ICCJ. Decizia nr. 6005/2002. Civil. Iesire din indiviziune, obligatia de a nu face, anulare contract de vânzare cumparare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6005
Dosar nr. 3920/2002
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta CNS-Cartel „alfa", filiala Bistriţa Năsăud, a chemat în judecată pe pârâtele 1) CNSRL „Frăţia", filiala Bistriţa-Năsăud, şi 2) Consiliul judeţean Bistriţa-Năsăud solicitând instanţei: să constate calitatea părţilor de coproprietari asupra imobilului înscris în C.F. 5874 Bistriţa, nr. top 8466, Casa de Cultură a Sindicatelor, alături de pârâta nr. 1 CNSRL Frăţia, filiala Bistriţa-Năsăud; să se dispună intabularea în C.F. şi pe numele reclamantei a dreptului său de proprietate asupra acestui imobil, în cotă de ½ parte; să se dispună partajarea acestui imobil prin atribuirea de loturi, în conformitate cu cota sa de coproprietate şi să i se predea în posesie lotul format; faţă de pârâta nr. 2 Consiliul judeţean Bistriţa, să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 14 octombrie 1994, cu privire la cota de ½ părţi din acest imobil, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestui act în măsura în care această vânzare afectează dreptul de coproprietate al reclamantei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a aparţinut fostului C.C. al UGSR din România, reprezentând Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa, şi, în baza Statutului Convenţiei Naţionale pentru Administrarea Patrimoniului Sindical Comun, Regulamentul de funcţionare a Consiliului de Administraţie, a Statutului filialei judeţene Bistriţa-Năsăud, Cartel ALFA, a Protocolului încheiat la 19 octombrie 1994 între reclamantă şi pârâta nr. 1, s-a stabilit că şi reclamanta este coproprietară asupra patrimoniului fostului CC al UGSR, deci şi asupra acestei construcţii.
S-a mai arătat că, de fapt, prin Protocolul încheiat la 19 octombrie 1994 cu pârâta de rândul 1, s-a recunoscut de către aceasta că şi reclamanta este coproprietară alături de pârâtă, în proporţie de 40% dar, cu toate acestea, fiind de totală rea credinţă şi pe baza unor acte emanate de la forul său superior – s-a intabulat în cartea funciară în exclusivitate, în anul 1994, după care, la 14 octombrie 1994 a vândut Consiliului judeţean Bistriţa Năsăud cota de 1/21 părţi din acelaşi imobil.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 969, art. 970 şi art. 728 C. civ. şi Legea nr. 115/1938.
Prin întâmpinare şi cerere reconvenţională, pârâta CNSRL Frăţia Bistriţa a solicitat: 1) respingerea acţiunii reclamantei sau 2) în cazul admiterii acţiunii, să se constate că, în conformitate cu Statutul Convenţiei Naţionale pentru Administrarea Patrimoniului Sindical Comun şi a Regulamentului de Funcţionare, reclamanta are doar cota de 29,6% din patrimoniu, să-i fie atribuită acesteia partea din clădirea ce urmează a fi finisată iar, în cazul în care i se va atribui o parte din cea terminată şi revendicată efectiv, să fie obligată la plata contravalorii investiţiilor făcute de pârâtă şi să se instituie un drept de retenţie până la achitarea sumei.
