ICCJ. Decizia nr. 9903/2002. Civil. Revendicare - Decret 92/1950. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9903
Dosar nr. 6726/1/2002
nr. vechi 4247/200.
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 mai 1998 reclamanţii F.I., S.P., S.R. şi S.B. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună restituirea către reclamanţi a imobilului din Bucureşti, imobil ce a aparţinut defunctei S.N. şi a fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr. 92/1950.
Prin sentinţa civilă nr. 13319 din 6 decembrie 1999, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi-a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Reclamanţii şi-au completat cererea de chemare în judecată, solicitând şi constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâţii R.P., B.G., G.M., D.E. şi N.A.A. cu privire la diferite apartamente din imobilul în litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 1231 din 5 noiembrie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanţii au făcut dovada succesiunii numai a unor cote din imobil, iar nu asupra întregului imobil şi că, în lipsa unui mandat din partea tuturor coproprietarilor, nu pot formula o acţiune în revendicare.
Astfel, tribunalul a reţinut că de pe urma defunctei S.N. au rămas ca moştenitori fiii acesteia, S.C., S.A. şi S.N.D., acesta din urmă neformulând cererea de chemare în judecată alături de moştenitorii celorlalţi doi fraţi.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamanţii şi intervenientul A.M., a cărui cerere de intervenţie nu a fost admisă de prima instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 281 A din 12 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondate ambele apeluri, cu următoarea motivare:
Tribunalul nu s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie formulată de intervenientul A.M., din cauza modalităţii în care aceasta a fost formulată, fiind lipsită de obiect şi în a cărei admitere în principiu nu s-a stăruit, încălcându-se art. 50 şi art. 82 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamanţilor, corect a stabilit tribunalul că aceştia au făcut dovada numai a unei cote-părţi din imobil; nici în apel nu s-au preocupat pentru lămurirea acestei situaţii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi intervenientul.
1.Recurenţii S.P., S.R.A. şi S.B.A. susţin că Decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, şi anume: certificatul de moştenitor nr. 223/1961 eliberat de fostul notariat al Raionului 1 Mai, nr. 273/1975 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 1 Bucureşti, nr. 17/1998 eliberat de BNP T.P., nr. 2132/1992 eliberat de fostul Notariat de Stat al judeţului Braşov, certificate care fac pe deplin dovada că reclamanţii sunt moştenitorii bunicii lor S.N.
În ce priveşte cererea intervenientului A.M., care are la rândul său calitate de moştenitor, aceasta nici nu a fost pusă în discuţia părţilor, deşi din modul de redactare reiese foarte clar că este vorba despre o intervenţie în interes propriu.
Oricum, în baza rolului activ, instanţa era datoare să ceară lămuriri cu privire la cererea de intervenţie, dacă ar fi socotit-o neclară.
În drept, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
2.Recurenta F.I. susţine că în mod greşit s-a reţinut lipsa calităţii sale procesuale active.
Este adevărat că ea a fost omisă din certificatul de moştenitor emis de pe urma defunctei S.N., dar există pe rolul instanţelor un dosar care urmează a soluţiona această problemă, în sensul că a avut loc o acceptare tacită a moştenirii.
Recurenta mai arată că Decizia curţii de apel este superficial şi lapidar motivată şi nu ţine seama de probele administrate în cauză.
În drept, invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
3. Intervenientul A.M. critică Decizia sub aspectul modului în care s-a pronunţat asupra motivului de apel referitor la cererea de intervenţie, arătând că această cerere întrunea toate condiţiile de formă şi de fond pentru a fi pusă în discuţia părţilor, astfel încât în mod nelegal a fost trecută cu vederea.
Intimaţii au depus la dosar întâmpinări, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
La dosar s-a ataşat, ca înscris nou, copia sentinţei civile nr. 8145 din 27 septembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, cu menţiunea definitivă şi irevocabilă.
Cu ocazia dezbaterilor din 17 noiembrie 2006, recurenţii-reclamanţi au arătat că înţeleg să invoce şi un motiv de recurs considerat de ordine publică, respectiv nulitatea sentinţei tribunalului pentru nesemnarea încheierii de dezbateri.
Cum acest motiv nu vizează Decizia care formează obiectul recursului, iar criticile referitoare la hotărârea primei instanţe, care nu au fost formulate în apel, nu pot fi invocate omisso medio direct în calea de atac a recursului, Înalta Curte nu îl va analiza.
Verificând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate la adresa acesteia, Înalta Curte constată următoarele:
1. Reclamanţii au formulat acţiunea în revendicare în calitate de moştenitori ai defunctei S.N., calitate pentru dovedirea căreia au depus la dosar mai multe certificate de moştenitor şi acte de stare civilă.
Curtea de apel a menţinut hotărârea primei instanţe, de respingere a acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor.
Decizia cuprinde motivele pe care se sprijină, dar nu face nici o referire la proba cu înscrisuri, administrată în cauză şi determinantă pentru dezlegarea pricinii, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei recurate.
