ICCJ. Decizia nr. 5717/2002. Civil. Anulare partiala titlu de proprietate. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5717
Dosar nr. 4448/2002
Şedinţa publică din 20 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 27 octombrie 2000 la Judecătoria Focşani, reclamanta P.S. a chemat în judecată pe pârâţii T.T., T.V. şi T.A., cerând ca în contradictoriu cu aceştia şi cu Comisia judeţeană Vrancea pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, să se dispună anularea parţială a titlului de proprietate nr. 112785/1998 emis de Comisia judeţeană Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în sensul menţinerii titlului exclusiv în favoarea sa ca unică moştenitoare legală a defunctului T.I. decedat la 20 mai 1966 şi a înlăturării calităţii de beneficiar pentru ceilalţi moştenitori.
Reclamanta a susţinut în esenţă că emiterea titlului de proprietate ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparţinut tatălui său defunctul T.I., şi în favoarea moştenitorilor T.T. şi T.N. autoarea pârâţilor T.V. şi T.A., este nelegală, întrucât aceştia au renunţat expres la succesiune.
În dovedirea susţinerilor au fost înfăţişate instanţei certificatul de moştenitor nr. 338/1996 emis de notariatul de Stat Vrancea, care atestă că unica moştenitoare legală a defunctului T.I. decedat la 20 mai 1966 este reclamanta P.S., cât şi faptul că au făcut declaraţii exprese de renunţare la succesiune înregistrate sub nr. 455 – 461/1966 în Registrul de renunţări, moştenitorii T.V., D.I., H.M., P.L., T.T. şi T.N.
Soluţionând cauza în primă instanţă, Judecătoria Focşani judeţul Vrancea a respins acţiunea ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 93 din 17 ianuarie 2001.
Instanţa de fond a considerat că potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 moştenitorii care au cerut reconstituirea dreptului de proprietate cu respectarea cerinţelor legale prevăzute de legea specială sunt socotiţi ca fiind repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii autorului lor, renunţarea expresă la succesiune făcută la decesul acestuia din urmă, referindu-se la bunurile existente atunci în patrimoniul succesoral, respectiv casa de locuit şi terenul aferent de 800 mp.
Hotărârea primei instanţe a fost confirmată de Tribunalul Vrancea ca instanţă de apel prin Decizia civilă nr. 353 din 30 aprilie 2001, prin respingerea apelului reclamantei.
Urmare a admiterii recursului reclamantei, Curtea de Apel Galaţi secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 1113 din 10 octombrie 2001, a modificat hotărârea instanţei de apel, a admis apelul şi a schimbat hotărârea primei instanţe în sensul că a admis acţiunea şi a dispus modificarea titlului de proprietate în sensul înlăturării calităţii de beneficiar al dreptului de proprietate asupra terenurilor menţionate în cuprinsul actului, şi calităţii de moştenitor, a pârâtei T.T. şi a defunctei T.N.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a constatat că prin hotărârile pronunţate, au fost greşit interpretate dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, considerându-se fără temei legal că şi renunţătorii ar putea fi repuşi în termenul de acceptare a moştenirii în privinţa bunurilor care intră în domeniul de aplicare al legii speciale, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 696 C. civ. potrivit cărora renunţătorii care au declarat expres că renunţă la drepturile lor succesorale, sunt socotiţi că nu au fost niciodată moştenitori.
S-a reţinut totodată că implicit instanţele au interpretat greşit dispoziţiile art. 701 C. civ. în privinţa posibilităţii acceptării ulterioare a succesiunii de către renunţători, întrucât retractarea renunţării era posibilă numai în cadrul termenului de opţiune succesorală şi numai înainte ca moştenirea să fi fost acceptată de un alt moştenitor.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat la 9 octombrie 2002, recursul în anulare de faţă întemeiat pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
Invocându-se încălcarea esenţială a legii cu consecinţa soluţionării greşite a cauzei pe fond, s-a susţinut că potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată moştenitorii sunt socotiţi ca fiind repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor, considerându-se că au acceptat succesiunea prin cererea adresată comisiei pentru aplicarea legii fondului funciar, deoarece la data deschiderii succesiunii terenurile la care se referă legea nu se aflau în circuitul civil.
Totodată s-a arătat că în cadrul procedural stabilit prin legea specială, dispoziţiile legale menţionate profita atât moştenitorilor acceptanţi cât şi renunţătorilor, întrucât legiuitorul nu distinge, iar cererea adresată comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 are valoare de retractare a renunţării.
Recursul în anulare nu este fondat.
În concordanţă cu cele statuate prin dispoziţiile art. 696, art. 697 şi urm. C. civ., eredele ce renunţă la moştenire este considerat că nu a fost niciodată erede, partea sa profitând coerezilor acceptanţi, în afară de cazul în care, dacă succesiunea nu a fost deja acceptată de alţi erezi şi dreptul de a accepta nu s-a prescris, acesta revine asupra renunţării în condiţiile legii.
Totodată datorită indivizibilităţii succesiunii, renunţarea se întinde asupra întregului patrimoniu succesoral, indiferent dacă bunurile existau în succesiune la data deschiderii sau urmau să intre în masa succesorală ulterior.
În esenţă, potrivit legii, renunţarea la succesiune este echivalentă cu renunţarea la calitatea de moştenitor.
Aşa fiind dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 republicată, care sunt explicit şi exclusiv aplicabile moştenitorilor indiferent în ce modalitate şi cât au acceptat din succesiune, nu se pot extinde pe cale de interpretare, adăugându-se astfel la lege, şi cu privire la foştii erezi care şi-au repudiat de bună voie această calitate prin renunţare expresă la moştenirea cuprinzând bunuri prezente şi viitoare, independent de motivele pentru care au făcut-o.
Ca urmare, recursul în anulare se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1113/R din 10 octombrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5387/2002. Civil. Contestatie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 5666/2002. Civil. Revendicare. Recurs → |
---|