ICCJ. Decizia nr. 9766/2002. Civil. Acţiune în anulare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9766
Dosar nr. 3250/2002
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 mai 1999, ulterior precizată, reclamanta A.T.T.T.Ş. Deva a chemat în judecată pe pârâţii S.N.P. R. SA Deva, SC S. SA Deva, Consiliul Local Vaţa de Jos şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a protocolului privind transmiterea cu plată a fondurilor fixe din staţiunea Vaţa Băi de la SC S. SA Deva la RA R. cu privire la pavilionul administrativ asupra căruia să se constate dreptul de administrare al reclamantei; să se dispună rectificarea C.F. Vaţa Băi în sensul radierii intabulării dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în faţa ştrandului şi lateralul acestuia; să se stabilească linia de hotar între imobilele aflate în administrarea reclamantei şi imobilele proprietatea pârâtei S.N.P. R.; să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 756/1994 încheiat între Consiliul Local Vaţa de Jos şi pârâta S.N.P. R. S.A., în partea referitoare la suprafaţa de 2500 mp teren.
Fiind astfel investit, Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 55 din 22 martie 2001, a respins acţiunea reclamantei, cu obligarea acesteia la 3.200.000 lei cheltuieli de judecată câtre pârâta S.N.P. R. SA Deva.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că prin Decizia nr. 52 din 1982 a fostului Consiliu Popular Judeţean Hunedoara s-a transmis din administrarea O.J.T. Hunedoara în administrarea Şcolii Sportive Deva pavilionul nr. 15 situat în comuna Vaţa de Jos cu o valoare de inventar de 705.509 lei şi nr. 1048, precum şi terenul aferent în suprafaţă de 671 mp.
Ulterior, în baza referatului Inspectoratului Şcolar al judeţului Hunedoara, prin Decizia nr. 116/1983 a fostului Consiliu Popular Hunedoara s-a transmis din administrarea Clubului Şcolar Sportiv Deva în administrarea A.P.T.Ş. Deva imobilul pavilion nr. 14 din Vaţa de Jos cu nr. inventar 1003, valoare de 909.706 lei şi terenul aferent de 2500 mp.
Prin HG nr. 1041/1990 privind înfiinţarea societăţilor comerciale pe acţiuni în turism şi în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind organizarea unităţilor de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, departamentul turismului a emis Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991 prin care imobilele prevăzute în anexa ordinului devin proprietatea SC S. SA ce s-a înfiinţat.
În această anexă la poziţia 16 se regăseşte nominalizat şi pavilionul administrativ în litigiu alături de alte bunuri. La rândul său, această societate încheie cu pârâta S.N.P. R. Deva la 15 decembrie 1992 protocolul prin care transmite cu plată fondurile fixe din staţiunea Vaţa Băi în valoare de 143.046.956 lei aceste imobile.
În aceste împrejurări actul translativ de proprietate încheiat între pârâte se susţine de către reclamantă că este nelegal în ceea ce priveşte clădirea denumită pavilion administrativ şi suprafaţa de 2500 mp.
Instanţa de fond a mai reţinut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate şi nu a atacat Ordinul nr. 154/1991, aşa încât, pârâta SC S. SA Deva putea dispune legal de bunurile nominalizate în anexa ordinului ce conferea proprietatea.
S-a mai reţinut că în aceste condiţii protocolul atacat de reclamantă este valabil şi nu s-a dovedit existenţa vreunui caz de nulitate absolută sau relativă, a acestuia, iar reclamanta nu este îndreptăţită să ateste actul deoarece este un terţ faţă de contract.
În fine, nefiind întemeiată cererea privind constatarea nulităţii protocolului, nu sunt întemeiate nici celelalte capete de cerere.
Din probele administrate instanţa de fond a reţinut că vechea clădire ce constituia pavilionul administrativ nu mai există, deoarece a fost anterior demolat de către pârâta R. care în prezent a edificat o nouă construcţie.
Soluţia pronunţată de prima instanţă a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia care, prin Decizia civilă nr. 205 A din 11 decembrie 2001, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta A.T.T.T.Ş. Hunedoara invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., aşa cum le-a precizat în Şedinţa publică din 25 noiembrie 2005.
Se susţine că potrivit punctului 29 din lista anexă la Legea nr. 213/1998 terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile publice subordonate ministerelor, alcătuiesc domeniul public de interes naţional al statului. Cum, recurenta-reclamantă este subordonată Ministerului Educaţiei şi Cercetării, are personalitate juridică şi un drept de administrare asupra domeniului public de interes naţional care aparţine Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ce trebuia introdus în cauză de către instanţa de apel, în virtutea rolului activ.
