ICCJ. Decizia nr. 5583/2002. Civil. Obligatia de a face - incheiere contracte de concesiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5583
Dosar nr. 4798/2002
Şedinţa publică din 13 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Reclamanta B.A. SA, Administraţia Centrală, cu sediul în Bucureşti, a chemat în judecată la data de 27 aprilie 2001 pe pârâtul Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate pârâtele să încheie cu reclamanta contractele de concesiune privind suprafeţele de teren aferente blocului M/17, tronsoanele II şi III din Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că în anul 1995 între SC V. SA în calitate de vânzătoare şi B.A. SA în calitate de cumpărătoare s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9661 din 24 septembrie 1996 având ca obiect tronsonul III al imobilului din Bucureşti, iar în anul 1999 s-a încheiat convenţia de dare în plată între SC C.G. SRL şi B.A. SA legalizată sub nr. 4651 din 31 iulie 2000 având ca obiect tronsonul II al aceluiaşi imobil.
Pentru tronsonul II menţionat mai sus reclamanta arată că i s-a constatat dreptul de proprietate prin sentinţa civilă nr. 4676 din 4 mai 1999 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 2701/1999.
Terenul aferent acestor construcţii nu a făcut obiectul contractelor arătate deoarece deţinătorii imobilului nu le aveau în proprietate, fiind atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiei.
B.A. SA a achitat taxa de concesiune solicitată de Primăria Municipiului Bucureşti, în sumă de 217.569.371 lei aferentă anilor 1998-2000, dar Primăria a refuzat în mod repetat să încheie contractele de concesiune pentru imobilul menţionat.
În drept acţiunea este întemeiată pe prevederile art. 34 din Legea nr. 50/1991, art. 5/1.1 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997 aprobate prin HG nr. 450/1999.
Prin încheierea dată în şedinţa de judecată la 16 mai 2001, cauza a fost scoasă de pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, unde a fost iniţial înregistrată şi trimisă spre competentă soluţionare la secţia civilă a aceluiaşi tribunal unde a fost înregistrată sub nr. 4125/2001.
Pe baza probelor administrate în cauză Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 598 din 14 septembrie 2001 prin care a respins acţiunea formulată de B.A. SA împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primar, ca nefondată.
În motivarea hotărârii instanţa arată că terenurile care fac parte din domeniul public, ca în speţă, se concesionează prin negocieri directe între concedent şi concesionar, reclamanta nefăcând dovada iniţierii unor asemenea negocieri.
Împotriva sentinţei civile nr. 598 din 14 septembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a declarat apel B.A. R. SA Bucureşti, succesoarea fostei B.A. SA, care critică hotărârea pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie arătând în esenţă următoarele :
- deşi instanţa de fond reţine că terenul pe care este construit imobilul nu a intrat în preţul de vânzare-cumpărare al clădirii, fiind atribuit doar în folosinţă cumpărătorului pe durata existenţei clădirii respinge acţiunea ca nefondată cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada că a întreprins demersurile necesare încheierii contractului de concesiune, reţinând în acelaşi timp că au fost depuse la dosarul cauzei o serie de adrese emise către Primăria Municipiului Bucureşti.
- în considerentele sentinţei se menţionează că terenurile care alcătuiesc domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, nu pot fi atribuite decât prin contract de concesiune încheiat prin negociere directă între concedent şi concesionar, dar respinge acţiunea ca nefondată, deşi s-a dovedit că pârâta întârzie în mod nejustificat încheierea contractului de concesiune,
- instanţa nu a avut în vedere temeiurile de drept pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea şi anume prevederile art. 34 din Legea nr. 50/1991, art. 5/1.1 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997 aprobate prin HG nr. 450/1999, art. 321 alin. (3) teza finală din OUG nr. 88/1997.
Prin Decizia civilă nr. 311 din 3 septembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, se admite apelul declarat de reclamanta B.A.R. şi se schimbă în tot sentinţa apelată nr. 598 din 14 septembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, în sensul că se admite acţiunea şi obligă pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti să încheie cu reclamanta contracte de concesiune privind suprafeţele de teren aferente blocului M.17 tronsoanele II şi III din Bucureşti.
Instanţa a apreciat faţă de probele administrate (contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile, convenţie de dare în plată, acte adiţionale la contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu SC V. SA proces verbal de recepţie finală, sentinţa civilă nr. 4676 din 4 mai 1999 pronunţată de Judecătoria sectorului III Bucureşti) că reclamanta B.A.R. având drept de proprietate asupra tronsoanelor II şi III ale blocului M/17 din Bucureşti, construcţie pe terenul aparţinând pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti este îndreptăţită la concesionarea acestor terenuri, potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, art. 321 alin. (3) din OUG nr. 88/1997 introduse prin Legea nr. 99/1999 iar refuzul pârâtului de a încheia contractele de concesiune este nejustificat.
Împotriva deciziei civile nr. 311/2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat la 30 septembrie 2002 recurs pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora arată în esenţă următoarele:
- greşit s-a admis apelul reclamantei B.A.R., deoarece terenul aferent construcţiei a fost atribuit în folosinţă pe toată durata existenţei construcţiei;
- reclamanta nu a făcut dovada că ar fi întreprins demersuri pentru încheierea contractelor de concesiune.
Recursul declarat de pârâtă urmează a fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta deşi invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu arată în motivarea recursului care au fost prevederile legale încălcate de instanţa de apel prin admiterea apelului declarat de către reclamantă şi nici în ce constă aplicarea greşită a legii în raport cu textele de lege precizate în considerentele deciziei şi care au fundamentat soluţia pronunţată de instanţa de apel, iar cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu se motivează care sunt mijloacele de apărare sau dovezile administrate asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat deşi ar fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Este de observat că nici în faza de judecată în faţa instanţei de fond şi nici în apel recurenta nu a administrat nici o probă în combaterea acţiunii şi nici nu a formulat întâmpinare prin care să răspundă la acţiunea reclamantei şi să solicite probe în apărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 311 din 3 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5597/2002. Civil. LG. 10/2001. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1801/2002. Civil → |
|---|