Prin întâmpinare s-a arătat că reclamanta a mai promovat o acţiune în dosarul nr. 4202/1995 al Judecătoriei Bistriţa în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2025 din 12 aprilie 1996 prin care instanţa de fond a constatat, cu deplină justeţe, faptul că acţiunea reclamantei, şi în forma de atunci şi în cea actuală, în realizarea dreptului şi intabulare sunt premature, atâta timp cât în conformitate cu prevederile Convenţiei Naţionale şi a Regulamentului de funcţionare la nivel de convenţie naţională nu se aduce o decizie a Consiliului de Administraţie privind modul de gestionare a unor bunuri patrimoniale, art. 12 lit. b) şi art. 16. S-a menţionat că, prin art. 22 din Legea nr. 54/1991 a sindicatelor s-a precizat că bunurile mobile şi imobile aparţinând sindicatelor pot fi folosite numai potrivit intereselor membrilor de sindicat dar nu pot fi împărţite între aceştia şi tot Statutul, în cuprinsul art. 3 stipulează numărul de mandate pe care îl deţin în confederaţiile aderente şi se precizează că CNS Cartel Alfa deţine un număr de 8 mandate, ceea ce corespunde la un procent de 29,6% iar pârâta 19 mandate, reprezentând 70,4%, astfel că reclamanta nu poate solicita o cotă de 50% din întregul imobil ci doar 29,4%. Mai mult, s-a arătat, reclamanta revendică doar acest imobil, trecând sub tăcere celălalt imobil, care a fost de asemenea în patrimoniul fostului UGSR şi pentru care tot pârâta a făcut demersurile necesare intabulării. Consiliul judeţean Bistriţa-Năsăud a fost chemat în judecată pentru partea de imobil nou, înstrăinată acestuia, însă această înstrăinare a fost făcută cu acordul reclamantei iar scopul acesteia a fost obţinerea de fonduri pentru finalizarea investiţiei şi care au fost efectiv plătite pentru lucrările de finisare. Protocolul intervenit la 19 octombrie 1994 consemnează avizul reclamantei la înstrăinarea cotei de 1/21 părţi din clădire dar în rest este nul, el nefiind autorizat conform Statutului amintit de nici un for superior, astfel că nu poate fi invocat.
În drept s-au invocat art. 22 din Legea nr. 54/1991 precum şi art. 3, art. 12 şi art. 16 din Statut.
Consiliul judeţean Bistriţa-Năsăud, prin precizarea de la dosar a solicitat respingerea capătului de cerere din acţiune privitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între acesta şi pârâtă deoarece a fost de bună credinţă, a acceptat oferta de vânzare şi a achitat preţul, a preluat spaţiul şi, ulterior, a adus o serie de îmbunătăţiri cu scopul de a-i spori gradul de utilitate; şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară iar pârâta, vânzătoare, a făcut dovada că este proprietară asupra imobilului vândut astfel că solicită să îi fie respectată cota de 1/21 părţi.
Ulterior, prin cerere reclamanta şi-a extins acţiunea şi faţă de: 1) SC F. SRL Bistriţa, 2) SC E.C.S. SRL Bistriţa; 3) SC R. SRL Bistriţa şi 4) SC B.C. SRL Bistriţa, chemându-le în judecată în calitate de pârâte cu motivarea că au devenit coproprietari asupra imobilului în litigiu.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu intervenienta Uniunea judeţeană a Sindicatelor Democratice Bistriţa-Năsăud, afiliată la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, a solicitat: admiterea în principiu a acestei cereri şi, în fond, să se constate că este coproprietară asupra unei cote părţi de 25% din imobilul supus litigiului, urmând ca celelalte părţi să-i respecte dreptul de proprietate şi posesia ce îi revin.
Aceeaşi reclamantă şi-a extins acţiunea şi faţă de pârâta C.M., solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat iar partea ei să-i fie atribuită vânzătoarei, adică CNSRL Cartel Frăţia.
Pârâta SC E.C.S. SRL, prin întâmpinare s-a opus admiterii acţiunii şi a solicitat să-i fie recunoscut dreptul de proprietate pentru cota de 2,19/21 părţi înscrisă în C.F. şi să se dispună ieşirea din indiviziune cu formarea unui lot în favoarea sa, conform folosinţei actuale şi schiţei însoţitoare la contractele de vânzare-cumpărare încheiate la 28 iulie 1999 şi respectiv 17 decembrie 1999 încheiate cu CNSRL Frăţia, filiala Bistriţa.
