ICCJ. Decizia nr. 6394/2002. Civil. Contestatie refugiat. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6394
Dosar nr. 3923/2002
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia din 26 octombrie 2000 S.S. a solicitat desfiinţarea hotărârii nr. 91477/I din 12 octombrie 2000 a Comisiei însărcinate cu analizarea motivelor pentru acordarea statutului de refugiat în România şi pronunţarea unei hotărâri prin care să-i fie recunoscut statutul de refugiat în România, cu toate consecinţele decurgând din aceasta, motivat de pericolul la care ar fi expus dacă s-ar întoarce în ţara sa de origine SRI-LANKA, datorită opiniilor sale politice.
Contestatorul a precizat că a fost persecutat pentru opiniile sale politice în calitate de membru al LIBERTATION TIGER OF TAMIL EELAM, a fost arestat, interogat şi bătut timp de nouă luni, casa i-a fost distrusă de bombe, iar părinţii şi sora au murit în aceste împrejurări.
Prin sentinţa civilă nr. 1089 din 29 ianuarie 2001, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut, raportat la motivele invocate, existenţa unor neconcordanţe în declaraţiile contestatorului, precum şi lipsa argumentelor care să-i susţină declaraţiile, astfel încât cererea de acordare a statutului de refugiat nu întruneşte cerinţele art. 1 din Legea nr. 15/1996, probele administrate demonstrând posibilitatea solicitantului de a opta pentru refugiul interior, în ţara sa de origine, în zona controlată de organizaţia din care a făcut parte, aspecte ce rezultă şi din surse neguvernamentale care raportează asupra situaţiei din SRI-LANKA.
Contestatorul a declarat recurs, solicitând admiterea contestaţiei şi acordarea statutului de refugiat, deoarece este supus la persecuţii în ţara de origine datorită opţiunilor sale politice şi se teme pentru viaţa sa şi a familiei sale, motivând inadvertenţele din declaraţii prin modul defectuos al traducerii efectuate de translatori diferiţi.
Prin Decizia nr. 215/R din 4 septembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a admis recursul şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a admis contestaţia, a dispus anularea hotărârii nr. 91477//I din 12 octombrie 2000 şi a acordat contestatorului statutul de refugiat conform art. 2 din Legea nr. 15/1996.
Instanţa de recurs a reţinut că, deosebite de susţinerile contestatorului referitoare la pericolul la care ar fi expus în ţara de origine datorită pretinsei apartenenţe la o grupare politică, există împrejurări care constituie motive de ordin umanitar pentru acordarea statutului de refugiat, şi anume faptul că se află în România împreună cu soţia, că are un copil născut în România, iar situaţia conflictuală existentă în SRI-LANKA şi efortul deosebit presupus de întoarcerea în ţara de origine ar aduce atingere unor drepturi fundamentale ale contestatorului şi familiei sale.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 republicată şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. modificat prin OUG nr. 138/2000 şi prin OUG nr. 59/2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat la data de 4 septembrie 2002 recurs în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs, solicitând casarea ei întrucât este esenţial nelegală şi vădit netemeinică.
În motivarea recursului în anulare se arată că, pe parcursul procedurii prevăzute pentru acordarea statutului de refugiat în România, contestatorul a dat declaraţii contradictorii şi neplauzibile, iar în faţa instanţelor de judecată nu a admis dovezi în sprijinul susţinerilor sale, ceea ce justifică păstrarea sentinţei primei instanţe în urma casării deciziei instanţei de recurs.
Pe de altă parte se impută instanţei de recurs aplicarea unor dispoziţii legale care nu erau în vigoare, sens în care se arată că Legea nr. 15/1996 a fost abrogată prin OG nr. 102/2000, astfel încât recursul trebuia soluţionat prin prisma legii aplicabile, în raport de dispoziţiile căreia contestatorul nu poate beneficia de statutul de refugiat în România, având numai posibilitatea de a adresa o nouă cerere autorităţilor competente.
Recursul în anulare nu este întemeiat.
În primul rând se constată că la data cererii contestatorului de acordare a statutului de refugiat în România (25 septembrie 2000), precum şi la data hotărârii comisiei competente a o analiza (12 octombrie 2000), era în vigoare Legea nr. 15/1996, act normativ care a fost abrogat la 3 noiembrie 2000, dată la care a intrat în vigoare OG nr. 102 din 31 august 2000, aprobată prin Legea nr. 323 din 27 iunie 2001, modificată şi completată prin OG nr. 13 din 24 ianuarie 2002.
Numai contestaţia şi recursul au fost soluţionate în perioada noului act normativ.
Aşadar, situaţia juridică dedusă judecăţii contestaţiei şi recursului s-a născut înainte de abrogarea legii, operând principiul neretroactivităţii legii noi consacrate prin art. 1 C. civ. şi devenit principiu constituţional prin art. 15 alin. (2) din Constituţia din 1991.
De altfel, noua lege, în cazul concret, nu vizează fondul problematicii reglementat prin legea anterioară.
Ca urmare, nu poate fi primită critica referitoare la legea aplicabilă.
Nici celălalt motiv de recurs în anulare nu este fondat, dat fiind că are în vedere situaţii reglementate prin art. 11 din OG nr. 102/2000 (lipsa de fundament a cererii, relatări contradictorii etc.), reglementate şi prin Legea nr. 15/1996, de natură să conducă la respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat pentru ipotezele reglementate prin art. 1 din Legea nr. 15/1996, prin art. 1 din Convenţia de la Geneva şi, ulterior, prin art. 2 alin. (1) din OG nr. 102/2000.
Ori, instanţa de recurs a arătat în mod expres că solicitantul statutului de refugiat nu se încadrează în beneficiul art. 1 din Legea nr. 15/1996 şi art. 1 din Convenţia de la Geneva, ci în cel al art. 2 din Legea nr. 15/1996 potrivit căruia, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1, străinului i se poate recunoaşte statutul din considerente umanitare.
Prin prisma ultimei dispoziţii, Decizia dată în recurs este legală şi temeinică, împrejurările avute în vedere constituind considerente umanitare.
Astfel, numai ipoteza despărţirii contestatorului de copilul său născut în România ori cea a reţinerii copilului minor în ţara de origine a tatălui său în condiţiile conflictului armat din acea ţară, sunt argumente suficiente pentru a se constata că există considerente umanitare pentru acordarea statutului de refugiat.
Pentru toate cele ce preced, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 215 R din 4 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 645/2002. Civil. Constatare nulitate absoluta... | CSJ. Decizia nr. 629/2002. Civil → |
|---|
