ICCJ. Decizia nr. 661/2002. Civil. Rectificare C.F. revendicare (repus pe rol). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 661.
Dosar nr. 2070/2002
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2004
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 301 din 25 septembrie 2001 a Tribunalului Alba, secţia civilă, investit prin declinare de competenţă prin sentinţa civilă nr. 130 din 16 februarie 2001 a Judecătoriei Sebeş a fost admisă în parte acţiunea formulată de D.A.R. şi H.C., decedat pe parcursul procesului, ce a fost continuat de moştenitorii legali ai acestuia I.H.C. jr. şi I.H.M. şi de intervenienta în interes propriu V.V.D. S-a constatat că imobilul înscris iniţial în C.F. 5435 Sebeş a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv şi fără titlu.
S-a dispus apoi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român şi reînscrierea celor două proprietare S.W. şi S.D. în părţi egale în C.F. 6816 Sebeş asupra terenului în suprafaţă totală de 4777 mp de sub A+6–13 şi asupra construcţiei de sub A+6, în care în prezent funcţionează Policlinica Sebeş.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată împotriva Ministerului Finanţelor prin D.G.F.P.C.F.S. Alba.
Apelul declarat de reclamanţi şi intervenientă împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 19 din 11 februarie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin care a fost schimbată sentinţa numai în ce priveşte acţiunea civilă a reclamanţilor în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor, precum şi cererea de intervenţie, fiind obligat pârâtul să plătească celorlalte părţi suma de 96.566.000 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea imobilului în suprafaţă de 911 mp, având nr. top 1804/5/3/1 din C.F. iniţial 5435 Sebeş, cu dezmembrămintele ulterioare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Sebeş, împotriva aceleiaşi hotărâri.
S-a dispus şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în apel, în valoare de 56 milioane lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a avut în vedere în esenţă principiul reparării integrale a prejudiciului, prin înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare produse, în scopul repunerii celui vătămat în situaţia anterioară.
Întrucât în speţă imobilele revendicate au fost restituite numai în parte, şi anume pentru terenul pe care este amplasată Policlinica Sebeş, pentru suprafaţa de teren de 911 mp, pe care sunt edificate construcţii noi, care aparţin altor persoane, ce nu sunt părţi în acest proces s-a dispus în apel obligarea Statului prin reprezentant legal, la despăgubiri.
Soluţia instanţei de fond, cu privire la restituirea în natură a părţii din imobil la care s-a făcut referire, a fost menţinută, avându-se în vedere că preluarea imobilului a fost făcută fără titlu valabil, caz în care potrivit art.16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, acestea trebuiesc restituite în natură, deci nu se aplică art. 16 alin. (1) din lege.
Deşi se face referire la acest text, în cuprinsul hotărârii se reţine că acţiunea fiind promovată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, a fost soluţionată corect pe calea dreptului comun şi nu s-a solicitat suspendarea judecăţii conform art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, ce vizează numai cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat, considerate exagerate faţă de valoarea acţiunii în despăgubire admisă.
De asemenea a declarat recurs împotriva deciziei menţionate şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş, prin care susţine că imobilul a fost preluat cu titlu, prin aplicarea Decretului nr. 92/1950, în situaţia în care nu sunt exceptate de la naţionalizare imobilele proprietatea persoanelor întreţinute, care nu au surse de venit.
Recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Sebeş, este neîntemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Aşa cum rezultă şi din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză au reţinut că preluarea imobilului de către stat s-a făcut abuziv, fără titlu, considerent în raport de care a fost admis primul capăt de cerere.
Recursul de faţă vizează numai această soluţie, pentru că celelalte dispoziţii ale deciziei atacate sunt dependente de soluţionarea principalei solicitări a celor în cauză.
Se constată că soluţia recurată este în afara criticii, întrucât în raport de probele administrate instanţa de apel a hotărât corect că preluarea de către Stat a imobilului de la autoarea reclamanţilor S.W. şi intervenienta S.D., căsătorită V.V. s-a făcut fără titlu.
Astfel, probele cu martori administrate atestă că preluarea imobilului s-a făcut în lipsa oricărui titlu, în anul 1946, când proprietarele au fost obligate să părăsească locuinţa.
Ulterior, statul apare înscris ca proprietar, în C.F., în baza Legii nr. 187/1945 pentru ca în final să se susţină că imobilul a intrat în proprietatea statului ca efect al naţionalizării conform Decretului nr. 92/1950, fiind trecut în anexa la decretul menţionat la poziţia 19.
Dar, în situaţia în care titularele dreptului de proprietate, în vârstă de 22 şi 23 ani nu realizau venituri, nu aveau alte proprietăţi, nu se poate reţine că se încadrau în categoria persoanelor vizate prin dispoziţiile Decretului nr. 92/1950. Chiar dacă ele, ca persoane ce nu realizau venituri proprii nu se încadrează expres în prevederile art. II din decret potrivit căruia se exceptează de la naţionalizare proprietăţile muncitorilor, funcţionarilor, micilor meseriaşi, intelectualilor profesionişti şi pensionarilor, aceste dispoziţii nu pot fi aplicate şi interpretate decât în raport şi de prevederile art. I din acelaşi act normativ, din care se desprinde raţiunea şi scopul actului de naţionalizare.
Astfel rezultă că măsura vizează în primul rând imobilele foştilor industriaşi, moşieri, bancheri, în general marea burghezie, apoi pe exploatatorii de locuinţe sau imobilele în construcţie clădite în scop de exploatare.
Cum titularele dreptului de proprietate în discuţie, nu pot fi încadrate în aceste categorii, neavând nici calităţile menţionate şi nici mai multe imobile în raport de care să poată fi încadrate în cea de a doua variantă a legii, rezultă cu evidenţă că aplicarea Decretului nr. 92/1950 cu privire la imobilul în litigiu s-a făcut nelegal. Prin urmare nu poate fi primită susţinerea din recurs, în sensul că preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu titlu valabil.
Aşa fiind, recursul Consiliului Local Sebeş, urmează a fi respins ca nefondat, fiind legală şi temeinică, soluţia adoptată de instanţa de apel.
Urmează a fi admis însă recursul Ministerului Finanţelor Publice, în sensul de a reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat în apel de la 56 milioane lei, la 20 milioane lei, însă nu în raport de prevederile art. 1303 C. civ. invocate în motivele de recurs, ce nu sunt incidente în speţă, ci în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Textul dă posibilitate instanţei de a micşora cuantumul cheltuielilor solicitate, în raport de valoarea pricinii. Această soluţie are în vedere şi cuantumul mult mai redus al cheltuielilor de judecată acordate la fond cât şi diferenţa modică dintre pretenţiile admise şi cheltuielile de judecată la care a fost obligată partea care a căzut în pretenţii.
De aceea, recursul Ministerului Finanţelor Publice, urmează a fi admis în sensul arătat, numai prin reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată acordat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Consiliul Municipiului Sebeş împotriva deciziei civile nr. 19 din 11 februarie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba împotriva aceleiaşi decizii. Reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat recurentul la 20 milioane lei în apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 635/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6618/2002. Civil. înregistrare asociatie.... → |
|---|
