ICCJ. Decizia nr. 5518/2002. Civil. Nulitate partiala titlu de proprietate. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5518
Dosar nr. 4577/2002
Şedinţa publică din 8 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 17 octombrie 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârea atacată a devenit irevocabilă, recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 1717 din 19 octombrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.
S-a susţinut că această decizie a fost dată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi este şi vădit netemeinică.
A fost ataşat dosarul cauzei, în toate fazele sale procesuale, din examinarea căruia rezultă că prin acţiunea înregistrată la 10 noiembrie 1999 pe rolul Judecătoriei Roman, reclamantul A.G.D. a chemat în judecată pârâţii I.G., S.G., M.G., Comisia comunală Oniceni şi Comisia Judeţeană Neamţ pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, solicitând instanţei să constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 42/762, emis pe numele lui I.N., decedat la data de 5 decembrie 1994, pentru sola 12, parcela 200/2, 200/3 şi 200/4, pentru suprafaţa de 11.570 mp, a titlului de proprietate nr. 42728, emis pe numele lui S.T.G., sola 12, parcela 197/1, în suprafaţă de 8946 mp şi a titlului de proprietate nr. 42728 (titular M.G.), pentru sola 12 parcela 202/1 cu suprafaţa de 2607 mp.
La prima zi de înfăţişare reclamantul şi-a modificat acţiunea în sensul că a chemat în judecată şi pe I.R., C.Z., L.E. şi I.E. în calitate de moştenitori ai defunctului I.I.N. şi a renunţat la judecată faţă de pârâtul M.G.
În motivarea acţiunii a susţinut că prin sentinţa civilă nr. 2539/1997 a aceleiaşi instanţe i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 4,02 ha teren dar acesta a fost inclus greşit în titlurile de proprietate atacate, urmare a falsificării suprafeţei înscrise în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1955, din 30 de prăjini în 80 de prăjini.
Judecătoria Roman, prin sentinţa civilă nr. 3987 din 26 septembrie 2000, a admis acţiunea, astfel cum a fost modificată şi restrânsă, în sensul că au fost anulate titlurile de proprietate nr. 42/762 din 5 decembrie 1994, sola 12, parcela 200/2, 200/3 şi 200/4, pentru suprafaţa de 11570 mp şi nr. 42/708 din 18 octombrie 1994, pentru sola 12, parcela 197/2, în suprafaţă de 8946 mp.
Instanţa a reţinut în esenţă că prin sentinţa civilă nr. 2539 din 30 iunie 1997 a Judecătoriei Roman reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 4,02 ha teren, situat pe raza comunei Oniceni, în calitate de moştenitor al defuncţilor A.G. şi A. (părinţi) şi T.E.(bunică). S-a avut de asemenea în vedere că în anul 1955, tatăl reclamantului a vândut o casă şi terenul aferent în satul Pustieta, comuna Oniceni, numitului S.T.G., care ulterior a înstrăinat imobilul către I.N. însă nu aceasta este suprafaţa care face obiectul litigiului.
Cu privire la terenul cuprins în titlul de proprietate emis pârâtului I.N., instanţa a reţinut că acesta a fost înscris în baza contractului de vânzare-cumpărare anterior menţionat, nr. 656/410 din 7 iulie 1955, încheiat pentru 30 prăjini teren.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că reclamantul a făcut dovada dreptului său pentru terenurile înscrise în titlurile de proprietate nr. 42/762 şi 42/708 având în vedere şi concluziile raportului de expertiză tehnică.
Sentinţa judecătoriei a fost menţinută de Tribunalul Neamţ prin Decizia civilă nr. 270 din 22 februarie 2001, cu o motivare similară.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia nr. 1717 din 19 octombrie 2001 a admis recursul pârâţilor împotriva hotărârii pronunţate în apel, pe care a modificat-o în sensul că a admis doar în parte acţiunea şi a anulat titlul de proprietate nr. 42/762 din 5 decembrie 1994 cu privire la suprafaţa de 8289 mp teren înscris în sola 12 parcela 200/3 şi 200/4 în loc de 11570 mp.
Instanţa de recurs a reţinut că pentru suprafaţa de 3281 mp s-a emis titlu de proprietate în favoarea pârâţilor I. în condiţii legale, şi doar diferenţa de 8289 mp teren se cuvenea reclamantului A.G.D. şi în consecinţă trebuie inclusă în titlul de proprietate al acestuia.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Prin recursul în anulare este criticată această din urmă decizie, susţinându-se că ea:
- încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2539 din 30 iunie 1997 pronunţată de Judecătoria Roman şi
- este în contradicţie cu probatoriile administrate ce atestă temeinicia pretenţiilor reclamantului pentru întreaga suprafaţa de teren pretinsă.
Prin memoriu şi întâmpinări, intimatul reclamant a solicitat admiterea recursului în anulare iar intimaţii pârâţi respingerea lui.
Examinând întregul material probator administrat în succesivele faze procesuale, Curtea reţine că recursul în anulare este întemeiat.
Sub un prim aspect este de reţinut că instanţa de recurs a ignorat incidenţa în cauză a principiului autorităţii de lucru judecat, prevăzut de art. 1201 C. civ. şi fundamental pentru stabilitatea raporturilor juridice în ordinea de drept. El exprimă cerinţa ca o acţiune în justiţie să nu poată fi judecată decât o singură dată iar o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă să nu mai fie niciodată repusă în discuţie ori contrazisă.
