CSJ. Decizia nr. 587/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 587
Dosar nr. 102/2002
Şedinţa publică din 18 februarie2003
S-auluat în examinare recursurile declarate de reclamanta P.E.şi continuat de succesorul acesteia P.V.şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşiîmpotriva deciziei civile nr.52din23 noiembrie 2001a Curţii de Apel Iaşi.
La apelul nominals-au prezentat: recurentul-reclamant P.V.personal, precum şi recurentul-pârât prin consilier juridic E.B.. Au lipsit intimaţii-pârâţi Consiliul local al comunei Ţibana şi C.C.Ţibana.
Procedura completă.
Consilier juridic E.B. depune nota aprobată de ministru privind plata sumei de 96.308.000 lei, a cărei încasare o confirmă recurentul-reclamant. În continuare susţine recursul şi solicită admiterea acestuia aşa cum a fost formulat şi respingerea recursului declarat de reclamant.
Recurentul-reclamant precizează că a solicitat retrocedarea suprafeţei de 3300 m.p. teren şi construcţia refăcută. Solicită admiterea recursului declarat de acesta şi respingerea recursului Ministerului Finanţelor.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a ambelor recursuri.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 10156 din 27 mai 1998 reclamanta P.E.a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, Consiliul local Ţibana şi C.C.Ţibana solicitând să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în comuna Ţibana, judeţul Iaşi, compus din 3300 m.p. teren şi construcţii, să se dispună evacuarea C.C.Ţibana, şi să fie obligat Statul Român să-i plătească despăgubiri reprezentate de contravaloarea bunurilor confiscate.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin Decizia penală nr. 42 din 12 aprilie 1993 a Curţii Supreme de Justiţie a fost admis recursul extraordinar declarat de Procurorul General, au fost casate sentinţa nr. 315 din 25 mai 1959 a fostului Tribunal Militar de Mare Unitate Iaşi, Decizia nr. 1612 din 17 iunie 1959 a fostului Tribunal Militar al Regiunii a II – a Militare şi Decizia nr. 302 din 5 decembrie 1962 a fostului Tribunal Suprem, a fost achitat tatăl său, R.I., decedat la data de 12 aprilie 1970, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C. proc.pen. pentru infracţiunea prevăzută de art.209 pct.2 lit. a C.pen.anterior. A mai precizat reclamanta că prin aceeaşi hotărâre a fost înlăturată măsura confiscării averii lui R.I. şi că se impune retrocedarea imobilului în litigiu, aflat în patrimoniul Statului Român fără titlu legal.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 16122 din 2 noiembrie 1998, a declinat în favoarea Tribunalului Iaşi competenţa soluţionării cauzei.
Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 200 din 9 mai 2001, a respins excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, prescripţiei dreptului la acţiune, lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.C.Ţibana. A fost admisă în parte acţiunea formulată dereclamanta P.E.şi a fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat – Iaşi să-i plătească suma de 70.000.000 lei despăgubiri.
S-a reţinut că în anul 1959 în temeiul unor hotărâri penale ulterior casate s-au confiscat bunuri mobile a căror contravaloare este de 70.000.000 lei, proprietatea lui R.I., decedat la data de 12 aprilie 1970, a cărui succesoare este reclamanta.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 52 din 23 noiembrie 2001, a respins apelurile declarate de reclamanta P.E.şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor şi Controlului Financiar de Stat – Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 200/9 mai 2001 a Tribunalului Iaşi.
S-a reţinut că reclamanta P.E.nu a făcut dovada că tatăl său, R.I. a avut în proprietate teren, casă de locuit şi atelier situate în comuna Ţibana, judeţul Iaşi.
S-a considerat că just a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune întrucât faţă de reclamanta P.E.termenul de prescripţii nu începe să curgă de la data la care hotărârea prin care pedeapsa complimentară a averii, aplicată autorului său, a rămas definitivă ci de la data la care aceasta a luat cunoştinţă.
În termen legal împotriva deciziei civile nr. 52 din 23 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi a declarat recurs reclamanta P.E.solicitând casarea şi susţinând în esenţă că greşit instanţa de apel a reţinut că nu a făcut dovada dreptului de proprietate al lui Ioan Răulescu asupra terenului şi construcţiilor în litigiu.
Recursul urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 314 C.proc.civ., Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
În speţă,împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite.
Prin sentinţa nr. 315 din 29 mai 1959 a fostului Tribunal Militar de Mare Unitate Iaşi, Decizia nr. 1612 din 17 iunie 1959 a fostului Tribunal Militar al Regiunii a II – a Militare şi a deciziei nr. 302 din 5 decembrie 1962 a fostului Tribunal Suprem – Colegiul Militar (ulterior casate prin Decizia nr. 42 din 12 aprilie 1993 a Curţii Supreme de Justiţie) s-a dispus confiscarea averii lui R.I., decedat la 12 aprilie 1970, pedeapsă complimentară înlăturată prin hotărâre judecătorească definitivă la data de 12 aprilie 1993.