Pârâtele SC F. SRL Bistriţa şi persoana fizică C.M., prin întâmpinare s-au opus acţiunii arătând că au în coproprietate indiviză o cotă de 0,13/21 părţi din imobilul înscris în C.F. nr. 5877/S nr. top 8486/S şi au cerut ieşirea din indiviziune, cu formarea unui lot în favoarea lor conform folosinţei actuale şi schiţei însoţitoare la contractul de vânzare cumpărare încheiat la 17 mai 1999 cu pârâta CNSRL Frăţia, filiala Bistriţa.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu Uniunea judeţeană a Sindicatelor Democratice Bistriţa-Năsăud, afiliată la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, CSDR şi Blocul Naţional Sindical, filiala Bistriţa Năsăud, a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie formulată de BNS, filiala Bistriţa-Năsăud, şi, pe fond: să se constate că reclamanta, împreună cu pârâta de rândul 1 şi intervenientele mai sus arătate, sunt coproprietari asupra următoarelor imobile: 1) imobilul din litigiu, Casa nouă de cultură a sindicatelor Bistriţa, înscris în C.F. 5874 Bistriţa, nr. top 8486 şi C.F. 5877/S Bistriţa nr. top 8486/S; b) imobilul din Bistriţa, constând din Casa veche de cultură a sindicatelor Bistriţa şi Casa de oaspeţi Bistriţa, înscrise în C.F. 403 şi 403/S Bistriţa nr. top 2124/1/1 şi 2124/1/1/S, imobile dobândite cu titlu de edificare şi patrimoniu, în calitate de succesoare în drepturi a fostei UGSR, cotele părţi fiind de 370/1000 părţi pentru CNSRL Frăţia, 280/1000 părţi pentru CARTEL ALFA, 175/1000 părţi pentru CSDR şi 175/1000 părţi pentru BNS; să fie obligată pârâta de rândul 1 să raporteze valoric la masa bunurilor partajabile fructele civile culese până în prezent, prin închirierea către terţe persoane a unor spaţii din aceste imobile; să se dispună partajarea imobilelor şi a fructelor culese, prin atribuirea de loturi în natură fiecăruia, precum şi obligarea la plata eventualelor sulte pentru egalizarea loturilor atribuite, respectiv din contravaloarea fructelor culese; să se dispună întabularea în cartea funciară pe numele fiecăruia a loturilor atribuite în baza sentinţei şi a raportului de expertiză ce se va întocmi în cauză precum şi obligarea pârâtei de rândul 1 să predea în posesie şi folosinţă fiecăruia lotul atribuit şi să le achite sumele datorate cu titlu de sultă; să se constate nulitatea absolută ori anularea contractelor şi a întabulărilor operate în baza acestor contracte încheiate de pârâta CNSRL Frăţia, filiala Bistriţa Năsăud, cu ceilalţi pârâţi: Consiliul judeţean Bistriţa Năsăud, Agenţia judeţeană pentru ocupare şi formare profesională Bistriţa-Năsăud, C.M. , SC E.C.S. SRL Bistriţa, SC F. SRL Bistriţa, SC. R.C. SRL Bistriţa şi S.C. B.C. SRL Bistriţa precum şi a întabulării imobilelor numai pe numele pârâtei 1, cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
În subsidiar s-a solicitat ca, în cazul în care unele dintre întabulări nu se vor anula, să fie obligată pârâta de rândul 1 să raporteze la masa partajabilă contravaloarea spaţiilor înstrăinate, stabilite la preţul actual de circulaţie al acestora conform expertizei ce se va efectua în cauză şi apoi să se procedeze la partaj.
De asemenea s-a solicitat să se dispună prin încheiere notarea procesului în cărţile funciare indicate precum şi a interdicţiei de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul cauzei până la soluţionarea definitivă a procesului de partaj.