Pentru a exista identitate de obiect în sensul prevederilor art. 1201 C. civ. nu este necesar ca el să fie formulat în ambele acţiuni în acelaşi mod ci este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de parte este acelaşi. Chiar dacă în primul litigiu dreptul invocat de una dintre părţi s-a discutat numai pe cale incidentă, soluţia dată de instanţă are putere de lucru judecat într-o nouă acţiune în care se încearcă valorificarea aceluiaşi drept.
Or, din actele şi lucrările dosarului rezultă incontestabil că prin sentinţa civilă nr. 1539 din 30 iunie 1997 a Judecătoriei Roman, reclamantului i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 4,02 ha teren, situat pe raza comunei Oniceni, sat Pustieta, în calitate de moştenitor al defuncţilor T.E., A.G. şi A. (bunică şi respectiv părinţi).
Această hotărâre, având caracter definitiv şi irevocabil, a intrat deci în puterea lucrului judecat şi, în consecinţă nu se mai poate pune în discuţie faptul că reclamantul nu s-ar fi adresat cu cerere în acest scop la Comisia locală Oniceni de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Este reală împrejurarea că în dispozitivul sentinţei civile menţionate nu se indică amplasamentul terenului pentru care reclamantului i s-a reconstituit dreptul. Din considerentele sentinţei rezultă însă cu certitudine că suprafaţa de teren în litigiu se află situată pe raza comunei Oniceni, sat Pustieta, în pct. „Poiana" şi „Analogul", din care 3,24 ha provin de la bunica maternă T.E. iar 0,78 ha de la părinţii săi, A.G. şi A. Aceste considerente nu au prin ele însele autoritate de lucru judecat ci în măsura în care explică şi lămuresc, ca în cauza de faţă, dispozitivul şi se reflectă în acesta.
Aşa fiind, instanţa de recurs a înlăturat în mod nejustificat incidenţa prevederilor art. 1201 C. civ., repunând în discuţie o problemă definitiv tranşată şi încălcând principiul autorităţii de lucru judecat, astfel încât a pronunţat o hotărâre nelegală.
Pe de altă parte, din evidenţele registrului agricol pe anii 1951-1955 (filele 36-39 şi 55 dosar fond), sat Pustieta, rezultă că T.E. a figurat cu următoarele suprafeţe de teren: 2 ha predate conform Decretului nr. 308/1953 şi 1,24 ha din care 0,88 ha arabil şi 0,36 fâneţe rămase în proprietate.
Autorul reclamantului, defunctul A.G., a figurat în registrele agricole, sat Pustieta, în anii 1956-1958 (fila 139 dosar fond), cu o suprafaţă totală de 2 ha, până în anul 1956, când se face menţiunea că acest teren a fost vândut.
Este cert însă că terenul în litigiu nu este acelaşi cu cel menţionat în rolul agricol, întrucât acesta a fost predat la stat, urmare a aplicării Decretului nr. 308/1953. O atare împrejurare este confirmată pe deplin de faptul că amplasamentul acestui teren apare clar specificat în pct. „La Poiană", în timp ce în evidenţele agricole nu mai apare înscris la punctul respectiv.
În plus, din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă cu certitudine că terenul reconstituit în favoarea reclamantului, prin hotărârea judecătorească definitivă anterior menţionată, se regăseşte înscris în titlurile de proprietate emise în favoarea celor doi pârâţi.
De altfel, materialul probator administrat în cauză atestă că actul de vânzare-cumpărare nr. 656/410 din 7 iulie 1955, prin care I.E. a dobândit în proprietate suprafaţa de 30 de prăjini teren, pe raza satului Pustieta, de la numita S.E., ş.a., a fost avut în vedere cu prilejul emiterii titlului de proprietate în favoarea defunctului I.N. Trebuie însă făcută precizarea, aşa cum se face şi în recursul în anulare, în sensul că pe cale judecătorească s-a constatat falsificarea acestui document, în sensul înscrierii suprafeţei de 80 de prăjini în loc de 30 de prăjini. Chiar dacă autorul falsului nu a mai putut fi identificat, esenţial este faptul că în acest mod a fost afectată întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamantului.
Rezultă aşadar că, în succesiunea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză, sunt legale şi în acord cu probatoriile administrate cele date în fond şi în apel. Dimpotrivă, Decizia pronunţată în recurs a soluţionat greşit cauza pe fond, fiind, aşa cum s-a arătat, nelegală întrucât a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat şi vădit netemeinică.
În consecinţă, potrivit prevederilor art. 3303 alin. (1) rap. la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite recursul în anulare şi va modifica Decizia Curţii de Apel Bacău în sensul respingerii recursului declarat de pârâţi împotriva deciziei pronunţate de Tribunalul Neamţ, ce va fi păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1717 din 19 februarie 2001 a Curţii de Apel Bacău.
Modifică Decizia în sensul că respinge recursul declarat de pârâţii I.G., S.G., M.G., Comisia Comunală Oniceni şi Comisia Judeţeană Neamţ pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 împotriva deciziei civile nr. 270 din 22 februarie 2001 a Tribunalului Neamţ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5667/2002. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5459/2002. Civil. Revendicare - Legea... → |
|---|
