ICCJ. Decizia nr. 5816/2002. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5816
Dosar nr. 5611/2002
Şedinţa publică din 22 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 149 din 25 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C.M.E. invocată de pârâta SC C. SA SINAIA.
A fost admisă în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta C.M.E. prin mandatar S.V.E., în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Buşteni prin Primar, SC C. SA SINAIA şi SC D. SRL Bucureşti.
A fost admisă cererea de chemare în judecată a altei persoane formulată de reclamanta C.M.E. în contradictoriu cu intervenienta forţată L.A.M., şi în consecinţă:
S-a constatat că reclamanta şi intervenienta sunt proprietare, prin moştenire, ale imobilului situat în Buşteni, la pct. „Piatra Arsă", Drumul Naţional nr.1, km.127, compus din două vile şi teren de 12.360,87 mp.
S-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18 februarie 1993 între pârâtele SC C. SA SINAIA în calitate de vânzător şi SC D. SRL Bucureşti în calitate de cumpărător, în ce priveşte obiectul material, respectiv construcţiile „Vila Mare" şi „Vilă mică" cuprinse de Complexul Turistic „Vadul Cerbului" situat în Buşteni, DN 1km.127.
Au fost obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul compus din „Vila Mare" şi „Vila mică" şi suprafaţa de 12.360 mp teren identificat conform exp. T.M.
S-a dispus evacuarea pârâtelor SC C. SA si SC D. SRL din imobilele identificate astfel.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect înscrierea dreptului de proprietate. A fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
S-a reţinut în esenţă că imobilul a constituit proprietatea autoarei reclamantei şi intervenientei, fiind preluat abuziv, fără titlu valabil, de către statul român, prin Decret nr. 92/1950, situaţie în care statul Român nu a fost niciodată titularul dreptului de proprietate şi nu putea transmite un astfel de drept.
În ce priveşte transmiterea de proprietate de la pârâta SC C. SA către pârâta SC D. SRL, prin vânzare-cumpărare, aceasta nu a fost valabilă, nepunându-se invoca de subdobânditor buna credinţă, întrucât acesta a cunoscut că imobilul cumpărat era revendicat de reclamantă iar pe de altă parte, actul a fost încheiat şi în fraudarea legii.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 64 din 19 septembrie 2002.
A respins ca tardiv apelul declarat împotriva sentinţei de către oraşul Buşteni prin Primar.
A anulat ca netimbrată cererea de intervenţie formulată în interesul apelantei pârâte SC C. SA Sinaia de către intervenientul I.M.
A respins apelurile declarate de pârâtele SC C. SA Sinaia şi SC D. SRL Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova a fost legal soluţionată de instanţa de fond şi, în raport de cadrul procesual fixat de pârâte nu se justifică intervenţia instanţei pentru introducerea în cauză a altor persoane (APAPS, Ministerul Turismului).
Legală şi temeinică este soluţia tribunalului şi în ce priveşte inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 autoarea reclamantelor, ca şi soţul ei, fiind exceptaţi de la naţionalizare.
Nevalabilitatea titlului statului atrage consecinţa recunoaşterii dreptului de proprietate al numitei I.E. şi infirmarea dreptului apelantelor care nu puteau dobândi de la transmităţorul lor, Statul, mai mult decât acesta însăşi avea, la aceasta adăugându-se lipsa bunei credinţe a subdobânditoarei.
Ca urmare, legal s-au comparat cele două titluri, dându-se eficienţă juridică celui prezentat de reclamante.
Împrejurarea că imobilul iniţial a suferit modificări prin investiţiile realizate ulterior, nu este de natură să paralizeze acţiunea în revendicare, iar cu privire la soluţionarea apărărilor legate de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 99/1999 şi acestea au fost corect înlăturate, cel de al doilea act normativ nefiind invocat de pârâte şi neconstituind astfel obiect de examinare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs oraşul Buşteni prin primar, SC C. SA Sinaia, SC D. SRL Bucureşti şi intervenientul I.M.