Din analiza actelor asupra cărora instanţa de apel a omis a se pronunţa, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu certificatul de moştenitor nr. 22371961 eliberat de fostul Notariat de Stat al raionului 1 Mai Bucureşti, reclamanţii au dovedit că de pe urma defunctei S.N. au rămas ca moştenitori cei trei fii ai acesteia: S.N.D., S.C. şi S.A.
S.N.D. a decedat la 28 martie 1975, motiv pentru care nu putea formula acţiunea alături de ceilalţi reclamanţi care, de altfel, sunt moştenitorii săi.
Astfel, de pe urma sa au rămas ca moştenitori cei doi fraţi şi soţia supravieţuitoare S.V., aşa cum reiese din certificatul de moştenitor nr. 273 din 19 mai 1975 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 1 Bucureşti.
S.C. a decedat, la rândul său, lăsând ca unic moştenitor pe fiul său S.P., conform certificatului de moştenitor nr. 2132 din 20 noiembrie 1992 eliberat de fostul Notariat de Stat al judeţului Braşov. S.P. este reclamant în cauză.
S.A. a decedat, de asemenea, lăsând ca moştenitori pe fiii săi, S.R.A. şi S.B.A., conform certificatului de moştenitor nr. 3043 din 13 decembrie 1994 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 3 Bucureşti, cei doi moştenitori fiind reclamanţi în cauză.
Prin urmare, toţi reclamanţii au făcut dovada că sunt moştenitorii defunctei S.N., despre care susţin că a fost proprietara imobilului pe care îl revendică, având astfel calitate procesuală activă.
2.Deşi au respins acţiunea pentru lipsa acestei calităţi, instanţele s-au referit în motivarea hotărârilor la o lipsă a unanimităţii proprietarilor în formularea acţiunii în revendicare, acţiune care nu poate fi intentată decât de toţi coproprietarii, şi nu doar de o parte din aceştia.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că singurul moştenitor care nu a formulat acţiunea introductivă a fost A.M., care a cules succesiunea defunctei S.V., moştenitoare a defunctului S.N.D., fapt atestat de certificatul de moştenitor nr. 17 din 17 martie 1998 eliberat de Biroul notarului public T.P.
A.M. a formulat însă o cerere de intervenţie înaintea primei instanţe, înainte de închiderea dezbaterilor, arătând că înţelege să revendice imobilul alături de ceilalţi reclamanţi.
Cu privire la această cerere prima instanţă a omis să se pronunţe în vreun fel, iar instanţa de apel a considerat legal acest procedeu, deşi el este în contradicţie vădită cu dispoziţiile art. 52 C. proc. civ., care obligă instanţa să pună cererea de intervenţie în discuţia părţilor, să se pronunţe asupra admisibilităţii ei în principiu şi să dispună, după caz, comunicarea acesteia.
Faptul că în cerere nu s-a indicat temeiul de drept nu îndreptăţea instanţa să o ignore, calificarea acesteia putând fi făcută în temeiul art. 84 C. proc. civ., în funcţie de termenii folosiţi şi de scopul urmărit de parte prin formularea ei.
Ignorarea de către curtea de apel a acestor dispoziţii legale atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
3. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta F.I., acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a pretins că are calitatea de moştenitoare a defunctei S.N. şi că în legătură cu omisiunea sa din certificatul de moştenitor nr. 223/1961 există un litigiu pe rolul instanţei.
Cum până la soluţionarea recursului nu a produs nicio dovadă în acest sens, nu se poate reţine că reclamanta a făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma mamei sale.
Din copia sentinţei civile nr. 8145 din 27 septembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, depusă la dosar de recurenţii-reclamanţi, reiese că F.I. a solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor eliberat de pe urma defunctului S.N.D. şi constatarea calităţii sale de moştenitoare a defunctului, alături de ceilalţi doi fraţi şi de soţia supravieţuitoare a acestuia, dar acţiunea i-a fost respinsă irevocabil, constatându-se prescris dreptul său de opţiune succesorală.
Faţă de cele reţinute, înalta Curte constată că în ceea ce o priveşte pe reclamanta F.I. soluţia de respingere a acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale active este corectă din punct de vedere legal.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanţii S.P., S.R.A. şi S.B.A. şi de intervenientul A.M. şi, conform art. 312 C. proc. civ., va casa în parte Decizia şi va admite apelurile declarate de aceleaşi părţi împotriva sentinţei.
Cum în mod nelegal nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu au intrat în cercetarea fondului cererii de chemare în judecată şi nu au pus în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie, Înalta Curte va desfiinţa în parte sentinţa şi, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., va trimite caza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Înalta Curte va menţine dispoziţiile din decizie şi din sentinţă referitoare la cererea reclamantei F.I. şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de aceasta ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenţii S.P., S.R.A., S.B.A. şi A.M. împotriva deciziei civile nr. 281/A din 12 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează în parte Decizia.
Admite apelurile declarate de aceleaşi părţi împotriva sentinţei civile nr. 1231 din 5 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Desfiinţează în parte sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Menţine dispoziţiile din decizie şi sentinţă referitoare la apelul şi cererea formulată de reclamanta F.I.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta F.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1364/2002. Civil. Plângere proces verbal... | ICCJ. Decizia nr. 8977/2002. Civil. Obligatia de a face - schimb... → |
|---|
