ICCJ. Decizia nr. 6044/2002. Civil. Expropriere teren. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6044
Dosar nr.5642/2002
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă formulată la 1 iulie 1999, ulterior precizată, reclamantul I.L. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Consiliul Local al sectorului 3 Bucureşti pentru a se stabili că este proprietarul terenului în suprafaţă de 1766,11 mp situat în Bucureşti, şi pentru a fi obligaţi pârâţii să-i lase terenul în deplină proprietate şi posesie.
Motivând acţiunea, reclamantul susţine că tatăl său I.I. a fost proprietarul terenului în suprafaţă de 1946 mp, din care în anul 1973 a fost expropriată suprafaţa de 1150 mp, statul preluând în fapt suprafaţa de 1769,47 mp, din care porţiunea de 3,36 mp este ocupată de o grădiniţă de copii, diferenţa de 1766,11 mp fiind deţinută în mod abuziv de pârâţi ca urmare a nefolosirii unei părţi potrivit scopului exproprierii şi preluării fără titlu a altei părţi.
Prin sentinţa civilă nr. 108 din 2 februarie 2001 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că terenul în suprafaţă de 1769,47 mp identificat prin raport de expertiză tehnică face parte din suprafaţa totală de 23.559,50 mp expropriată de la mai mulţi proprietari prin Decretul nr. 500 din 25 august 1973, fiind folosit scopului pentru care a fost expropriat, întrucât suprafaţa de 1363,68 mp este ocupată de construcţia şi spaţiul verde al Grădiniţei nr. 161, suprafaţa de 65,90 mp este aferentă unui depozit de materiale, iar restul de 339,89 mp este teren cuprins între gardul grădiniţei şi trotuar.
Pe de altă parte, prima instanţă a constatat că nu toată suprafaţa revendicată a aparţinut autorului reclamantului, astfel că reclamantul nu face dovada dreptului pretins.
Raportându-se la situaţia de fapt şi de drept constatată, prima instanţă a concluzionat că terenul nu poate fi retrocedat în temeiul dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 454 A din 11 noiembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. 1674/2001.
Instanţa de apel a statuat că terenul revendicat a fost expropriat şi este folosit potrivit scopului exproprierii, retrocedarea nefiind posibilă nici în raport cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi nici faţă de dispoziţiile Legii nr. 84/1995 (dat fiind că terenul este ocupat de grădiniţă), reclamantul fiind îndreptăţit numai la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul I.L. a declarat recurs solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei primei instanţe prin admiterea acţiunii în parte şi obligarea pârâţilor la restituirea suprafeţelor de 557 mp şi 104 mp care nu au făcut obiectul exproprierii.
În acest scop, reclamantul revocă motivele de recurs prevăzute prin art. 304 pct.7, 8 şi 10 C. proc. civ.
Dezvoltând recursul, reclamantul susţine că Decizia atacată cuprinde motive contradictorii, că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, iar situaţia de fapt a fost stabilită prin neobservarea unor probe hotărâtoare pentru soluţionarea pricinii.
Recursul este întemeiat.
Potrivit cu înscrisurile aflate la dosarul nr. 8676/1999 al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti de pe urma lui I.H. a rămas un teren în suprafaţă de circa 2450 mp, din care, prin partaj succesoral, I.I. a primit suprafaţa de circa 2033 mp, înscriind apoi în C.F. din anul 1941 suprafaţa de 934 mp şi de 572 mp.
Conform înscrisului aflat la fila 6 în acelaşi dosar, la decesul lui I.I. s-a transmis suprafaţa de 900 mp în cote de câte ¼ moştenitorilor săi I.E., soţie supravieţuitoare, I.E., fiică, I.M., fiică, şi I.L. fiu.
Înscrisul de la fila 7 din dosarul de mai sus atestă că, la data de 4 mai 1973, cota de ¼ culeasă de soţia supravieţuitoare I.E. a fost transmisă pe cale succesorală reclamantului I.L.
Probele aflate la dosarul nr. 5256/1999 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, denotă că terenul în suprafaţă de 1150 mp a fost expropriat de la coindivizii I.L., I.E. şi I.M.
Din actul aflat la dosarul nr. 8676/1999 al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti rezultă că reclamantul I.L. este unicul moştenitor al surorilor sale I.E. şi I.M.
Aşadar, din coroborarea înscrisurilor menţionate reiese că reclamantul I.L. este singurul cu vocaţie asupra întregului teren, a cărui suprafaţă ar fi de 900 mp, din care terenul în suprafaţă de 200 mp este situat pe strada B., iar terenul de 700 mp este situat în strada L.
Pe de altă parte însă, prin raportul de expertiză tehnică aflat la dosarul menţionat al tribunalului, se concluzionează, fără a se arăta modalitatea prin care s-a ajuns la asemenea concluzie, că terenul dobândit prin actul de partaj voluntar de către Ionescu Ioan, autorul reclamantului I.L., are suprafaţa totală de 1749,47 mp, din care:
- 3,36 mp sunt ocupaţi de construcţia grădiniţei;
- 1360,32 mp este spaţiul verde al grădiniţei;
- 65,90 mp sunt deţinuţi de primărie;
- 339,89 mp este teren liber de afectaţiuni, fără a se arăta în posesia cui se află.
Instanţele investite cu soluţionarea cauzei în primă instanţă şi în apel au analizat numai parţial probele administrate, fără a fi preocupate să stabilească:
- întinderea dreptului de proprietate al reclamantului şi coindivizarelor sale la data exproprierii potrivit actelor de proprietate aflate în dosarele cauzei şi individualizarea acestuia prin puneri în teren printr-o expertiză riguros întocmită;
- individualizarea prin expertiză a terenului expropriat prin punerea în teren a schiţei de plan de la dosarul tribunalului;
- individualizarea părţii expropriate şi, eventual, a celei rămase neexpropriate din teren;
- dacă terenul ocupat de grădiniţă este sau nu cel expropriat de la reclamant şi fostele sale coindivizare;
- dacă şi cine exercită posesia eventualei părţi neexpropriate sau a celei expropriate, dar nefolosită potrivit scopului exproprierii.
Se constată astfel că instanţele nu au lămurit situaţia de fapt, fiind imposibil a se face aplicarea dispoziţiilor legale incidente, care pot fi, după caz, art. 480 C. civ. şi/sau art. 35 din Legea nr. 33/1994.
În aceste condiţii, instanţa supremă este, la rându-i, împiedicată a examina corecta aplicare a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin lămurite în sensul dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ.
Pentru cele ce preced, recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă la instanţa de apel pentru rejudecarea apelului prin deplina lămurire a situaţiei de fapt şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente potrivit celor detaliate în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul I.L. împotriva deciziei nr. 454 A din 11 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6287/2002. Civil. Rectificare Carte Funciara.... | ICCJ. Decizia nr. 6005/2002. Civil. Iesire din indiviziune,... → |
|---|