În motivarea cererii de intervenţie s-a arătat că reclamanta CNS Cartel „alfa", filiala Bistriţa Năsăud, împreună cu pârâta 1, CNSRL „Frăţia", filiala Bistriţa Năsăud, intervenienta Uniunea judeţeană a Sindicatelor Democratice Bistriţa Năsăud precum şi intervenientul Blocul Naţional Sindical, filiala Bistriţa Năsăud, sunt succesorii în drepturi ai fostei UGSR Bistriţa Năsăud, patrimoniul dobândit prin preluare se compune din imobile descrise mai sus iar cei patru succesori au hotărât, prin mai multe protocoale şi acorduri, să intabuleze în cartea funciară imobilele pe numele lor şi să le administreze împreună, în folosul membrilor de sindicat; în acest fel s-au stabilit şi cotele părţi ce revin fiecăruia în raport cu numărul membrilor de sindicat respectiv 37% CNSRL Frăţia; 28% CARTEL ALFA; câte 17,5% pentru BNS şi CSDR; cu toate acestea, pârâta de rândul 1 a intabulat numai pe numele său imobilele, a înstrăinat anumite spaţii coproprietatea intervenientelor fără acordul acestora.
La prezentul dosar, nr. 2324/1996, a fost conexată acţiunea din dosarul nr. 383/2001, ambele pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud, cerere prin care reclamanţii CNS Cartel alfa, filiala Bistriţa Năsăud, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, CSDR, filiala Bistriţa Năsăud, şi Blocul Naţional Sindical, filiala Bistriţa Năsăud, au chemat în judecată pe pârâtele CNSRL Frăţia, UJSL Bistriţa Năsăud şi SC A.R. SRL Bistriţa solicitând anularea vânzării cumpărării imobilului clădire cu destinaţia Casă de oaspeţi, situat în Bistriţa, individualizat în C.F. nr. 430/4, nr. top 2124/1/1/S şi anularea întabulării vânzării dispusă prin încheierea notarială nr. 7214-7215/2000.
În motivarea acţiunii conexe s-a arătat că imobilul menţionat a făcut parte din patrimoniul fostei UGSR, (trebuie administrat în comun de către cele patru confederaţii reprezentative care au semnat un acord şi au înfiinţat o asociaţie în acest scop, Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România în următoarele cote: CNSRL Frăţia – 37%; CNS Cartel ALFA – 28%; BNS – 17,5%; CSDR – 17,5%; contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta CNSRL Frăţia şi UJSL Bistriţa Năsăud, în calitate de vânzătoare şi pârâta SC A.R. SRL Bistriţa, în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat fără acordul celorlalte părţi – reclamanţii.
Ulterior, reclamantele din acţiunea conexă şi-au precizat acţiunea în sensul că solicită să se constate calitatea lor de coproprietare asupra imobilului înscris în C.F. nr. 403 Bistriţa, nr. top 2124/1/1/S, în cote de 370/1000 părţi CNSRL Frăţia, UJSL Bistriţa Năsăud; – 370/1000 părţi; CNS Cartel ALFA, filiala Bistriţa Năsăud – 280/1000 părţi, BNS, filiala Bistriţa Năsăud 175/1000, CSDR UJSD Bistriţa Năsăud 175/1000 părţi cu titlu edificare şi patrimoniu; să se constate nulitatea absolută sau să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului descris mai sus, încheiat între pârâta de rândul 1, în calitate de vânzătoare şi pârâta de rândul 2, în calitate de cumpărătoare, autentificat la data de 29 septembrie 2000, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară; să se rectifice cuprinsul C.F. 403 Bistriţa, nr. top 2124/1/1 în sensul radierii înscrierii de sub C+16 a dreptului de superficie în favoarea CNSRL Frăţia precum şi a cuprinsului C.F. 403/S Bistriţa nr. top 2124/1/1/S în sensul radierii înscrierii de sub B+1 şi B+2 a dreptului de proprietate în favoarea CNSRL Frăţia respectiv SC A.R. SRL Bistriţa; să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor pe cote părţi asupra imobilului în litigiu, în baza sentinţei şi a raportului de expertiză ce se va întocmi în cauză; să fie obligat pârâtul de rândul 1 la plata către reclamante conform cotelor de coproprietate a contravalorii fructelor civile culese pentru imobilul în litigiu pe perioada ultimilor 3 ani, constând în sumele încasate cu titlu de chirie de la pârâtul de rândul 2.
