ICCJ. Decizia nr. 5667/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5667
Dosar nr. 5664/2002
Şedinţa publică din 18 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 608 din 19 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantei P.S., iniţiată la 15 martie 2000, prin care a solicitat în contradictoriu cu Consiliul general al municipiului Bucureşti şi D.G.F.P.C.F.S. să se constate inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 cu privire la imobilul situat în Bucureşti, ce a aparţinut tatălui său I.G. şi în consecinţă să se dispună obligarea pârâtelor la plata contravalorii imobilului compus din teren în suprafaţă de 815 mp şi 3 construcţii, cu titlu de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte că autorul său se încadra în situaţia de excepţie prevăzută de art. 2 din Decretul nr. 92/1950, neputându-se stabili dacă acesta era angajat şi unitatea la care ar fi fost funcţionar.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 440 din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pentru aceleaşi considerente, avându-se în vedere că nu s-a putut stabili ocupaţia autorului reclamantei la data naţionalizării.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recursul de faţă, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii; se susţine că a fost nesocotit faptul că I.G. a îndeplinit funcţia de subdirector clasa a doua la Departamentul administrativ din Întreprinderea Creditul Internaţional al Raionului Tudor Vladimirescu.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis, potrivit celor ce urmează:
Potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 524/1953, nu intră sub incidenţa decretului de faţă şi nu pot fi naţionalizate imobilele clădite proprietatea muncitorilor şi pensionarilor proveniţi din muncitori, precum şi a funcţionarilor, micilor meseriaşi, intelectualilor profesionişti şi a celorlalţi pensionari, proveniţi din muncă.
Recurenta a solicitat ca în temeiul acestui text să se constate că tatăl său, I.G., al cărui unic succesor este, în calitate de fiică, se încadrează în această categorie de persoane exceptate de la naţionalizare.
Instanţa de apel, ca şi tribunalul de altfel, au respins acest prim capăt de cerere, întrucât nu s-a stabilit ocupaţia celui în cauză la data naţionalizării.
Din cuprinsul textului redat, rezultă că nu numai anumite categorii de funcţionari sunt exceptaţi de la naţionalizare, ci şi toate categoriile de pensionari, proveniţi din muncă.
Tatăl reclamantei a fost în mod necontestat pensionar atât înainte de aplicarea decretului de naţionalizare, cât şi după această dată, pe parcurs fiind reîncadrat. Actul nou depus în recurs, anume Decizia civilă nr. 80234 din 3 mai 1949 emisă de Ministerul Muncii şi Prevederilor Sociale, atestă stabilirea pensiei pentru I.G. cu începere de la 1 ianuarie 1949, în funcţie de stagiul în câmpul muncii, corespunzător funcţiei de subdirector clasa II Credit Internaţional, pensia fiind stabilită în raport de ultimele 12 luni de activitate, ale titularului, ce se încadrează în categoria de muncă III.
În raport şi de acest act nou, urmează a se reţine în cauză că autorul reclamantei se încadrează în categoria persoanelor exceptate de naţionalizare, el neputând fi asimilat situaţiei reglementată de art. I din acelaşi act normativ, ce viza alte categorii de persoane, în principal marii industriaşi, moşieri, exploatatori de locuinţe, ceea ce nu este cazul în speţă.
De aceea, pentru că instanţa de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor redate şi pentru că în condiţiile date, nu s-a dat o soluţie cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, ce vizează despăgubirile solicitate, recursul de faţă va fi admis în sensul casării deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta P.S. împotriva deciziei civile nr. 440 din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 568/2002. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5518/2002. Civil. Nulitate partiala titlu de... → |
|---|
