ICCJ. Decizia nr. 5727/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5727
Dosar nr. 2156/2002
Şedinţa publică din 20 octombrie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 octombrie 1999 reclamanţii Z.M.P. şi D.M.A. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din parter, două etaje şi teren de 281 mp.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că autorul lor Z.G.N., de profesie avocat, a dobândit proprietatea imobilului revendicat în anul 1938 prin act autentic şi transcris. În anul 1945, prin act autentic, Z.G.N. a donat reclamanţilor parterul şi etajul I ale imobilului, donatorul păstrându-şi proprietatea etajului II. În mod arbitrar prin Decizia nr. 14065 din 27 august 1951 a fostului Sfat Popular al Capitalei imobilul a fost trecut în proprietatea statului.
Prin petiţiile aflate la dosar de fond reclamanţii Z.M.P. şi D.M.A. şi-au întregit acţiunea introductivă de instanţă în sensul că au cerut să se dispună nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3342/24.018/1997 şi nr. 2434/27.433/1996 încheiate în condiţiile Legii 112/1995 cu referire la apartamentul nr. 8 al imobilului revendicat. Totodată, reclamanţii au solicitat citarea în cauză, în calitate de pârâţi, a cumpărătorilor M.M. şi C.C.V.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 311 din 2 aprilie 2001, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor, astfel cum a fost completată, cu motivarea că nu s-a făcut dovada faptului că proprietarii nemişcătorului făceau parte din categoriile de persoane exceptate de naţionalizare, iar contractele de vânzare-cumpărare încheiate de pârâţii M.M. şi C.C.V au fost instrumentate valabil, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de reclamantul D.M.A. şi de Z.B., persoană introdusă în cauză în calitate de succesoare a reclamantului Z.M.P., au fost admise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 657 din 21 decembrie 2001, a schimbat hotărârea tribunalului, în sensul că a respins acţiunea reclamanţilor ca inadmisibilă.
Pentru a decide astfel, instanţa nu a soluţionat apelul în temeiul motivelor formulate de reclamanţi, ci a invocat din oficiu două motive de ordine publică referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi la neîndeplinirea condiţiei coparticipării procesuale pasive obligatorii.
Cu referire la primul motiv, Curtea de Apel Bucureşti a motivat că acţiunea în revendicare priveşte atât apartamentul nr. 8, cumpărat de pârâţii persoane fizice, cât şi restul apartamentelor situate în imobilul din Bucureşti, cu referire la care nu există date că ar fi fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995. Interpretând prevederile art. 1-4 şi art. 11 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 şi art. 121-123 din Legea nr. 215/2001, instanţa de apel a decis că atât în capătul de cerere privind revendicarea imobilului, cât şi în cel referitor la nulitatea celor două contracte, Municipiul Bucureşti are calitate procesuală pasivă, iar nu şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, chemat în judecată de către reclamanţi.
Cu privire la cel de al doilea motiv de ordine publică invocat din oficiu, instanţa de apel a constatat că numitele C.G. şi M.E., părţi contractante (cumpărătoare) în actele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se pretinde, nu au fost chemate în judecată de reclamanţi, prezenţa lor în proces fiind necesară şi în capătul de cerere referitor la revendicarea care se presupune, obligatoriu, operaţiunea juridică de comparare a titlurilor.
Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii D.A.M. şi Z.B.(moştenitoarea lui Z.M.P.).
Întrucât după promovarea recursului a decedat şi reclamantul D.A.M., a fost introdus în cauză, în aceeaşi calitate, moştenitorul P.M.D.(certificatul de calitate de moştenitor nr. 2 din 17 ianuarie 2003 eliberat de B.N.P. L.G., dosar de recurs).
În dezvoltarea recursului reclamanţii au formulat următoarele critici: în mod greşit instanţa de apel a rezolvat aspectul referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti; la data când reclamanţii şi-au întregit acţiunea introductivă de instanţă aveau cunoştinţă de situaţia juridică a apartamentului vândut doar din adresele întocmite de pârât din care rezultă calitatea de cumpărători doar în persoana celor doi pârâţi; stabilirea cadrului procesual, conform principiului disponibilităţii, aparţine reclamantului, astfel că nechemarea în judecată a persoanelor indicate de instanţa de apel, nu impietează asupra valabilităţii cererii, ci doar asupra opozabilităţii sale.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:
Potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului asupra bunurilor care au intrat în proprietatea sa în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar în conformitate cu art. 12 alin. (5) din aceeaşi lege, în litigiile care privesc astfel de bunuri, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, iar unităţile administrativ-teritoriale, de către consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului. Acesta poate desemna un alt funcţionar de stat sau un avocat care să-l reprezinte în instanţă.
Dispoziţiile legale citate se armonizează cu cele cuprinse în legile, succesive, ale administraţiei publice locale (Legea nr. 59/1991, în vigoare la data introducerii acţiunii şi Legea nr. 215/2001), potrivit cărora administraţia publică a municipiului Bucureşti se realizează de către consiliile locale ale sectoarelor Municipiului Bucureşti şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca autorităţi deliberative, precum şi de către primarii sectoarelor şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, ca autorităţi executive.
În considerarea celor ce preced, se constată că pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă, soluţia contrară adoptată de instanţa de apel nefiind legală.
