ICCJ. Decizia nr. 5726/2002. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5726
Dosar nr. 499/2/2002
Şedinţa publică din 9 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2001, reclamanta S.R.L. a formulat contestaţie, în baza Legii nr. 10/2001, împotriva dispoziţiei nr. 59 din 8 august 2001 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti cu motivarea că după ce printr-o primă dispoziţie nr. 53 din 19 iulie 2001 i s-a restituit imobilul din sector 1, această dispoziţie a fost anulată, fără ca să se dea o dispoziţie de răspuns la cererea sa de restituire în natură a imobilului revendicat.
La data de 11 martie 2002, reclamanta şi-a precizat cererea în sensul că atacă dispoziţia nr. 59 din 8 martie 2001 precum şi dispoziţia nr. 239 din 12 februarie 2003 prin care s-a revenit asupra dispoziţiei iniţiale nr. 53 din 19 iulie 2001 şi s-a refuzat restituirea imobilului din Bucureşti.
În cauza s-a formulat de către G.C.C. o cerere de intervenţie în interesul pârâtului prin care a solicitat respingerea acţiunii.
Fiind astfel investit, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 322 din 12 aprilie 2002, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ca neîntemeiată şi a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva dispoziţiilor nr. 59 din 8 august 2001 şi nr. 239 din 12 februarie 2002 emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că reclamanta este moştenitoarea deţinătoarei iniţiale a imobilului, E.C însă la data preluării de către stat a imobilului aceasta nu mai era proprietara imobilului a cărui restituire în natură s-a solicitat, deoarece actul său de proprietate din 2 septembrie 1945 transcris sub nr. 12.909 din 4 august 1945 a fost anulat, iar prin rezoluţia înregistrată sub nr. 62357 din 6 octombrie 1947 a fost anulată transcrierea acestui act, imobilul fiind înscris pe numele Administraţiei Asigurărilor de Stat din URSS.
În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că deciziile contestate sunt legale şi temeinice.
Soluţia primei instanţe a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, care, prin Decizia nr. 1468 A din 26 octombrie 2005, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta S.R.L. a declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Deşi redactarea este confuză, se înţelege că reclamanta critică soluţiile pronunţate prin aceea că în mod greşit prima instanţă i-a respins acţiunea întrucât Primarul General al Municipiului Bucureşti nu mai putea reveni asupra dispoziţiei nr. 53 din 19 iulie 2001, aşa încât dispoziţia de anulare nr. 59 din 8 august 2001 este nelegală.
Mai susţine că s-a reţinut în mod greşit că autoarea sa nu era proprietara imobilului, deoarece titlul acesteia transcris nu putea fi anulat în mod legal decât de o instanţă de judecată, anularea transcrierii pe cale de rezoluţie în favoarea Puterii ocupante URSS neavând nici un efect juridic.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima susţinere, aceasta nu poate fi primită, în condiţiile în care atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut în mod just că dispoziţiile contestate emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, îşi menţin caracterul de act juridic administrativ ce poate fi revocat unilateral de organul emitent dacă nu a intrat în circuitul civil.
Or, dispoziţia nr. 53 din 19 iulie 2001 emisă iniţial, prin care se restituia în natură reclamantei imobilul în litigiu, nu a intrat în circuitul civil deoarece dreptul de proprietate nu a fost întabulat în cartea funciară şi nu a devenit astfel opozabil terţilor până la emiterea dispoziţiei de anulare nr. 59 din 8 august 2001.
Nici cea de a doua susţinere nu poate fi primită întrucât, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, prin sentinţa civilă nr. 3290 din 12 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5671 din 18 octombrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a hotărât cu putere de lucru judecat că excepţiile nulităţii transcrierii şi a nulităţii operaţiunii de radiere a transcrierii nr. 12.909 din 4 august 1945 sunt neîntemeiate deoarece au avut drept temei Decizia unui organ competent (Comisia de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice) potrivit abilităţii legale de la acel moment (Legea nr. 91 din 9 februarie 1945).
Ca atare, în mod corect atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut că la data preluării de către stat a imobilului autoarea reclamantei nu mai avea calitatea de proprietar şi în consecinţă, nici dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 nu îi sunt aplicabile.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1468 A din 26 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6800/2002. Civil. Actiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 356/2002. Civil. Constatare drept de... → |
|---|