Recurentul oraşul Buşteni prin Primar, susţine că în mod greşit a fost respins ca tardiv formulat apelul său invocând apoi şi motive de fond în legătură cu soluţia dată, precum şi eronata obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Intervenientul I.M. critică hotărârea atacată, pentru faptul că i-a fost încălcat dreptul de apărare şi, eronat, cererea sa de intervenţie a fost anulată ca netimbrată.
În recursul declarat de pârâta SC C. SA se invocă: greşita scoatere din cauză a statului, care trebuia să stea în proces prin Ministerul Finanţelor, eronata înlăturare a cererii privind introducerea în cauză a Ministerului Turismului care a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului; referitor la titlul statului, nu s-au avut în vedere prevederile art. I din Decretul nr. 92/1950, apreciindu-se fără probe că autoarea reclamantei era exceptată de la aplicarea acestui decret; faptul că au fost respinse cererile privind completarea probatoriului în apel în legătură cu valabilitatea titlului statului; nepronunţarea instanţei de apel asupra incidenţei Legii nr. 99/1999, a prescripţiei achizitive, a Legii nr. 10/2001; deşi se reţine că nu s-a formulat cerere reconvenţională partea este obligată la plata taxei de timbru; greşit s-a reţinut că actele de înstrăinare au fost făcute de SC C. SA cu încălcarea legii şi cu rea credinţă, fiind lovite de nulitate absolută.
Pentru termenul de judecată în recurs din 27 februarie 2004 recurenta a formulat „precizări" la motivele de recurs, referitor la întinderea imobilului pentru care s-a dispus restituirea, susţinând că s-a restituit mai mult decât s-a dovedit, din actele dosarului rezultând că la data preluării I.E. deţinea numai 10.000 mp teren şi nu 15.000 mp cum greşit s-a reţinut.
Recurenta SC D. SRL Bucureşti, îşi întemeiază recursul pe motivele de casare prevăzute de:
1.art. 304 pct. 3 C. proc. civ. susţinând că, în speţă competenţa materială a soluţionării cauzei aparţinea judecătoriei, întrucât instanţa a fost investită în principal cu o acţiune în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
2.art. 304 pct. 5 C. proc. civ. invocat în subsidiar, pretinzând că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât;
Soluţionarea apelului s-a făcut cu încălcarea principiului publicităţii, amânarea pronunţării pentru termenul din 19 septembrie 2002 nefiind anunţată şi părţile nefiind citate pentru acest termen.
3. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea cuprinde motive contradictorii, cu referire la modul în care s-a argumentat admiterea excepţiei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova, la temeiurile avute în vedere pentru a se demonstra concluzia că imobilul a fost preluat fără titlu, la aprecierea privind excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
4. art. 304 cpt. 9 C. proc. civ., încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât autoarea reclamantelor nu a exercitat procedura specială instituită prin Decret nr. 524/1955, iar din certificatul de moştenitor nu rezultă că, de pe urma defunctei I.E. ar fi rămas imobilul revendicat, situaţie în care în mod greşit s-a reţinut în justificarea calităţii procesuale active a reclamantei, aplicabilitatea art. 888 C. civ.
Mai arată recurenta, că SC C. SA a dobândit ope legis, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, imobilul teren aceeaşi situaţie având-o şi construcţiile care au fost vândute recurentei SC D. SRL.
Recursurile nu sunt întemeiate.
Referitor la recursul oraşul Buşteni-
Se justifică întârzierea depunerii apelului peste termenul de 15 zile, care expira aşa cum în mod corect a reţinut instanţa, la 20 mai, apelul fiind promovat la 20 mai, prin aceea că nu s-a lucrat la Primăria Buşteni din 30 aprilie până în 7 mai, ceea ce evident excede celor prevăzute în acest sens în art. 284 alin. (1), art. 101 alin. (5) şi art. 102 C. proc. civ.