În subsidiar, solicită să se dispună partajarea imobilului în litigiu prin atribuirea în natură pârâtei de rândul 1 şi obligarea acesteia la plata sultelor cuvenite; să se dispună prin încheiere înfiinţarea unei popriri asiguratorii asupra conturilor pârâtei de rândul 2, terţ poprit, pentru echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 31500 mărci germane, pe care pârâta de rândul 1 le-o datorează în urma vânzării imobilului în litigiu, proprietate comună, urmând ca această poprire să fie radiată prin sentinţă.
După conexarea dosarului nr. 383/2001 la dosarul nr. 2324/1996 CNS Cartel ALFA, filiala Bistriţa Năsăud, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România CSDR – Uniunea judeţeană a Sindicatelor Democratice UJSD Bistriţa Năsăud şi Blocul Naţional Sindical BNS - Filiala Bistriţa Năsăud au depus la dosarul cauzei o precizare a acţiunii civile împotriva pârâtelor: 1) CNSRL Frăţia, Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere UJSL - Bistriţa Năsăud; 2) Consiliul judeţean Bistriţa Năsăud; 3) Agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă - Bistriţa Năsăud; 4) C.M. ; 5) SC F. SRL Bistriţa; 6) S.C. E.C.S. SRL Bistriţa; 7) SC R.C. SRL Bistriţa; 8) SC B.C. S.A. Bistriţa; 9) SC A.R. Bistriţa; 10) Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură Bistriţa, filiala Bistriţa; 11) Radio Popular Bistriţa; 12) SC B. SA, filiala Dîmboviţa, solicitând: 1) să se constate că reclamantele, împreună cu pârâta 1, sunt coproprietari asupra următoarelor imobile; a) imobilul din Bistriţa, Casa nouă de cultură a sindicatelor, înscris în C.F. nr. 5874 Bistriţa, nr. top 8486 şi C.F. 5877/S Bistriţa, nr. top 8486/S, imobil deţinut de pârâtele 1-8; b) imobilul din Bistriţa, constând în Casa veche de cultură a sindicatelor înscris în C.F. 403 Bistriţa, nr. top 2124/1/1, imobil deţinut de CNS CARTEL ALFA, filiala Bistriţa Năsăud, şi pârâtele 10-11; c) imobilul din Bistriţa, Casa de oaspeţi, înscris în C.F. 403/S Bistriţa, nr. top 2124/1/1/S, imobil deţinut de pârâta 9, în cote de 280/1000 părţi CNS – Cartel Alfa – Filiala Bistriţa Năsăud, 175/1000 părţi BNS – Filiala Bistriţa Năsăud, 175/1000 părţi CSDR – UJSD Bistriţa Năsăud, cu titlu de edificare şi patrimoniu, în calitate de succesoare în drepturi ale UGSR; 2) să se constate nulitatea absolută sau să se dispună anularea următoarelor contracte de vânzare-cumpărare asupra imobilelor descrise mai sus încheiate între pârâta de rândul 1, în calitate de vânzătoare şi pârâtele de rândul 2-9, în calitate de cumpărătoare, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară; 3) să se constate nulitatea absolută sau să se dispună anularea contractului de concesiune, încheiat între pârâtele 2 şi 3, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară 4) să se dispună rectificarea C.F. nr. 5877/S şi C.F. nr. 403 Bistriţa; 5) să fie obligată pârâta 1 să raporteze la masa partajabilă fructele civile culese; 6) să se dispună partajarea imobilelor prin atribuire în natură 7) să se dispună intabularea loturilor atribuite în cartea funciară;
Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, prin încheierea de admitere în principiu din 11 octombrie 2001, în baza art. 6736 C. proc. civ. a admis în parte, în principiu, acţiunea civilă extinsă şi precizată înregistrată de reclamanta CNS CARTEL ALFA, filiala Bistriţa Năsăud, acţiunea reconvenţională formulată de pârâta CNSRL Frăţia, Uniunea judeţeană a Sindicatelor Libere, UJSL Bistriţa Năsăud, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Democratice Bistriţa Năsăud, afiliată la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Uniunea judeţeană a Sindicatelor Democratice Bistriţa Năsăud, afiliată la Confederaţia Sindicatelor din România (CSDR) şi Blocul Naţional Sindical, filiala Bistriţa Năsăud precum şi acţiunea conexă precizată formulată de reclamanţii CNS – Cartel Alfa – Filiala Bistriţa Năsăud, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România - CSDR - Uniunea judeţeană a Sindicatelor Democratice - UJSD - Bistriţa Năsăud şi Blocul Naţional Sindical – BNS, filiala Bistriţa Năsăud. S-a constatat, prin încheiere, că reclamantele CNS Cartel Alfa, filiala Bistriţa Năsăud, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România – UJSD Bistriţa Năsăud, Blocul Naţional Sindical – BNS, filiala Bistriţa Năsăud şi pârâta CNSRL Frăţia, Uniunea judeţeană a Sindicatelor Libere – UJSL Bistriţa au devenit coproprietare asupra următoarelor bunuri imobile:
a) imobilul din Bistriţa, Casa nouă de cultură a sindicatelor, înscris în C.F. nr. 5874 Bistriţa, nr. top 8486 şi C.F. nr. 5877/S Bistriţa nr. top 8486/S şi b) imobilul din Bistriţa, constând din Casa de oaspeţi, înscris în C.F. nr. 403/S Bistriţa nr. top 2124/1/1/S. Au fost stabilite cotele de coproprietate astfel: 370/1000 părţi pentru CNSRL Frăţia – UJSL – Bistriţa; 280/1000 părţi pentru CNS Cartel Alfa, filiala Bistriţa Năsăud; 175/1000 părţi pentru Confederaţia Sindicatelor Democratice CSDR – Uniunea judeţeană a Sindicatelor Democratice – UJSD – Bistriţa Năsăud şi 175/1000 părţi pentru Blocul Naţional Sindical BNS, filiala Bistriţa Năsăud. Celelalte capete de cerere din acţiunea principală, acţiunea conexă, cererea reconvenţională, cererile de intervenţie, s-a dispus, urmează să fie soluţionate odată cu fondul.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 79 din 31 mai 2002, a admis apelurile declarate de pârâtele SC A.R.P. SRL Bistriţa, SC E.C.S. SRL Bistriţa şi CNSRL Frăţia – UJSL – Bistriţa Năsăud împotriva încheierii de admitere în principiu din 11 octombrie 2001 a Tribunalului Năsăud pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins ca inadmisibilă cererea privind constatarea cotelor ideale de proprietate ale reclamantelor şi pârâtei CNSRL Frăţia – UGSL – Bistriţa-Năsăud şi ieşire din indiviziune asupra imobilelor înscrise în C.F. 5877 Bistriţa, nr. top 8486, C.F. 5877/S Bistriţa, nr. top 8486/S şi C.F. 403/S Bistriţa, nr. top 2124/1/1/S. S-a dispus trimiterea dosarului, aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii celorlalte capete de cerere din acţiunea principală şi cererea reconvenţională.
S-a reţinut că asupra imobilului înscris în C.F. 5877 Bistriţa nr. top 8487, teren în suprafaţă de 4659 mp este proprietar Statul Român. Construcţia situată pe acest teren, respectiv Casa de Cultură a Sindicatelor, este înscrisă în C.F. 5877/S Bistriţa, nr. top 8486/S; pârâta CNSRL Frăţia şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra acesteia la data de 15 august 1994 sub B 1-2.
