ICCJ. Decizia nr. 6633/2002. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6633
Dosar nr. 3906/2002
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi precizată ulterior, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată Municipiul Bucureşti prin Primar General, solicitând obligarea pârâtului la finalizarea şi predarea apartamentelor din blocurile D1 A, D1 B, D4 şi PR6 situate în comuna Snagov, sat Ghermăneşti, judeţul Ilfov, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 5.000.000 lei/zi întârziere.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1465 din 1 octombrie 2001, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, să finalizeze şi să predea reclamantei apartamentele situate în blocurile D1 A, D1 B, D4 şi PR6, din Snagov, sat Ghermăneşti, judeţul Ilfov, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 3.000.000 lei/zi de întârziere în executarea obligaţiei stabilite.
S-a avut în vedere, pentru aceasta, protocolul încheiat între părţi, conform căruia, pârâtului îi revenea obligaţia de a finaliza şi preda în folosinţă blocurile, vânzarea lor urmând a fi realizată de reclamantă, căreia îi fuseseră repartizate în acest sens, de Primăria Municipiului Bucureşti, 284 de apartamente. Deşi reclamanta a înaintat sumele de bani rezultate din încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia sa.
Prin Decizia civilă nr. 301 din 3 iulie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti prin Primarul General, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 1465 din 1 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în ce priveşte excepţia invocată în considerarea faptului că numai administraţia Fondului Imobiliar ar putea avea calitate procesuală pasivă în cauză, că activitatea ce interesează a fost preluată de Direcţia de Investiţii de la RAIAL I. SA, care face parte din aparatul propriu al Primăriei Municipiului Bucureşti.
Pe fond, s-a apreciat că, în adevăr, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin protocolul încheiat, deşi reclamanta a vărsat Primăriei sumele încasate din vânzarea apartamentelor, ca preţ estimativ.
Cu referire la HG nr. 820/1995, invocată de apelant pentru a demonstra că nu îi mai revenea obligaţia de finalizare a lucrărilor, instanţa a reţinut că imobilele în litigiu nu mai erau proprietatea statului, ci erau vândute, constituind proprietate particulară, situaţie în care obligaţia de finalizare a construcţiilor nu putea cădea în sarcina consiliilor locale ale localităţilor unde sunt situate imobilele, după cum o asemenea obligaţie nu putea trece nici în sarcina reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primar General, susţinând că:
- reclamanta a luat în calcul şi a virat numai sumele cheltuite până la momentul transmiterii blocurilor spre vânzare, nu şi fondurile necesare terminării acestor locuinţe;
- faţă de prevederile HG nr. 820/1995 conform cărora s-au transmis imobilele din administrarea Consiliului Local al Municipiului Bucureşti, în administrarea consiliilor locale ale unor comune şi a oraşului Buftea, predarea-preluarea făcându-se pe bază de protocol încheiat între Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi Consiliile Locale pe teritoriul cărora se află imobilele,
precum şi de faptul că reclamanta nu a virat în continuare fondurile necesare terminării construcţiilor,
acestea urmau să fie finalizate de Consiliul Local al localităţii respective sau de reclamanta SC R., iar în ce priveşte blocul PR6, acesta a fost recepţionat încă din anul1988 şi preluat de SC H.N.
Greşit pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul nu este fondat.
Deşi nu sunt indicate motivele de casare, în sensul prevederilor art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea acestora, rezultă că recurenta a înţeles să invoce motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că, în raport de probele administrate instanţa a aplicat greşit normele legale privind stabilirea răspunderii sale civile.
Or, din acest punct de vedere, instanţa de apel a reţinut în mod corect că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin protocolul încheiat în acest sens. Împrejurarea invocată în recurs, conform căreia reclamanta nu ar fi virat toate sumele necesare terminării locuinţelor nu poate fi avută în vedere, fiind stabilit (dosar fond) că preţul informativ ce a fost vărsat Primăriei trebuia să acopere lucrările efectuate până la recepţia preliminară, lucrări ce nu au fost executate. Numai la terminarea lucrărilor, urma ca diferenţele de preţ rezultate să fie virate Primăriei Municipiului Bucureşti de către unitatea vânzătoare.
Cât priveşte HG nr. 820/1955, invocată pentru a se demonstra că recurentei nu îi mai revenea obligaţia de finalizare a lucrărilor, este de reţinut, aşa cum a apreciat şi instanţa de apel, că, la acea dată imobilele în litigiu nu mai erau în proprietatea statului, ci în proprietate particulară, fiind vândute încă din anul 1990, situaţie în care, firesc, nu poate fi primită susţinerea după care obligaţia finalizării lucrărilor ar fi căzut în sarcina consiliilor locale ale localităţilor unde sunt situate imobilele.
Cât priveşte blocul PR6, dacă este adevărat că pentru aceasta s-a efectuat recepţia preliminară în anul 1988, nu se poate reţine că recurenta şi-a executat obligaţia, câtă vreme, potrivit chiar proceselor-verbale de recepţie, urma a se efectua o serie de lucrări de remediere.
De asemenea, obligaţia la plata cheltuielilor de judecată a fost legal stabilită, în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 301 din 3 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6679/2002. Civil. Prestatie tabulara. Recurs | CSJ. Decizia nr. 635/2002. Civil → |
|---|
