ICCJ. Decizia nr. 7120/2002. Civil. Revendicare - Decret nr.92/1950, constatare nulitate absolută contract vânzare - cumpărare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7120
Dosar nr. 3376/2002
Şedinţa publică de la 23 septembrie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 7 martie 2001, reclamanta C.M.A.B.I., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi E.F.J., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1376 din 11 decembrie 1996 încheiat între cei doi pârâţi, a dispoziţiei nr. 912 din 6 februarie 1998 dată de Primarul General, a procesului-verbal nr. 7548 din 30 aprilie 1994 şi a contractului de vânzare-cumpărare a întregului imobil, încheiat în baza dispoziţiei Primarului General şi a sentinţei civile nr. 15824 din 15 decembrie 1997 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti ; să oblige pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, şi să dispună evacuarea pârâtei E.F.J. din imobil, pentru lipsă de titlu.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că imobilul a fost proprietatea bunicului său, M.S.I. şi a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, greşit aplicat prin nesocotirea prevederilor art. II, întrucât autorul său, arestat şi condamnat politic, era exceptat de la naţionalizare, nefiind exploatator de locuinţe.
De asemenea, a mai susţinut reclamanta că, este lovit de nulitate absolută contractul de vânzare-cumpărare prin care E.F.J. a dobândit imobilul, întrucât Hotărârea Primarului General nr. 117/1996 interzicea vânzarea imobilelor în litigiu, iar la data perfectării vânzării-cumpărării, procesul pentru revendicarea imobilului era pe rol.
Pârâta E.F.J. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile autorităţii de lucru judecat, inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1686 din 7 noiembrie 2001, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins ca inadmisibilă acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta C.M.A.B.I., invocând două motive de apel, primul referitor la greşita admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, deoarece în speţă nu sunt întrunite condiţiile art. 1201 C. civ. şi, al doilea motiv vizând nemotivarea hotărârii apelate faţă de capătul de cerere privind constarea nulităţii absolute.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 224 din 28 mai 2002, a admis apelul, a anulat sentinţa primei instanţe şi a fixat termen pentru judecarea în fond a cauzei.
În motivarea deciziei, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, deoarece prin hotărârea pronunţată de Judecătoria Ploieşti, acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, aşa încât nu a fost examinat pe fond raportul juridic dedus judecăţii, instanţa lăsând în nelucrare capătul de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1376/1996, aşa încât reclamanta este îndreptăţită să formuleze o nouă acţiune, fără a i se opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.
Ulterior, prin încheierea de şedinţă din 19 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a suspendat, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., judecarea apelului până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a recursurilor declarate de pârâţii E.F.J. şi Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 224 din 22 mai 2002.
Pârâţii şi-au întemeiat recursurile pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au formulat un motiv de recurs comun prin care invocă că, în cauză există autoritate de lucru judecat, iar pârâta E.F.J. a susţinut şi un al doilea motiv de recurs, ce vizează lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.
În cauză a depus cerere de intervenţie în interesul pârâtei-recurente E.F.J., fiica acesteia M.A.D., arătând că apartamentul în litigiu a fost cumpărat de mama sa, în calitate de titulară a contractului de închiriere, dar preţul a fost achitat de cele două fiice ale pârâtei, în calitate de procuratoare de fonduri şi de membrii de familie cu drepturi locative proprii, ce locuiau în imobil de peste 45 ani. Cererea de intervenţie a fost pusă în discuţia părţilor şi admisă în principiu la termenul de judecată din 19 noiembrie 2004.
Recursurile sunt inadmisibile şi vor fi respinse pentru următoarele considerente :
Decizia recurată este o hotărâre intermediară care este supusă dispoziţiilor procedurale aplicabile la momentul pronunţării acesteia.
Or, la data de 28 mai 2002, când a fost pronunţată hotărârea atacată, era în vigoare art. 297 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) al art. 297, în cazul în care prima instanţă a respins sau anulat cererea de chemare în judecată, fără a intra în cercetarea fondului şi instanţa de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă.
Prin sintagma „va evoca fondul şi va judeca procesul”, textul enunţat lasă să se înţeleagă că soluţia de anulare a hotărârii apelate nu dezinvesteşte instanţa de apel şi că, organic, ea se încorporează hotărârii definitive pronunţate de instanţa de apel.
În atare situaţie, decizia prin care a fost anulată hotărârea apelată şi a fost reţinută cauza de către instanţa de apel pentru judecarea în fond a cauzei, are caracterul unei hotărâri intermediare şi nu este deci susceptibilă de fi atacată separat cu recurs, ci doar o dată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel, numai această ultimă hotărâre având caracter definitiv.
Este de reţinut şi faptul că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 725 C. proc. civ., care prevăd că hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
Faţă de cele ce preced, recursurile se privesc ca inadmisibile urmând a fi respinse, aceeaşi soluţie impunându-se şi pentru cererea de intervenţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de pârâţii E.F.J. şi Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 224 din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precum şi cererea de intervenţie formulată de M.A.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4001/2002. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6890/2002. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
