CSJ. Decizia nr. 635/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.635
Dosar nr.4220/2002
Şedinţa publică din 19 februarie2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M.G.împotriva deciziei nr. 87din 14 iunie 2002a Curţii de ApelCraiova – Secţia civilă.
La apelul nominals-au prezentat: recurentul-reclamant M. G. reprezentat de avocat G.Mşi intimata-pârâtă Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova reprezentată de consilier juridic M.D., lipsind intimatul-pârât Consiliul Judeţean Dolj – Sector Servicii Publice – Craiova.
Procedura completă.
Avocat G.M depune dovada achitării taxei judiciare de timbru de 30.000 lei chitanţa CF nr.25316/19 februarie 2003 şi timbrul judiciar de 1.500 lei.
Curtea, din oficiu,pune în discuţia părţilor în temeiul art. 306 alin. 2 C.proc.civ. motivul de casare de ordine publică prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ. coroborate cu cele ale art. 261 pct. 5 ale aceluiaşi cod.
Avocat G.Msolicită admiterea recursului şi casarea deciziei atacate pentru motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ..
Consilier juridic M.D. solicită respingerea recursului ca nefondat. Depune concluzii scrise.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului, de casare a deciziei atacate şi de trimitere a cauzei pentru rejudecarea apelului.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 20 decembrie 2000 reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâta Regia Autonomă de Administrarea Fondului Locativ de Stat Craiova şi a solicitat ca în urma probelor ce se vor administra să se pronunţe o sentinţă prin care pârâta să fie obligată să îi plătească echivalentul în lei a sumei de 34.080 USD reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare şi reparaţii efectuate de reclamant la parte din construcţia situată în Craiova, str. General Dragalina nr. 19, aparţinând pârâtei.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.790/12 ianuarie 1994 a dobândit în proprietate o parte determinată din imobilul situat în Craiova, str. General Dragalina nr. 19 şi anume parterul clădirii, restul construcţiei fiind proprietatea indiviză a statului şi a numitului R.H.care este moştenitorul foştilor proprietari ai imobilului, anterior naţionalizării acestuia.
Că în urma sistării indiviziunii dispusă prin sentinţa civilă nr. 245/1 februarie 2000 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, partea din imobil ce îi revenea lui R.H.a fost atribuită pârâtei Regia Autonomă de Administrarea Fondului Locativ Craiova cu obligaţia pentru regie la plata unei sulte în folosul coproprietarului Rădulescu Haralambie.
Că după ce a dobândit dreptul de proprietate asupra parterului imobilului, în baza autorizaţiilor administrative necesare şi cu acordul RAADPFL a efectuat pe cheltuieala sa exclusivă lucrările necesare pentru consolidarea şi repararea întregului imobil, inclusiv a părţilor ce aparţin în proprietate pârâtei, cheltuind pentru lucrările ce reveneau RAADPFL suma de 34.080 USD, aşa cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în dosarul de partaj soluţionat de Judecătoria Drăgăşani.
Că aceste cheltuieli urmează a-i fi restituite de către pârâtă, în calitate de beneficiară a lucrărilor pentru partea de imobil ce deţine în proprietate.
Pârâta Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova a formulat o cerere reconvenţională şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa reclamantul M.G.să fie obligat să-i plătească suma de 45.220.378 lei reprezentând contravaloarea folosinţei fără titlu a spaţiului cu destinaţie de locuinţă (demisol şi parter) din Craiova, str. General Dragalina nr. 19, în perioada martie 1998 – decembrie 2000.
Pe parcursul judecării cauzei la instanţa de fond a fost introdus în cauză la cererea RAADPFL Craiova, în calitate de pârât Consiliul Judeţean Dolj – Sector Servicii Publice.
După administrarea probelor cu acte şi expertiză solicitate de părţi, prin sentinţa civilă nr. 7 din 24 ianuarie 2002 pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia civilă s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.G.şi a fost obligată pârâta Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova să îi plătească suma de 72.167.854 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare a părţii din imobil aparţinând regiei.
Acţiunea reclamantului a fost respinsă faţă de Consiliul Judeţean Dolj – Sector Servicii Publice.