Cu privire la recursul pârâtei SC D. SRL
1 competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă a fost stabilită irevocabil, prin exercitarea controlului judiciar, conform deciziei civile nr. 1351/1999 a Tribunalului Braşov.
De altfel, eronat se susţine că faţă de caracterul cererii, caracterizată fiind ca acţiune în constatare, competenţa ar fi aparţinut judecătoriei.
Din acest punct de vedere, fără îndoială, acţiunea a avut şi caracter de revendicare, capătul de cerere formulat în acest sens fiind astfel admis.
2. Contrar celor susţinute, hotărârea atacată a fost pronunţată în şedinţă publică, cu respectarea deci, a prevederilor art. 261 C. proc. civ., conform menţiunii pe care o conţine.
Nici o normă procedurală, inclusiv dispoziţiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ., nu prevede sancţiunea nulităţii hotărârii pentru situaţia în care instanţa nu a putut hotărî de îndată şi a amânat pronunţarea, fiind aplicabile, mai degrabă pentru această ipoteză, prevederile art. 258 C. proc. civ. potrivit cărora, pronunţarea poate avea loc şi în lipsa părţilor, dispozitivul hotărârii consemnându-se într-un registru special ca registru public, respectându-se evident, în acest mod, principiul publicităţii, de care se fac vorbire.
3.Pentru a subzista un asemenea motiv de casare este necesar a se demonstra că, în adevăr, eventuala contradictorialitate dintre considerente determină concluzia nemotivării hotărârii potrivit art. 261 C. proc. civ .şi în ce interesează, că din unele considerente ar rezulta temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii,iar din altele netemeinicia acestora.
Or, elementele prezentate în dezvoltarea acestui motiv de recurs, nu sunt nici pe departe, de natură a determina o astfel de consecinţă, instanţa de apel aducând, în justificarea soluţiei date, argumente corecte cu privire la calitatea procesuală a părţilor, caracterul şi temeiul acţiunii de faţă.
4.Eronată este şi susţinerea în legătură cu nerespectarea, de către autoarea reclamantelor a procedurii prevăzute de Decretul nr. 524/1955, întrucât, evident, chiar reală fiind, o asemenea împrejurare nu poate răpi reclamantelor accesul la justiţie şi dreptul acestora de a se stabili pe această cale dacă preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu sau fără titlu, în aplicarea abuzivă sau nu a Decretului nr. 92/1950.
Tot astfel, nu poate fi primit nici considerentul vizând, se pare, calitatea procesuală activă, câtă vreme, în virtutea testamentului de care se face vorbire, autorii reclamantelor au calitate de succesori universali, cu vocaţie la întregul patrimoniu succesoral, ce cuprinde, evident şi dreptul de a formula prezenta acţiune.
În ce priveşte referirea din recurs, cu privire la existenţa dreptului de proprietate al pârâtei recurente, nu se poate susţine că prin soluţia dată astfel se procedează la o „deznaţionalizare", chestiunea invocată făcând tocmai obiectul judecăţii de faţă, prin cercetarea titlului, în temeiul căruia statul a preluat imobilul şi consecinţele juridice respective asupra titlului subdobânditorilor.
În legătură cu recursul SC C. SA chestiunea privind „greşita scoatere din cauză" a statului, a fost invocată, în alţi termeni, şi de recurenta SC D. SRL, acest motiv de recurs fiind găsit nefondat, conform celor deja arătate.
Oricum, este de reţinut că în acest cadru procesual, statul nu putea sta în proces prin Ministerul Finanţelor, (Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova) ci, aşa cum în mod corect s-a apreciat, prin unitatea administrativ teritorială ,,respectiv oraşul Buşteni prin Primar (în legătură cu stabilirea nelegalităţii titlului statului), în ce priveşte revendicarea imobilului parte în proces fiind corect, cei ce se pretind proprietari.