Cu referire la cel de al doilea motiv de ordine publică ce priveşte nerespectarea condiţiei coparticipării procesuale pasive obligatorii, în considerarea căruia instanţa de apel a respins acţiunea reclamanţilor ca inadmisibilă, se constată următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2434/27433 din 20 decembrie 1996 (dosar de fond) SC H.N. SA., ca reprezentantă a Primăriei Municipiului Bucureşti a vândut soţilor C.C.V. şi C.G. o parte din apartamentul nr. 8 al imobilului din Bucureşti, iar prin contractul nr. 3342/24.018 din 14 februarie 1997, aceeaşi vânzătoare a vândut soţilor M.M. şi M.E. o altă porţiune a aceluiaşi apartament (câte două camere şi dependinţe, o parte comune, pentru fiecare categorie de cumpărători).
Respingând ca inadmisibilă acţiunea, atât cu referire la capătul de cerere privind revendicarea, cât şi în ceea ce priveşte nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare, instanţa de apel a reproşat reclamanţilor că nu au cerut chemarea în judecată a tuturor cumpărătorilor. Reproşul putea fi şi mai energic pentru că reclamanţii nu au cerut chemarea în judecată nici a SC H.N. SA., societate care a realizat în fapt operaţiunea juridică a vânzării şi întrucât acţiunea în nulitate este strâns legată de cauza actului juridic, ca expresie a poziţiei subiective a părţilor faţă de contractul încheiat, se impunea, obligatoriu, chemarea în judecată şi a acestei societăţi, care a încheiat efectiv contractele şi care este parte prin organele sale de conducere în actele juridice atacate în justiţie.
Pe de altă parte, este reală afirmaţia recurenţilor-reclamanţi potrivit căreia la data întregirii acţiunii cu capătul de cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, nu cunoşteau situaţia juridică a apartamentului decât din adresa nr. MF/30.041 din 6 ianuarie 2000 a Primăriei Municipiului Bucureşti (dosar de fond) din care rezulta numai numărul şi data contractelor, iar calitatea de cumpărători o aveau numai cele două persoane fizice cu referire la care s-a întregit acţiunea în nulitate.
Eroarea în care s-au aflat reclamanţii la acea dată este de înţeles pentru că ei nefiind părţi în aceste contracte, actele juridice reprezentau, ca pentru orice alt terţ, un fapt juridic.
Potrivit art. 47 C. proc. civ., mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţiune comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză.
Textul citat reglementează litisconsorţiul sau coparticiparea procesuală care, în conformitate cu poziţia părţilor, poate fi activă, pasivă sau mixtă. Deşi în principiu, în funcţie de rolul voinţei părţilor în formarea sa, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, sunt situaţii în care, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară. Este cazul, exempli gratia, proceselor privitoare la sistarea stării de indiviziune, litigiu unde trebuie să participe toţi coproprietarii, întrucât, în caz contrar, partajul este nul (art. 797 C. civ.).
Distincţia dintre litisconsorţiul facultativ şi cel necesar (obligatoriu) prezintă importanţă şi pentru speţa de faţă, deoarece jurisprudenţa este unanimă în a considera că dintr-o acţiune în anulare sau nulitatea unui contract instanţa trebuie să constate nevalabilitatea actului juridic faţă de toate părţile şi întrucât pronunţarea unei hotărâri uniforme reprezintă o necesitate obiectivă, în materia nulităţilor actelor juridice litisconsorţiul este întotdeauna necesar, obligatoriu şi unitar.
Dacă instanţa de apel a apreciat corect că datorită naturii litigiului coparticiparea procesuală pasivă este obligatorie, se constată totuşi că soluţia adoptată este greşită întrucât instanţa de control judiciar a transformat un motiv de ordine publică care conducea, inevitabil, la desfiinţarea sentinţei pentru nerespectarea de către tribunal a prevederilor art. 47 C. proc. civ., într-o excepţie peremptorie legată de respingerea acţiunii ca inadmisibilă, ceea ce a obstaculat soluţionarea pe fond a litigiului şi a împiedicat pe reclamanţi să-şi valorifice în justiţie un drept cu referire la care pretind că pârâţii l-au încălcat.
De altfel, admiţând apelul, schimbând sentinţa şi respingând acţiunea ca inadmisibilă, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 296 C. proc. civ. întrucât a creat reclamanţilor o situaţie mai grea în propria cale de atac.
În temeiul motivului de ordine publică analizat, instanţa de apel trebuia să constate că tribunalul a fost lipsit de rolul activ pe care îl impunea art. 129 şi art. 130 C. proc. civ. şi care obliga instanţa de fond să nu poată hotărî asupra valabilităţii a două acte juridice până nu punea în vedere reclamanţilor că au obligaţia legală de a cere citarea în cauză a tuturor părţilor ce au încheiat contractele atacate în justiţie. Soluţia de respingere a acţiunii era de primit numai atunci când reclamanţii ar fi refuzat, fără o justificare reală şi serioasă, chemarea în judecată şi a celorlalte persoane din contractele atacate.
Întrucât curtea de apel nu a procedat astfel, se impune admiterea recursului declarat de reclamanţi, casarea deciziei şi reluarea judecăţii în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul D.A.M., continuat de moştenitorul P.M.D. şi de reclamanta Z.B. împotriva deciziei nr. 657 din 21 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 620/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 568/2002. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
