ICCJ. Decizia nr. 6036/2002. Civil. Partaj succesoral. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6036
Dosar nr. 4918/2002
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 25 octombrie 1999 reclamanta V.M. a chemat în judecată pe pârâta N.A. pentru revendicarea terenului în suprafaţă de 210 mp situat în intravilanul comunei Soveja, judeţul Vrancea.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru această suprafaţă de teren în baza Legii nr. 18/1991, fiind pusă în posesie de comisia competentă, iar pârâta a ocupat bunul, împiedicând-o pe reclamantă să-l folosească.
La data de 17 noiembrie 1999 reclamanta şi-a modificat acţiunea în sensul că a solicitat ieşirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de la numiţii S.G. şi S.M., părinţii părţilor.
La 10 decembrie 1999, pârâta N.A. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat completarea masei succesorale cu terenurile menţionate în titlul de proprietate nr. 122406 din noiembrie 1998, eliberat în baza Legii nr. 18/1991, precum şi obligarea reclamantei de a aduce la masa de împărţit bunurile primite cu titlu de zestre.
Prin încheierea din 9 februarie 2000 Judecătoria Panciu a admis în principiu acţiunea principală şi cererea reconvenţională, a constatat deschisă succesiunea defunctei S.G.M., decedată la data de 28 aprilie 1981, a constatat că moştenitori ai acesteia sunt părţile în litigiu cu o cotă de ½ fiecare, precum şi compunerea masei succesorale, acordându-se termen pentru evaluarea bunurilor şi formarea loturilor.
Prin sentinţa civilă nr. 285 din 5 mai 2000 a Judecătoriei Panciu, confirmată prin Decizia civilă nr. 536 din 5 iulie 2001 a Tribunalului Vrancea, au fost admise acţiunea, modificată şi cererea reconvenţională, s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale în varianta a II-a propusă de expertiza întocmită în cauză şi s-au atribuit părţilor loturi în natură în valoare de câte 33.444.250 lei.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 1478/R din 7 decembrie 2001, a admis recursul declarat de reclamanta V.M., a modificat în parte Decizia Tribunalului Vrancea, încheierea de admitere în principiu şi sentinţa Judecătoriei Panciu, în sensul că a înlăturat obligarea reclamantei de a raporta la masa succesorală suprafaţa de 567 mp teren intravilan.
Prin aceeaşi decizie a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 22.680.000 lei cu titlu de sultă şi a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta N.A.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Galaţi a motivat că instanţele de fond şi de apel nu s-au pronunţat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, făcând referire în acest sens la raportul de expertiză criminalistică nr. 137 din 25 mai 2001 care a stabilit că semnătura de pe contractul de arendă din 14 februarie 1961 nu a fost executată de V.M. De asemenea, instanţa de recurs a apreciat că nu poate fi luată în considerare depoziţia numitului T.C. care a cumpărat terenul şi care, în mod evident, are temeri în legătură cu anularea actului respectiv, fiind elocventă adeverinţa nr. 1333/1998 din care rezultă că în perioada 1954-1955 autoarea S.M. era înregistrată în registrul agricol cu 0,05 ha teren arabil, trecut în rolul lui V.N., dar care, după anul 1961, nu mai apare în rolul acestuia.
Împotriva deciziei dată în recurs, la data de 5 noiembrie 2002, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în temeiul art. 330 pct. 2, teza a II-a C. proc. civ., a declarat recurs în anulare, susţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, fiind, totodată, şi vădit netemeinică.
Într-un prim motiv al recursului în anulare se susţine că, prin art. I, pct. 112 din OUG nr. 138/2000, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat, astfel că instanţa de recurs nu mai putea cenzura hotărârile criticate pentru motivul de greşită interpretare a probelor şi de apreciere eronată a situaţiei de fapt rezultată din acestea.
Într-un al doilea motiv al recursului în anulare se arată că din raportul de expertiză grafologică nr. 137 din 25 mai 2001, probă administrată în apel, rezultă că semnătura de pe contractul de arendă, chiar dacă nu aparţine reclamantei V.M., nu poate duce la concluzia că terenul agricol nu s-a vândut, cu atât mai mult cu cât cumpărătorul T.S.C. a confirmat înstrăinarea terenului.
Într-un ultim motiv al recursului în anulare se reproşează instanţei ce a pronunţat hotărârea criticată că a dat o interpretare eronată contractului de arendă din 14 februarie 1961, ca şi răspunsurilor pe care părţile le-au dat la interogatorii.
Recursul în anulare este fondat, în sensul considerentelor care succed:
Prin cererea reconvenţională din 10 decembrie 1999 (dosar de fond) pârâta N.A. a solicitat completarea masei partajabile cu o serie de terenuri care au aparţinut defunctei S.M. (autoarea comună a părţilor) şi pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate conform prevederilor Legii nr. 18/1991. Printre aceste terenuri cu referire la care pârâta a cerut ca reclamanta să fie obligată a le aduce la masa de împărţit s-a aflat şi terenul de 500 mp (în realitate 567 mp, suprafaţă exactă stabilită pe cale de expertiză), pârâta susţinând prin cererea reconvenţională că nemişcătorul, cu destinaţia de „grădină în vatră sat", a fost vândut de reclamantă numitului T.C.
Răspunzând la cererea reconvenţională, reclamanta V.M., prin întâmpinarea din 24 decembrie 1999 (fila 30 dosar de fond), nu a negat că terenul a aparţinut mamei părţilor şi că bunul a fost înstrăinat numitului T.C., dar a susţinut numai că operaţiunea de înstrăinare nu a realizat-o reclamanta, ci autoarea părţilor.
Că terenul a fost vândut de reclamantă, împreună cu soţul său V.N., numitului T.C., rezultă din aşa-numitul „Contract de arendare" din 14 februarie 1961, act juridic ce s-a încheiat în faţa autorităţilor fostului Consiliu Popular al comunei Soveja, al cărui sigiliu îl poartă, dovadă ce se coroborează cu adeverinţa nr. 1333 din 10 septembrie 1998 eliberată de Primăria comunei Soveja (dosar fond), cu memoriul justificativ din 9 februarie 1971 (dosar de fond), cu recunoaşterea cumpărătorului T.C. (dosar apel) şi recunoaşterea indirectă a vânzării de către reclamantă (interogatoriul de la dosar de fond).
Împrejurarea că prin raportul de expertiză criminalistică (dosar apel) s-a stabilit că semnătura de pe „Contractul de arendă" nu aparţine reclamantei, nu înseamnă că aceasta nu a consimţit la vânzare, cât timp semnătura aparţine soţului ei, V.N., cumpărătorul s-a aflat în posesia nemişcătorului din 1961, pe care, de altfel, a ridicat şi o casă, iar reclamanta nu a urmărit şi nici nu a întreprins nimic pentru desfiinţarea vânzării.
Pe cale de consecinţă, soluţia instanţelor de fond şi de apel de a cuprinde în masa de împărţit contravaloarea terenului vândut de reclamantă se priveşte ca temeinică şi legală.
Faţă de cele ce preced, se va admite recursul în anulare, va fi casată, în parte, Decizia recurată în sensul respingerii ca nefondat a recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei dată în apel de Tribunalul Vrancea, soluţie în raport de care, apare inutilă cercetarea celorlalte motive ale recursului în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1478/R din 7 decembrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează în parte Decizia, în sensul că, respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.M. împotriva deciziei civile nr. 536 din 5 iulie 2001 pronunţată de Tribunalul Vrancea.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, cu privire la recursul declarat de pârâta N.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 624/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 623/2002. Civil → |
|---|