Pentru aceleaşi considerente, evident nici Ministerul Turismului, care a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu putea fi introdus în proces.
În ce priveşte titlul statului, în raport de probele administrate, instanţa a apreciat legal asupra incidenţei art. II din Decret nr. 92/1950, câtă vreme autorii reclamantelor făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare, I.E. era salariată iar soţul acesteia, inginer. În acest sens instanţa de fond a demonstrat convingător, prin referire la probe, această împrejurare, iar în apel, aşa cum se arată în hotărârea atacată, nimic nu o împiedica pe pârâtă să producă alte dovezi care, eventual, să infirme această concluzie.
Nici critica privind nepronunţarea instanţei de apel asupra unor chestiuni invocate de apelanta recurentă nu poate fi primită.
Respingând apelul şi confirmând astfel hotărârea de fond, instanţa de apel a avut în vedere, desigur apărările invocate ca şi motive de apel, înlăturându-le corect şi făcând referire în mod expres la acestea, inclusiv la problema prescripţiei achizitive, apreciată corect ca fiind o cerere nouă, inadmisibilă în apel.
Mai departe, referitor la obligaţia stabilită în apel, privind plata taxei de timbru datorată, cum exercitarea căii de atac viza, esenţial, respingerea acţiunii, corect instanţa de apel a stabilit cuantumul taxei de timbru, la valoarea imobilului revendicat, acţiunea fiind astfel, evaluabilă în bani.
În sfârşit, hotărârea atacată este legală şi temeinică şi în ce priveşte constatarea nulităţii actului de înstrăinare, considerentele aduse de instanţa de fond, confirmate în apel, demonstrând pe larg existenţa temeiurilor de nulitate, decurgând din nevalabilitatea titlului statului, care nu putea transmite un drept de proprietate pe care nu-l avea şi lipsa bunei credinţe a subdobânditoarei SC D. SRL care a cunoscut că imobilul era revendicat de reclamantă.
Cu referire la motivul suplimentar de recurs, invocat prin precizarea făcută direct în această instanţă, ce vizează expres, întinderea (ca suprafaţă) a terenului restituit este de reţinut că, pe de o parte această chestiune nu a făcut obiect de judecată în apel, motiv pentru care nu poate fi exercitat omisso medio direct în recurs, iar ca motiv nou, el apare ca nefiind invocat în termen, situaţie în care instanţa nu are a se pronunţa asupra lui.
Chiar trecând peste aceasta, o reapreciere asupra probelor în acest sens nu este posibilă, aceasta fiind o problemă de temeinicie a hotărârii atacate, ce, în prezent, nu mai poate fi discutată.
De altfel, în apel, în ce priveşte terenul restituit, partea s-a apărat numai invocând existenţa titlului său de proprietate asupra aceleiaşi suprafeţe restituite, 12.360 mp, necontestând, ca atare, întinderea terenului de restituit.
În ce priveşte construcţiile, identificate şi prin expertiza tehnică efectuată în cauză, şi sub acest aspect hotărârea atacată este legală, în considerarea faptului că, s-a dovedit existenţa dreptului de proprietate a antecesorilor reclamantei asupra ambelor edificate, astfel cum este demonstrat cu prisosinţă în hotărârea instanţei de fond.
Referitor la recursul intervenientului I.M. acesta a fost citat, în această fază de judecată, cu menţiunea timbrării căii de atac cu suma de 30.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1.500 lei timbru judiciar, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o.
Aşa fiind, în conformitate cu prevederile art. 35 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, recursul urmează a fi anulat ca netimbrat, motivele de casare invocate rămânând fără relevanţă.
Celelalte recursuri, faţă de cele arătate, în temeiul prevederile art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâţii oraşul Buşteni prin Primar, SC C. SA şi SC D. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 64 din 19 septembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de intervenientul I.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 422/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5796/2002. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