Prin aceeaşi hotărâre s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta RAADPFL Craiova şi a fost obligat reclamantul să plăteascăpârâtei suma de 45.222.378 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru spaţiul ocupat şi folosit fără titlu de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Dolj a reţinut în urma probelor administrate că reclamantul M.G.a dobândit în proprietate, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.790/12 ianuarie 1994 o p arte individualizată din imobilul situat în Craiova, str. General Dragalina nr. 19, şi anume parterul clădirii.
Că reclamantul a efectuat lucrări de reparaţii la întregul imobil, inclusiv la partea ce aparţinea pârâtei, stabilindu-se prin expertiza efectuată în cauză că lucrările de con solidare a imobilului ce trebuiau suportate de pârâtă se ridică la suma de 72.167.854 lei.
Că pentru celelalte lucrări de reparaţii şi îmbunătăţiri executate pe cheltuiela reclamantului la partea din imobil aparţinând pârâtei acesta nu a respectat înţelegerea dintre părţi, nu a prezentat situaţiile de încasări şi facturile de procurare a materialelor, fiind somat din această cauză să înceteze executarea lucrărilor la părţile din imobil ce nu-I aparţineau, stabilindu-se în final că lucrările nu erau necesare, vizau sporirea confortului la locuinţa acestuia, constând în instalarea centralei termice pe gaze, modificarea reţelei de apă, canal şi a celei electrice etc.
De asemeni s-a reţinut că lucrările la imobil au fost începute ca urmare a înţelegerii dintre reclamant şi RAADPFL Craiova, fără încuviinţarea Consiliului Judeţean Dolj – Sector Servicii Publice şi că reclamantul a ocupat în mod abuziv spaţiul de locuit proprietatea pârâtei.
Împotriva sentinţei civile nr. 7/24 ianuarie 2002 pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia civilă au declarat apel reclamantul M.G.şi pârâta Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Dolj.
În apelul declarat de reclamantul M.G.hotărârea instanţei de fond este criticată pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie constând în esenţă în următoarele:
- nu s-au avut în vedere şi nu au fost analizate probele administrate la cererea reclamantului constând în expertiza administrată cu privire la aceleaşi lucrări, în alt dosar în care au figurat aceleaşi părţi şi din care rezultau valori cu mult mai mari, pentru lucrările executate la imobil.
- instanţa nu a avut în vedere sporul de valoare adus imobilului prin lucrările efectuate, respingând fără temei obiecţiunile la raportul de expertiză şi neprecizând dacă reclamantul a fost un constructor de bună credinţă sau de rea credinţă.
- chiar dacă instanţa ar fi stabilit că reclamantul a fost constructor de rea credinţă trebuia să oblige pe pârâtă la plata valorii materialelor şi preţul muncii, fără a lua în considerare sporirea valorii fondului despre care s-ar putea discuta dacă s-ar reţine situaţia de constructor de bună credinţă.
Pârâta critică sentinţa prin apelul declarat, pentru următoarele motive:
- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiilor ridicate de RAADPFL Craiova privind lipsa calităţii procesual active a intimatului-reclamant M.G.şi cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a RAADPFL Craiova a prescripţiei dreptului la acţiune pentru solicitarea contravalorii lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu.
- nu s-a avut în vedere faptul că reclamantul a executat lucrările la imobil cu încălcarea prevederilor imperative ale Legii nr. 19/1994 şi Legii nr. 10/1994.
- că din probele administrate rezultă că reclamantul a fost constructor de rea credinţă, executând lucrările la partea de imobil ce nu-i aparţinea şi pe care l-a ocupat abuziv deşi acestea nu erau impuse de efectuarea celorlalte lucrări, la partea de imobil pe care l-a cumpărat.
Prin Decizia civilă nr. 87/14 iunie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia civilă sunt admise apelurile declarate de reclamantul M.G.şi de pârâta RAADPFL Craiova, se schimbă sentinţa apelată şi se trimite cauza spre soluţionare în fond la Judecătoria Craiova.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut din expertiza efectuată în cauză că reclamantul a efectuat la imobilul în litigiu lucrări de consolidare în valoare de 72.167.854 lei şi lucrări de reparaţii-îmbunătăţiri în valoare de 31.071.600 lei.
