ICCJ. Decizia nr. 6950/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6950
Dosar nr. 5135/2002
Şedinţa publică din 21 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 683/2002 a Tribunalului Vaslui menţinută prin Decizia civilă nr. 35/2002 a Curţii de Apel Iaşi s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 232/2002 emisă de Primarul municipiului Vaslui şi pe cale de consecinţă:
S-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanţilor C.M. şi C.L. a imobilului situat în Vaslui, aşa după cum acesta a fost identificat prin expertiza şi schiţa topografică efectuată în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, ambele instanţe au reţinut că reclamanţii au dobândit prin cumpărare, în anul 1973, terenul în litigiu în suprafaţă de 468 mp.
Deoarece doar suprafaţa de 436,35 mp din totalul celor 468 mp expropriaţi, a rămas neafectată, conform constatărilor expertului, s-a dispus restituirea acestuia conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei Curţii de Apel, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Vaslui criticând-o pentru următoarele motive:
În mod greşit s-a considerat că reclamantele au o suprafaţă de teren mai mare decât au în realitate. Aceasta deoarece, s-a dat eficienţă raportului de expertiză şi nu decretului de expropriere şi contractului de vânzare cumpărare, ultimul fiind titlul de proprietate şi singurul act doveditor al suprafeţei reale.
O altă critică se referă la greşita restituire a suprafeţei de 152,69 mp care este drum public şi nu spaţiu de trecere între blocuri, cum reţin instanţele.
Totodată, instanţele în mod greşit au obligat pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată deoarece, această instituţie nu dispune de patrimoniu şi buget propriu aşa încât, nu poate face plăţi.
Examinând recursul atât prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În mod corect recurenta a criticat faptul că, deşi prin acţiunea introductivă cât şi prin concluziile scrise reclamanţii au solicitat a li se restitui suprafaţa de 396 mp, totuşi li s-a restituit o suprafaţă de 405,69 mp).
Chiar dacă raportul de expertiză a constatat existenţa în teren a unei suprafeţe mai mari decât cea pretinsă, în lipsa solicitării reclamanţilor, instanţa nu putea acorda mai mult fără a încălca prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
De altfel, suprafaţa constatată ca fiind liberă trebuia coroborată cu cea rezultată din Decretul de expropriere şi cea rezultată din contractul de vânzare-cumpărare acte din care rezultă că reclamanţii nu puteau pretinde mai mult decât au cumpărat, adică 394 mp.
Acordând un plus petita, atât sentinţa cât şi Decizia, au făcut să fie îndeplinit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Pe de altă parte, suprafaţa de 152,69 mp pretinsă de către recurentă a fi cale de acces şi alei pietonale, nu a fost identificată prin raportul de expertiză şi, nu s-a stabilit dacă face parte sau nu, din totalul celor 396 mp pretinşi.
Nu s-a stabilit nici faptul dacă, întreaga ori o parte din suprafaţa pretinsă şi mai ales, cea în privinţa căreia s-a susţinut că o reprezintă aleea pietonală, este afectată sau nu, de amenajări subterane (conducte de apă, curent, gaze, petrol, etc). Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 10.3 din HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, identificare exactă a terenului, verificarea destinaţiei actuale a suprafeţei acestuia, sunt condiţii obligatorii prealabile şi care condiţionează restituirea.
Potrivit concluziilor pârâtei recurente formulate ulterior declarării recursului, fundamentate pe propriile verificări, reclamanţii ar putea primi doar suprafaţa de 253 mp care nu este afectată de utilităţi, nici la suprafaţă şi nici la subsol.
Această acceptare parţială a pretenţiilor reclamanţilor formulată pentru prima dată în recurs, contribuie la întărirea concluziei greşitei identificări a terenului precum şi aceea a insuficientei probatoriului pe baza căruia să poată fi stabilită afectaţiunea acestuia ori existenţa unor utilităţi publice subterane.
Dat fiind faptul că lămurirea tuturor acestor aspecte presupune administrarea de probe suplimentare, urmează ca pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ., să fie casate ambele hotărâri cu competenţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În rejudecare urmează a fi administrate probe pentru stabilirea suprafeţei reale dobândite de reclamanţi în proprietate; a suprafeţei cerute de aceştia şi a celei ce poate fi restituită, comparativ cu actele noi depuse de pârâtă precum şi cu alte probe din care să rezulte dacă suprafaţa de 152,69 mp este afectată sau nu, domeniul public (alei pietonale).
Se va stabili dacă aceiaşi suprafaţă este sau nu inclusă în suprafaţa cerută a fi retrocedată şi totodată, va fi verificată existenţa ori nu, a amenajărilor subterane suprafeţei de teren obiect al litigiului.
Cu ocazia aceleiaşi rejudecării va fi examinată şi chestiunea cheltuielilor de judecată invocată de către pârâta-recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intimatul Primarul Municipiului Vaslui împotriva deciziei civile nr. 35 din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 683 din 29 mai 2002 a Tribunalului Vaslui şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9282/2002. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6900/2002. Civil. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
