ICCJ. Decizia nr. 6983/2002. Civil. Actiune în pretentii; împrumut nerestituit. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6983
Dosar nr.2720/2002
Şedinţa publică din 9 decembrie 2004
Asupra recursului în de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 ianuarie 1998 reclamantul P.N. a chemat în judecată pârâţii C.F. şi C.R. pentru a fi obligaţi la plata sumei de 10.000.000 lei ca urmare a nerestituirii la termen a împrumutului de 24.000 mărci germane, realizat conform înscrisului sub semnătură privată, încheiat între părţi, stabilindu-se de comun acord ca termenul scadent să fie la data de 31 decembrie 1994.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 10155 din 9 octombrie 1996 a Judecătoriei Iaşi s-a dispus obligarea acestora la restituirea sumei menţionate, hotărârea fiind pusă în executare, dar cuantumul neîndestulător datorită devalorizării monedei naţionale.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1584 şi urm. C. civ.
La termenul de judecată din 16 martie 1998, reclamantul şi-a mărit câtimea pretenţiilor la 100.000.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 1315 din 25 ianuarie 1999, Judecătoria Iaşi şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., întrucât prin expertiza contabilă, cuantumul pretenţiilor a fost stabilit la 215.484.902 lei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe, sub nr. 2193/1999, care prin sentinţa civilă nr. 1368 din 30 noiembrie 1999 a admis acţiunea şi a dispus obligarea pârâţilor la 250.459.691 lei, despăgubiri şi la 25.044.981 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, deşi prin sentinţa nr. 10155/1996 a Judecătoriei Iaşi ce constituie titlu executor pârâtul a fost obligat la plata sumei de 24.000 mărci germane echivalentă cu 45.984.000 lei, la data de 29 decembrie 1997 pârâtul a consemnat la C.E.C. suma de 51.049.534 lei, fără însă a pune la dispoziţia reclamantului originalul recipisei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii solicitând repunerea în termenul de exercitare a acestei căi de atac şi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul aprecierii cuantumului daunelor.
Prin Decizia civilă nr. 12 din 5 aprilie 2002 Curtea de Apel Iaşi a respins excepţia de tardivitate a căii de atac, a admis apelul pârâţilor şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1368 din 30 noiembrie 1999 a Tribunalului Iaşi, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâţii la 15.314.860 lei, daune interese şi la 3.270.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar ordinar a apreciat că din dovada de comunicare a dispozitivului hotărârii (fila 40 dosar fond) a rezultat că sentinţa a fost comunicată la domiciliul din Iaşi, str. C. nr. 8, bloc C 2, etajul 8 (în loc de etajul 7 cum era corect) şi faţă de prevederile art. 100 alin. (1) pct. 4 şi alin. (3) al aceluiaşi text procedural, actul de procedură este lovit de nulitate absolută, iar apelul declarat în termen.
Cu privire la fondul pricinii, s-a reţinut că, deşi pârâţii au consemnat pe numele reclamantului-creditor la C.E.C., la data de 29 decembrie 1997 suma datorată, acesta a refuzat iniţial primirea.
Ca atare, apelanţii-debitori datorează daune moratorii ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei de restituire a sumei împrumutate la termenul scadent, în temeiul art. 1088 C. civ., de la data punerii în întârziere, până la plata efectivă a sumei împrumutate.
Decizia din apel a făcut obiectul criticilor promovate de reclamantul P.N. prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, pentru motivele încadrate de recurent în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, au fost dezvoltate critici privind aplicarea greşită a legii de procedură civilă referitoare la regularitatea comunicării actelor de procedură; stabilirea momentului de la care curg daunele moratorii; interpretarea greşită a efectelor juridice privind procedura ofertei de plată şi a consemnaţiunii.
În combaterea motivelor de recurs, pârâţii C.R. şi C.F. au depus întâmpinare prin care au susţinut legalitatea hotărârii instanţei de apel referitoare la nulitatea comunicării şi au solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima critică, Înalta Curte apreciază că în mod corect, instanţa de apel a socotit că procedura de comunicare este lovită de nulitate absolută.
În petitul cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat domiciliile pârâţilor ca fiind în Iaşi, str. C. nr. 8, blocul C 2, scara A, etajul 8, apartamentul 29, iar comunicarea sentinţei civile nr. 1368 din 30 noiembrie 1995 s-a făcut la etajul 7, în str. C. nr. 8, blocul C 2, scara A, deci cu încălcarea art. 100 alin. (1) pct. 4 şi sancţionat potrivit alin. (3) cu nulitatea absolută.
Pe cale de consecinţă calea de atac a fost considerată ca exercitată în termen şi cu această motivare a fost respinsă excepţia de tardivitate a apelului.
Cât priveşte celelalte critici, nici acestea nu pot fi primite.
Reclamantul a investit instanţa cu o acţiune având ca obiect pretenţii, izvorâte din despăgubiri, datorate ca urmare a nerestituirii la termen a sumei de 24.000 mărci germane. Această cerere de chemare în judecată a fost introdusă după un alt litigiu, prin care aceiaşi pârâţi au fost obligaţi la restituirea debitului, hotărâre ce a fost pusă în executare, iar suma datorată a fost achitată la 29 decembrie 1997, prin consemnarea acesteia la C.E.C. de către debitori. Această modalitate de stingere a obligaţiei restituirii împrumutului a fost datorată refuzului reclamantului creditor de a o primi.
Titlul executor l-a constituit sentinţa civilă nr. 10155 din 9 octombrie 1996, pronunţată în dosarul nr. 6788/1996 al Judecătoriei Iaşi.
În cererea introductivă de instanţă, reclamantul a solicitat despăgubiri în valoare de 10.000.000 lei, ca apoi, la termenul din 16 martie 1998 să-şi majoreze câtimea pretenţiilor la 100.000.000 lei, conform art. 132 C. proc. civ.
Reclamantul deşi iniţial s-a apărat arătând că nu a primit originalul recipisei de consemnare a sumei şi că această ofertă de consemnaţiune este susceptibilă de nulitate, prin nerespectarea condiţiilor stipulate de art. 589 şi urm. C. civ., ulterior a recunoscut încasarea debitului.
În aprecierea întinderii daunelor acordate, instanţa de apel, în mod just a avut în vedere împrejurarea că suma împrumutată a fost restituită, iar pentru întârzierea debitorului a aplicat dobânda legală, în vigoare la acea dată.
Ca atare s-a stabilit obligaţia pârâţilor de a plăti reclamantului suma de 15.314.860 lei, reprezentând dobânda legală de 6% calculată la nivelul sumei datorată în titlul executor, pe perioada cuprinsă între 8 septembrie 1997 şi 29 decembrie 1997.
Ultimul motiv de recurs nu se impune a fi cercetat şi pentru că procedura anulării consemnaţiunii făcută de debitori în favoarea creditorului P.N. a făcut, la rându-i obiectul de analiză într-o altă pricină (dosarul nr. 8253/1998 al Tribunalului Iaşi) Decizia civilă nr. 1846 din 2 iunie 1999), fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat că odată ce reclamantul creditor a primit originalul chitanţei C.E.C. şi a încasat suma datorată, obligaţia debitorilor de restituire a sumei împrumutate a fost executată, iar sancţiunea conduitei culpabile a acestora s-a materializat în acordarea dobânzii legale socotită la 15.314.860 lei.
În consecinţă, pentru considerentele mai sus expuse Înalta Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva deciziei nr. 12 din 5 aprilie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7096/2002. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6977/2002. Civil. Revendicare. Recurs în... → |
|---|
