ICCJ. Decizia nr. 5597/2002. Civil. LG. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5597
Dosar nr. 4824/2002
Şedinţa publică din 14 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 45 din 6 septembrie 2002, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul civil promovat de apelanta – contestatoare D.A. împotriva sentinţei civile nr. 319 din 29 mai 2002 pronunţată de Tribunalul Bacău în contradictoriu cu intimata – pârâtă Primăria Comunei Dămieneşti, Judeţul Bacău.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta D.A. a chemat în judecată Primăria Comunei Dămieneşti, contestând dispoziţia nr. 152 din 2 aprilie 2002, prin care i s-a respins notificarea nr. 420/2001, referitoare la retrocedarea proprietăţii şi folosinţei imobilului situat în comuna Dămieneşti.
Tribunalul Bacău, prin sentinţa civilă nr. 319 din 29 mai 2002 a respins contestaţia ca nefondată, reţinând că prin dispoziţia nr. 152 din 2 aprilie 2002, Primarul Comunei Dămieneşti a respins ca nefondată notificarea adresată de contestatoare, cu motivarea că imobilele sunt ocupate de un moştenitor, în baza certificatului de moştenitor, iar pentru terenuri s-a emis titlu de proprietate în condiţiile Legii fondului funciar, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, apreciind că este nelegală şi netemeinică deoarece nu s-a ţinut seama de actele înfăţişate, respectiv, testamentele din 16 august 1956 şi 1963, dându-se valoare certificatului de moştenitor nr. 575 din 17 mai 1984 care conţine consemnări greşite, ce au condus şi la pronunţarea sentinţei civile nr. 319/2002.
Curtea de Apel Bacău a constatat că apelul nu este întemeiat.
S-a reţinut că deşi a formulat o contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001, în realitate, apelanta este nemulţumită de modul cum s-a dezbătut succesiunea părinţilor săi şi de conţinutul titlurilor de proprietate nr. 142496/1991 şi nr. 142791/1994, în ceea ce priveşte persoanele în favoarea cărora au fost emise. Aceste chestiuni, însă, nu pot forma obiectul analizei pe calea procedurii speciale deschise de Legea nr. 10/2001, ci eventual al unor acţiuni de drept comun de revendicare imobiliară sau de anulare a actelor ce s-au încheiat în dispreţul legii.
Pe cale de consecinţă, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Bacău, reclamanta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege.
În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de apel nu a reţinut problema principală din dosar şi anume, faptul că Primăria a emis titlu de proprietate pe numele reclamantei dar împreună cu sora sa, T.M., în condiţiile în care reclamanta beneficia de un testament olograf. Mai mult decât atât, pentru o suprafaţă de 2,58 ha, s-ar fi emis titlu doar pe numele surorii sale. În concluzie, s-a solicitat anularea titlurilor de proprietate emise, a contractelor de vânzare cumpărare pe care T.M. le-a încheiat cu fiul său şi anularea certificatului de moştenitor nr. 575 din 17 mai 1984.
La 28 mai 2003, în condiţiile în care procedura de citare fusese legal îndeplinită cu toate părţile din proces şi nici una dintre acestea nu solicitase judecarea în lipsă, Curtea Supremă de Justiţie, aşa cum rezultă din încheierea de la acea dată, a constatat incidente dispoziţiile art. 242 pct. 2 C. proc. civ., şi, faţă de împrejurarea că nici una dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii, a dispus suspendarea cauzei.
La data de 14 iulie 2004, recurenta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, arătând că la termenul din 28 mai 2003 nu s-a putut prezenta la judecată.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
În cauza de faţă, judecata recursului a fost suspendată la data de 28 mai 2003 iar cererea de repunere pe rol a fost formulată la 14 iulie 2004, deci la 1 an şi două luni de la ultimul act de procedură.
În condiţiile în care recurenta nu a dovedit nici o împrejurare de natură a duce la concluzia că lăsarea în nelucrare a cauzei nu îi este imputabilă şi observând că nu a operat nici unul dintre motivele de întrerupere a perimării, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva deciziei civile nr. 45 din 6 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 42/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5583/2002. Civil. Obligatia de a face -... → |
|---|