Că, faţă de probatoriul administrat în cauză se impune trimiterea dosarului spre rejudecare la instanţa de fond pentru a se stabili prin administrarea unei noi expertize valoarea tuturor lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu, data când au fost efectuate pentru a se verifica dacă reclamantul a fost constructor de bună sau de rea credinţă.
Împotriva deciziei civile nr. 87/14 iunie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia civilă a declarat recurs reclamantul M.G.întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C.proc.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul impută instanţei de apel că a încălcat prevederile 296 – 297 C.proc.civ. dispunând greşit trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, care s-a pronunţat asupra fondului cauzei cu prilejul judecării cauzei.
Că trimiterea cauzei la instanţa de fond s-a dispus în vederea completării probelor deşi instanţa de apel trebuia să administreze ea aceste probe dacă considera că sunt necesare pentru pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Recursul declarat de reclamant este fondat în sensul şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Calea de atac a apelului este reglementată în Titlul IV Capit. I şi II art. 282 – 298 din C.proc.civ.astfel cum a fost modificat prin OUGnr. 138/2000 şi OUGnr. 59/2001. Din ansamblul acestor prevederi ale Codului de procedură civilă rezulta că în dreptul nostru civil, apelul este mijlocul procesual prin care partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe, solicită instanţei superioare ierarhic reformarea hotărârii, apelul fiind sub acest aspect, o cale de atac ordinară, suspensivă, de reformare şi devolutivă.
Cel mai semnificativ şi caracteristic efect al apelului este "efectul devolutiv" şi constă într-o veritabilă reînnoire sau reeditare a judecăţii pricinii în fond, astfel că problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţia instanţei de apel.
Trebuie subliniat faptul că totuşi caracterul devolutiv al apelului nu este absolut el fiind limitat de două reguli restrictive exprimate prin adagiile "tantum devolutum quantum appellatum" şi "tantum devolutum quantum judicatum".
În sensul celor ce preced, art. 295 C.proc.civ. dispune că "instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din ofifiu. Instanţa va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, "precum şi administrarea probelor doi propuse în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei".
Rezultă din textul citat, multitudinea de mijloace puse de legiuitor la dispoziţia instanţei de apel, în sensul că aceasta poate soluţiona litigiul în baza probelor administrate de prima instanţă, ori poate să refacă o parte din aceste mijloace de probă sau să completeze probatoriul cauzei prin administrarea de noi probe.
În final, instanţade apel va pronunţa propria sa hotărâre prin care, potrivit art. 296 C.proc.civ. poate păstra ori schimba, în tot sau în parte hotărârea atacată, observând desigur respectarea principiului "non reformatio in peius".
Oricum, instanţa de apel este obligată să examineze toate motivele invocate de apelant prin cererea sa şi să răspundă criticilor aduse hotărârii atacate cu apel.
Pentru considerentele arătate, soluţia adoptată de Curtea de Apel Craiova în cauza de faţă, de a "schimba sentinţa şi trimite cauza spre soluţionare în fond la Judecătoria Craiova" pentru a se administra o nouă expertiză care să stabilească valoarea tuturor lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu şi pentru a se verifica dacă reclamantul a fost sau nu de bună credinţă, urmând să fie analizate pentru aceasta toate probele administrate de părţi, nu îşi găseşte un fundament legal în prevederile art. 294 – 298 C.proc.civ.prin care este reglementată judecata în apel, hotărârea pronunţată fiind nelegală.
De asemeni, neanalizarea motivelor de apel invocate în apelurile declarate de părţi, afectează hotărârea sub aspectul legalităţii potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.impunându-se admiterea recursului de faţă, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de apel în vederea rejudecării apelului cu observarea prevederilor legale sau reglementează judecata în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M.G.împotriva deciziei civile nr. 87 din 14 iunie 2002 a Curţii de Apel Craiova – Secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea rejudecării apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi19 februarie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6633/2002. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 661/2002. Civil. Rectificare C.F. revendicare... → |
|---|