Din adeverinţa nr. 1720 din 20 decembrie 1994 eliberată de Consiliul local al comunei Ţibana rezultă că în perioada 1959 – 1963 în registrul agricol al comunei Ţibana R.I. a figurat înscris cu suprafaţa de 2,38 ha teren agricol (1,30 ha "La velniţă", 0,50 ha "În firmă", 0,50 ha "În ţarnă", 0,06 ha "Vatra sat") o casă de locuit construită în anul 1926 şi un atelier de fierărie construit în anul 1935.
Reclamanta a investit instanţa cu un capăt principal – acţiune în revendicarea suprafeţei de 0,33 ha teren şi construcţii situate în comuna Ţibana, Judeţul Iaşi şi un capăt subsidiar reprezentat de obligarea Statului Român la plata contravalorii acestor bunuri în măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Reclamanta – prin înscrisul menţionat – a făcut dovada că autorul său, R.I., a avut în proprietate imobilele.
Terenul intravilan şi construcţiile au intrat în patrimoniul Statului Român prin confiscare şi au fost date în administrarea fostului Consiliu popular al comunei Ţibana, judeţul Iaşi.
Deşi în cauză s-a efectuat un raport de expertiză de către ing. Aurel Moşitanu pricina nu poate fi soluţionată în raport de constatările acestuia întrucât evaluarea bunurilor imobile s-a făcut după descrierea reclamantei iar nu în concordanţă cu datele rezultând din registrul agricol. Se impune fie completarea raportului fie efectuarea unei noi expertize tehnice pentru a se individualiza terenul intravilan ce a aparţinut lui R.I., a se stabili dacă mai există sau nu în natură construcţiile şi a se evalua bunurile.
Se impune de asemenea să se identifice construcţiamagazin universal şi bufet Ţibana în suprafaţă de 243 m.p. asupra căreia prin sentinţa civilă nr. 5564 din 21 aprilie 1999 a Judecătoriei Iaşi s-a constatat că Federalcoop are un drept de proprietate şi să se stabilească dacă aceasta se află situată pe terenul ce a aparţinut lui R.I..
În funcţie de situaţia de fapt ce se va stabili, instanţa de apel urmează să hotărască dacă este sau nu posibilă restituirea în natură a imobilelor în tot sau în parte şi, în caz contrar, să se pronunţe asupra capătului de cerere subsidiar referitor la despăgubiri.
Împotriva deciziei civile nr. 52 din 23 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi a declarat recurs şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat – Iaşi susţinând că: 1. acţiunea este prescrisă întrucât în speţă se aplică dispoziţiile art. 505 alin. ultim C. proc. pen.: 2. greşit s-a considerat că reclamanta a făcut dovada bunurilor mobile confiscate de la autorul său prin înscrisul de la fila 37 dosar tribunal.
Recursul formulat de Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat – Iaşi urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 504 alin. 1 C.proc.pen.orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată ori că acea faptă nu există. Art. 505 alin. 2 din acelaşi cod prevede că acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită în teremen de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare.
Dispoziţiile art. 505 alin. 2 C.proc.civ. nu sunt aplicabile în speţă întrucât cererea de chemare în judecată nu are ca obiect obligarea statului la daune materiale sau morale către persoana condamnată definitiv.
Ca urmare a înlăturării măsurii confiscării averii prin hotărâre judecătorească definitivă reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată având ca obiect principal revendicarea bunurilor imobile şi mobile supuse confiscării, acţiune imprescriptibilă. Capătul de cerere reprezentat de plata despăgubirilor reprezentate de plata contravalorii bunurilor are într-adevăr caracterul unei acţiuni personale prescriptibile. Termenul de prescripţie – de 3 ani – începe însă să curgă de la data la care se face dovada că restituirea lui în natură nu mai este posibilă.
Referitor la înscrisul aflat la fila 37 dosar tribunal din care rezultă că anumite bunuri mobile au fost preluate, ca efect al executării confiscării averii, de la R.I. corect instanţele de fond şi de apel au reţinut că are forţă probantă.
Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat – Iaşi nu a defăimat înscrisul ca fals pentru ca instanţa civilă să poată aplica dispoziţiile art. 183 C.proc.civ. să suspende judecata şi să înainteze înscrisul procurorului.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat – Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta P.E.şi continuat de succesorul său P.V.
Casează Decizia civilă nr. 52 din 23 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi în parte şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului reclamantei. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi18 februarie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 588/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 578/2002. Civil → |
|---|
