Tg. Cărbuneşti.
Se va observa în acest sens că dimpotrivă din hotărârea evocată, rezultă, cum de altfel au confirmat şi intimaţii, că prin aplicarea Legii nr. 18/1991 s-a dispus constituirea unui drept de proprietate pentru terenul în litigiu, în beneficiul Şcolii generale nr. 2 Licurici şi nu în favoarea moştenitorilor şi totodată că nici Primăria, nici Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj nu au înfăţişat în acest sens un titlu de proprietate emis în condiţiile legii.
În fine, în raport de cele ce se vor constata pe baza probelor cu privire la situaţia juridică actuală reală a terenului, instanţa de rejudecare va trebui să examineze şi cererea recurenţilor-contestatori privind îndreptăţirea lor la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii C.C.E. şi M.C.C. împotriva deciziei nr. 30 din 13 martie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5459/2002. Civil. Revendicare - Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5397/2002. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