Mai susţine că în mod greşit instanţele au reţinut că nu ar fi lovit de nulitate absolută contractul de vânzare-cumpărare cuprins în protocolul încheiat între SC S. SA Deva şi S.N.T. R. SA Deva, deşi imobilul înstrăinat face parte din domeniul public al statului, dar şi pentru că pentru terenul aferent actul nu s-a încheiat în forma autentică prevăzută de art. 46 din Legea nr. 18/1991.
De vreme ce imobilul pavilion nr. 14 s-a transcris din administrarea O.J.T. Hunedoara în administrarea Şcolii Sportive Deva prin Decizia nr. 52/1982 a fostului Consiliu Popular al judeţului Hunedoara, legal, nu mai putea fi în patrimoniul pârâtei la data reorganizării în societate comercială.
Greşit s-a reţinut că imobilul ce i-a fost transmis prin transfer prin Decizia nr. 116/1988 a fostului Consiliu Judeţean Hunedoara de la Şcoala Sportivă Deva sub denumirea „pavilion nr. 14" ar fi revenit în patrimoniul SC S. SA Deva prin actul de înfiinţare al societăţii, deşi recurenta-reclamantă a folosit netulburată acest imobil până în anul 1999.
În fine, recurenta mai susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.).
Susţine, astfel, că deşi a dovedit că imobilul Tabăra Şcolară Vaţa a funcţionat efectiv tabără şcolară până în luna noiembrie 1999 cu facturile emise de Primăria Vaţa, cu comenzile SC A.C. SRL Deva care a închiriat de la acest spaţiu, cu declaraţiile martorilor, cu certificatul de urbanism nr. 163/3569/1998 emis de Consiliul judeţean Hunedoara, ambele instanţe au ignorat aceste dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima critică prin care se reproşează instanţei de apel lipsa rolului activ prin aceea că nu a dispus introducerea în cauză a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, aceasta nu poate fi primită, în condiţiile în care, conform art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face dovezi noi, faţă de acţiunea introductivă de instanţă, aşa cum în mod just a reţinut şi instanţa de apel.
Susţinerea că în vederea stabilirii naturii juridice a bunului litigios instanţele au ignorat prevederile Legii nr. 213/1998 nu poate fi nici ea primită, întrucât actul juridic atacat, a fost încheiat la data de 15 decembrie 1992, anterior apariţiei legii invocate, când imobilul litigios ce constituie obiectul acestuia era supus reglementărilor în vigoare la acea dată. De aceea, statul, prin organele abilitate putea dispune de acest bun imobil, iar cu privire la terenul de sub construcţii este proprietate de stat, fiind administrat în teritoriu de Consiliul Local Vaţa care, în calitate de reprezentant al statului a concesionat pârâtei terenul conform contractului nr. 756/1994.
Susţinerea recurentei potrivit căreia de vreme ce imobilul pavilion nr. 14 s-a transmis din administrarea O.J.T. Hunedoara în administrarea Scolii Sportive Deva prin Decizia nr. 52/1982 a fostului Consiliu popular al judeţului Hunedoara, şi deci, la data reorganizării pârâtei SC S. SA în societate comercială bunul nu se afla în patrimoniul acesteia, nu poate fi nici ea primită.
Şi aceasta, întrucât, aşa cum în mod just au reţinut şi cele două instanţe, prin Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991 emis de Departamentul Turismului (neatacat de reclamantă) imobilele prevăzute în anexa ordinului, inclusiv cel în litigiu, devin proprietatea SC S. SA, ce se înfiinţase prin HG nr. 1041/1990, care, ulterior, la 15 decembrie 1992, încheie cu pârâta R. Deva protocolul prin care transmite cu plată şi imobilul pavilion nr. 14, protocol valabil încheiat, recurenta-reclamantă nefăcând dovada nici unui motiv de nulitate absolută sau relativă a acestui act şi de acces, corect s-a reţinut că nu este îndreptăţit să-l atace, fiind terţ faţă de contract.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. (abrogat prin Legea nr. 219/2005) se constată a fi neîntemeiat, în condiţiile în care, pentru considerentele expuse anterior, dovezile la care face referire recurenta-reclamantă, nu erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii aşa cum în mod just a reţinut şi instanţa de apel.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins în consecinţă conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta A.T.T.T.Ş. Hunedoara, în prezent D.J.T. Hunedoara împotriva deciziei civile nr. 205 din 11 decembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1669/2002. Civil. Actiune în constatare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2156/2002. Civil → |
|---|
