ICCJ. Decizia nr. 6359/2002. Civil. Revendicare - Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6359
Dosar nr. 3880/2002
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1) La data de 24 mai 2001 reclamanta G.M. a înregistrat contestaţia contra dispoziţiei nr. 3 din 23 aprilie 2001 emisă de pârâta RA A.P.P.S. (RA L.) prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, teren de 644,50 mp şi construcţie, situat în Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1746 din 19 noiembrie 2001 a fost respinsă acţiunea, întrucât imobilul a fost preluat cu plată, iar prin Decizia civilă nr. 248 din 11 iunie 2002, în apel, a fost schimbată, în tot, sentinţa, anulată dispoziţia nr. 3/2001 şi s-a dispus restituirea imobilului în natură, reţinându-se, în esenţă, că:
- imobilul a fost preluat de stat fără titlul valabil, autoarea fiind exceptată de la naţionalizare;
- reclamanta este unica moştenitoare a fostei proprietare A.T., pe numele căreia s-a naţionalizat imobilul;
- dreptul de proprietate al acesteia a fost probat, iar
- Fundaţia „Aşezământul M. şi T.A." nu are calitate procesuală în a revendica acest imobil.
Contra deciziei au declarat recurs pârâţii:
- Ministerul Finanţelor Publice (R 1), pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că nu are calitate procesuală pasivă, iar pe fond, operează exceptarea de la restituirea în natură prevăzută de art. 16 din Legea nr. 10/2001, precum şi preluarea cu titlu valabil, căci autoarea nu era exceptată (i s-au naţionalizat 4 apartamente);
- RA A.P.P.S., pe temeiul din art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că sentinţa civilă nr. 222/1999 nu-i este opozabilă, reclamanta nu este unica moştenitoare, astfel că nu este stabilită „persoana îndreptăţită", iar imobilul este închiriat Ambasadei Elveţiei, ceea ce atrage exceptarea de la restituire conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, fiind şi preluat cu plată de RA L.
2) Recursurile sunt fondate, urmând a fi casată Decizia cu trimitere aceleiaşi instanţe de apel.
Obiectul contestaţiei îl constituie dispoziţia nr. 3/2001 a pârâtei RA A.P.P.S. prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, iar cadrul procesual fixat de reclamantă este cel din procedura specială prevăzută în Legea nr. 10/2001.
Reclamanta-contestatoare s-a prezentat ca unică moştenitoare şi deci, ca „persoană îndreptăţită" la restituire, iar pârâta-recurentă RA A.P.P.S. ca „unitatea deţinătoare, pârâtul 2 Ministerul Finanţelor fiind introdus în cauză, la cererea RA A.P.P.S., prin încheierea din 11 iunie 2001, fără nici o motivare, căci nu s-au formulat şi alte cereri accesorii.
Aşadar, instanţele au judecat în contradictoriu cu Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, fără a examina calitatea procesuală pasivă a acestuia, în raport de dispoziţiile exprese ale Legii nr. 10/2001 care „fixează" riguros părţile în această procedură specială, ceea ce atrage trimiterea în apel, fiind o chestiune de ordine publică.
Pe de altă parte, reclamanta s-a înfăţişat ca unică moştenitoare a verişoarei sale A.T., pe temeiul certificatului de moştenitor nr. 1510 din 12 iulie 1993, iar în recurs prin cererea din 9 aprilie 2003 cere a se lua act că renunţă la judecată (fără a se prezenta personal) şi să se constate că recursul RA A.P.P.S. a rămas fără obiect, în raport de Decizia civilă nr. 399 din 14 februarie 2003 prin care i s-a admis acţiunea în revendicare şi care a fost executată la 27 februarie 2003, fiind pusă în posesie (procesul-verbal nr. 98/2003).
Totuşi, în recurs s-a depus şi un alt certificat de moştenitor, nr. 657 din 22 martie 1994, de pe urma aceleiaşi defuncte A.T., pentru succesorul testamentar (testament aut. nr. 4132/1997) R.V.I., în care se menţionează că „în afara bunurilor cuprinse în certificatele de moştenitor nr. 1023/1993 şi 1510/1993, defuncta a mai deţinut…".
Aşadar, acest certificat indică pe cel invocat de reclamantă ca unică moştenitoare (nr. 1510/1993), este ulterior acestuia şi priveşte un alt moştenitor, aspect absent din judecata în apel.
De altfel, prin memoriul depus de acest comoştenitor se relevă şi alte aspecte, ţinând de relaţia cu reclamanta şi cu E.G., executant testamentar al autoarei A.T.
În sfârşit, în Decizia civilă nr. 1979 din 25 februarie 2002, irevocabilă se relevă că Fundaţia „Aşezământul M. şi T.A." îşi legitimează calitatea procesuală activă, pe certificatul de moştenitor nr. 278 din 27 ianuarie 1993", care este „anterior celui întocmit în favoarea pârâtei-recurente (G.M.), certificat care este valabil".
Aşadar, succesiunea testamentelor şi a certificatelor de moştenitor a putut produce efecte juridice complexe, ca şi drepturi subiective cu titulari diferiţi, care nu s-au examinat în cadrul procesual al cauzei, care poate genera şi alte consecinţe relativ la „persoana îndreptăţită", elemente ce trebuie puse în discuţie şi judecate în apel.
Renunţarea la judecata contestaţiei, în forma făcută, nu poate fi primită în recurs, nefiind în abilitarea avocatului şi nici în temeiurile din art. 304 C. proc. civ., iar recursul pârâtei nu a rămas fără obiect în această procedură specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român şi R.A. A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 248 din 11 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi curţi pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 423/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 4235/2002. Civil → |
|---|