Imobilul înscris în C.F. 403 Bistriţa nr. top 2124, s-a arătat, este proprietatea Statului Român din 17 octombrie 1960, dreptul acestuia fiind înscris sub B 11. La data de 6 mai 1968 dreptul de administrare asupra acestui imobil a fost transmis Uniunii Generale a Sindicatelor, acest drept fiind intabulat sub B 12. Nr. top 2124 a fost dezmembrat în anul 1975 în trei parcele şi anume: parcela cu nr. top nou 2124/1/1, casă şi curte în suprafaţă de 3340 mp s-a reînscris în favoarea vechiului proprietar; parcela cu nr. top nou 2124/1/2, casă şi curte în suprafaţă de 384 mp s-a transcris în C.F. 5154 în favoarea Statului Român, în administrarea operativă a IJGCL Bistriţa iar parcela cu nr. top nou 2124/1/3 casă şi curte de 384 mp s-a transmis în C.F. nouă 5378 în favoarea Statului Român, în administrarea operativă a IJCL Bistriţa. Aşadar, la data pronunţării încheierii apelate Statul Român era proprietarul terenului iar Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, proprietara construcţiilor, drepturi înscrise sub B 18, 19.
S-a menţionat că la data de 29 septembrie 2000, prin încheiere, în C.F. nr. 403/S, asupra Casei de oaspeţi cu nr. top 2124/1/1/S a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea UJSL – CNSRL – Frăţia.
Din conţinutul cărţilor funciare, s-a arătat, se constată că nici una dintre reclamante nu este proprietară sau coproprietară asupra imobilelor în litigiu.
S-a considerat că procedura împărţelii judiciare presupune existenţa unui drept de proprietate comună a părţilor asupra bunurilor supuse împărţelii, conform art. 728 C. civ. şi art. 6731 C. proc. civ.
Împotriva deciziei civile nr. 79 din 31 mai 2002 a Curţii de Apel Cluj, Secţia civilă au declarat recurs CNS – Cartel Alfa, filiala Bistriţa Năsăud, Confederaţia Democratică din România – CSDR – Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Democratice UJSD Bistriţa Năsăud şi Blocul Naţional Sindical, filiala Bistriţa Năsăud, solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că: 1. instanţa de apel nu se putea pronunţa în sensul respingerii cererii lor de partajare a imobilelor în litigiu atâta vreme cât dreptul de proprietate nu le-a fost contestat; 2 prin acord a fost stabilită cota în care părţile erau succesoarele în drepturi ale fostei Uniuni Generale a Sindicatelor din România în funcţie de numărul de membri de sindicat preluat de către fiecare confederaţie în parte; 3. art. 728 C. civ. prevede că nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune; cum prin protocol s-a stabilit dreptul de administrare în comun a patrimoniului fostei UGSR, se impunea partajarea patrimoniului între cele patru confederaţii sindicale.
Prin art. 6731 C. proc. civ., s-a prevăzut că judecarea oricărei cereri de împărţeală privind bunuri asupra cărora părţile au un drept de proprietate comună, se face după procedura prevăzută în Capitolul VII „Procedura împărţelii judiciare", în afara cazurilor în care legea stabileşte o altă procedură".
Condiţia de admisibilitate a acţiunii de partaj este reprezentată de existenţa unor drepturi de proprietate comună.
Instanţa de apel a stabilit corect că asupra imobilelor înscrise în C.F. nr. 5874 Bistriţa nr. top 8486, Casa Nouă de Cultură a Sindicatelor, C.F. nr. 403 nr. top 2124/1/1 şi C.F. nr. 403/S nr. top 2124/1/1/S Bistriţa, Casa veche de Cultură a Sindicatelor şi Casa de oaspeţi cele patru confederaţii sindicale în litigiu nu şi-au intabulat un drept de proprietate comună.
Situaţia juridică a bunurilor ce au aparţinut fostei Uniuni Generale a Sindicatelor din România nu a fost reglementată prin lege.
Acordul dintre CNS – Cartel Alfa, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România – CSDR, Blocul Naţional Sindical BNS şi CNSRL Frăţia de a administra în comun fostul patrimoniu al Uniunii Generale a Sindicatelor din România nu reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanţii CNS CARTEL ALFA, filiala Bistriţa Năsăud, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România CSDR - Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Democratice UJSD Bistriţa Năsăud, Blocul Naţional Sindical B.N.S., filiala Bistriţa Năsăud, împotriva deciziei nr. 79 din 31 mai 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6044/2002. Civil. Expropriere teren. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5894/2002. Civil. Act.în const. Recurs → |
---|