ICCJ. Decizia nr. 964/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 964
Dosar nr. 5665/2002
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 18 februarie 2000, S.L., S.A. şi S.V.Ş.G. au chemat în judecată pe S.G.V. şi S.M., pentru a fi obligaţi să li se restituie, în deplină proprietate şi posesie, apartamentul nr. 1, situat în imobilul din municipiul Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamanţii au invocat existenţa preferabilităţii titlului lor de proprietate, comparativ cu titlul pârâtelor care, fiind fondat pe reaua-credinţă a acestora, este lovit de nulitate.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 808 din 1 noiembrie 2001, a admis acţiunea aşa cum a fost formulată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 348 din 30 septembrie 2000, a respins, ca nefondat, apelul reclamaţilor, cu motivarea că, prin prisma drepturilor avute de autorii părţilor, titlul reclamanţilor este preferabil, de vreme ce titlul pârâţilor provine de la un non dominus, iar buna sau reaua credinţă a acestora din urmă este lipsită de relevanţă juridică.
Împotriva acestei decizii pârâţii au declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia au arătat, în esenţă, că instanţele de fond, refuzând să dea eficienţă titlului de proprietate pe care l-au invocat, bazat pe buna lor credinţă, au pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică. Au cerut respingerea acţiunii.
Recursul este întemeiat în sensul celor ce urmează.
Menţinerea judiciară a actului de înstrăinare a bunului altuia consolidează transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului în patrimoniul subdobânditorului. Un asemenea efect este de esenţa contractului de vânzare-cumpărare şi nu poate fi anihilat prin compararea titlurilor, ca simplă ipoteză de probaţiune a revendicării.
Or, în speţă, acţiunea introductivă de instanţă, invocând reaua-credinţă a subdobânditorilor, tinde, în chiar viziunea reclamanţilor, să înlăture efectul translativ de proprietate a titlului pârâţilor şi, pe cale de consecinţă, aceştia să fie obligaţi să le restituie bunul revendicat.
Părăsind tema probatorie care le-a fost propusă, instanţele de fond au apreciat ca inutilă analiza efectului de rea credinţă din actul juridic subsecvent şi, contrar dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. au soluţionat litigiul pe baza comparării titlurilor produse de părţi, adică pe un alt temei juridic decât cel real, dedus judecăţii, ceea ce este nejuridic şi inadmisibil.
Întrucât un asemenea procedeu echivalează cu nesoluţionarea pricinii, se impune admiterea recursului şi, în temeiul art. 312 şi urm. C. proc. civ., trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecarea pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii S.G. şi S.M. împotriva deciziei nr. 348 din 30 septembrie 2002 a Curţii Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.
| ← CSJ. Decizia nr. 54/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5396/2002. Civil. Revendicare; constatare... → |
|---|
